Cazul familiei Șușman rămâne unul tipic pentru sadismul comuniștilor. Au plătit cu deportarea și cu ani grei de temniță până și copiii și tinerii fără vină.
Ginghis Han este una dintre cele mai întunecate figuri ale istoriei. A reușit să devină dintr-un modest moștenitor al unui șef de clan mongol un tiran care a stăpânit cel mai întins imperiu al lumii pentru că a utilizat instrumentul reprezentat de teroare într-o manieră necruțătoare. Acolo unde întâlnea rezistență, hanul mongol îi ucidea pe bărbați, transforma femeile și copiii în sclavi și distrugea toate bunurile materiale. La fel s-au comportat și comuniștii cu cei care li s-au opus. Un caz de manual este cel al lui Teodor Șușman. Este vorba de unul dintre cei mai cunoscuți lideri ai moților din Munții Apuseni, care a intrat în conflict cu comuniștii. Teodor Șușman, împreună cu doi dintre fiii săi, Teodor Șușman junior și Avisalon, au fost uciși.
Au pierit în luptă cu Securitatea și două rude mai îndepărtate, Leon și Gheorghe Șușman. Un al treilea fiu al lui Teodor Șușman, Traian, a stat ani grei în temnițele comuniste. Soția liderului moților, Catrina Șușman, a murit în condiții neelucidate. Doi dintre copiii lor, Emil și Romulus, aflați la vârsta prunciei, au fost deportați în zona Fetești și nu au mai avut voie să se întoarcă niciodată în satul natal, Răchițele. Gospodăria lui Teodor Șușman, una dintre cele mai mândre din Munții Apuseni, care era numită uneori cu invidie de către consăteni „Raiul lui Șușman“, a fost distrusă cu sălbăticie, în așa fel încât să nu rămână piatră pe piatră. Trupul luptătorului anticomunist a fost aruncat într-o râpă, unde a zăcut până în 2010, când a fost deshumat de echipa Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului și a fost reînhumat creștinește. Și cu toate acestea, Teodor Șușman a fost învingătorul moral al comunismului. În ciuda represiunii și a calomniilor răspândite pe seama lui, fostul primar din Răchițele continuă să fie privit drept un erou care a ieșit din Istorie doar pentru a intra în legendă.
A mers la Rege pentru drepturile moților
Teodor Șușman a început să se manifeste ca lider al moților după Primul Război Mondial. Împreună cu cunoscutul avocat clujean Amos Frâncu și cu protopopul ortodox al Huedinului, Aurel Munteanu, Teodor Șușman a organizat mai multe adunări publice ale moților, prin care cerea împroprietărirea lor cu pădurile care intraseră în proprietatea statului român după Unirea Transilvaniei cu Regatul României. Unele dintre aceste păduri aparținuseră statului maghiar și reveneau statului român ca urmare a aplicării prevederilor Tratatului de la Trianon. Alte păduri aparținuseră unor particulari, cărora le-au fost aplicabile prevederile Legii Optanților. Concret, această lege prevedea că, după Marea Unire din 1918, fiecare persoană poate să opteze între cetățenia română și cea maghiară. Cei care optau pentru cetățenia maghiară își pierdeau proprietățile imobiliare din România, dar erau despăgubiți de către statul român, care le-a plătit acestor “optanți“ despăgubiri bănești. Aceste păduri, împreună cu pășuni și cu terenuri arabile, urmau să fie folosite pentru împroprietărirea țăranilor, promisă de Regele Ferdinand I al României în anul 1917. Pentru că moții se temeau că vor rămâne fără pădurile promise, l-au delegat pe Teodor Șușman să le reprezinte interesele. Primarul din Răchițele a fost primit în audiență de Majestatea Sa Regele Ferdinand I al României, care a obținut împroprietărirea moților. Mai mult, Regele României a garantat și dreptul moților să își pască turmele de oi pe șanțurile de la marginea drumurilor în transhumanța lor spre Dobrogea și înapoi. Acordarea acestor drepturi l-a transformat pe Teodor Șușman în erou.
L-a sprijinit pe Iuliu Maniu
Teodor Șușman a ajuns de mai multe ori primar în Răchițele fără să fi fost afiliat vreunui partid politic. El a condus satul chiar și în anii grei ai Celui de-al Doilea Război Mondial. A primit oferta lui Petru Groza de a se alătura Frontului Plugarilor. Moșierul transformat în satelit al comuniștilor i-ar fi promis chiar că îl va face parlamentar, dar Teodor Șușman a refuzat. În schimb, din 1944, a început să îl sprijine deschis pe liderul PNȚ, Iuliu Maniu. Drept urmare, în 1945, comuniștii l-au demis din funcția de primar. Apoi, pentru a-l lovi și mai tare, i-au confiscat magazinul sătesc pe care Teodor Șușman îl ridicase cu mâinile sale. Unul dintre foștii săi angajați, Suciu Pașcu, care devenise omul de încredere al comuniștilor, i-a confiscat și depozitul de cherestea pe care îl avea în Răchițele Teodor Șușman. Mai mult, pentru că liderul moților refuza să colaboreze cu comuniștii, iar la alegerile din 1946 făcuse propagandă pentru candidatul PNȚ, doctorul Iosif Capotă, în 1948, comuniștii au decis să îl aresteze pe Teodor Șușman. Au descins acasă la el, însă fostul primar era plecat la pădure. Acasă se afla doar fiul său, Traian, care a fost arestat în locul tatălui său. Însă, în timp ce mergea spre Călățele, a reușit să fugă de sub escortă. S-a întors în Răchițele și a reușit să își prevină tatăl. Teodor Șușman, împreună cu cei trei fii mai mari ai săi, Teodor Șușman junior, Avisalon și Traian, s-a refugiat în pădure. Acasă au rămas soția sa, Catrina, și cei doi prunci, Emil și Romulus. Lui Teodor Șușman i s-au alăturat și alți consăteni care scăpaseră de arestările ordonate împotriva lor: Ioan Popa, Ioan Bortoș, Teodor Suciu, Ilie Lazăr (Jiru) și Nuț Lazăr (Mirghiș). Ulterior, din grupul Șușman au făcut parte și alte persoane.
În vizorul Securității
În curând, satul Răchițele a început să colcăie de oamenii Securității. La scurtă vreme după ce Teodor Șușman s-a refugiat în pădure, soția sa, Catrina, a murit în condiții neelucidate. Într-o ambuscadă organizată de securiști a căzut Traian Șușman, care a trecut prin niște episoade înfiorătoare de tortură și care a avut parte apoi de ani grei de închisoare. Copiii Emil și Romulus Șușman au fost deportați. Teodor Șușman și cei doi fii ai săi rămași în libertate au fost judecați și condamnați în lipsă de Tribunalul Militar Cluj. Pedeapsa cea mai grea a primit-o Teodor Șușman senior, condamnat la 15 ani de temniță, 10 ani de degradare civică și confiscarea totală a averii. În „Raiul lui Șușman“ au fost instalate posturile locale de Securitate și de Miliție. Toată prigoana era condusă de primarul instalat de comuniști, fostul prieten al liderului rezistenței anticomuniste. Este vorba de Suciu Pașcu. Într-o noapte, la ușa casei lui Suciu Pașcu din Răchițele au bătut doi bărbați îmbrăcați în uniforme de Miliție. Aceștia i-au spus să se îmbrace pentru că l-au prins pe Șușman. Suciu Pașcu a fost condus într-o poiană, unde l-a văzut pe Teodor Șușman senior legat de un copac. S-a bucurat și a cerut o armă ca să îl împuște pe „bandit“. Însă nu era decât o capcană pentru el. Teodor Șușman s-a eliberat din legături, doar Suciu Pașcu a avut parte de o „judecată“ la fel de sumară ca și cea de la Tribunalul Militar Cluj împotriva lui Teodor Șușman. Suciu Pașcu a fost declarat vinovat de trădare și executat. Acest lucru a împărțit și mai mult comunitatea din Răchițele. Chiar și azi urmașii lui Suciu Pașcu îl consideră pe eroul rezistenței anticomuniste drept un „criminal“ și un „bandit“. Pentru că era evident că după împușcarea lui Suciu Pașcu vor exista intensificări ale acțiunilor Securității, Teodor Șușman și ceilalți membri ai grupului au încercat să se îndepărteze de Răchițele. Unii dintre ei au ajuns toamna în Banat, în satul șvăbesc Libling, unde au prestat diferite munci sezoniere. Alții au mers în Arad. Gândul lor era să încerce să fugă în Iugoslavia, în condițiile în care dictatorul de la Belgrad, Iosip Broz Tito, ajunsese în conflict cu Stalin. Nu au reușit și s-au întors în Munții Apuseni. Teodor Șușman a reușit să facă rost de niște bani pentru că a făcut negustorie cu icoane. S-au întors în Răchițele, după ce Securitatea a reușit să afle că își pregătiseră niște locuri de iernat în Munții Apuseni și încerca să îi prindă în ambuscadă. Rudele și cunoscuții din Răchițele i-au ajutat să treacă peste iarnă. În 15 decembrie 1951, Teodor Șușman a fost însă trădat, iar securiștii l-au ucis. Pentru a-l proteja pe trădător, ei au răspândit legenda că fostul primar din Răchițele s-ar fi sinucis. Însă ancheta efectuată de procurorii de la Parchetul Militar din Cluj în anul 2010, după deshumarea osemintelor lui Teodor Șușman, a scos la iveală că trupul său fusese străpuns de șase gloanțe.
Ultimii ani de rezistență
Grupul lui Teodor Șușman, precum și cel întemeiat de nepoții săi îndepărtați, Leon și Gheorghe Șușman, au continuat să reziste.
Însă, după izbucnirea Revoluției din Ungaria din 1956 și a revoltelor din Transilvania și din Banat, Securitatea a primit directive de a lichida „bandele din munți“. Prin trădare, securiștii au aflat unde intenționau Leon și Gheorghe Șușman să își petreacă sărbătoarea de Sfântul Ilie. În noaptea de 19 spre 20 iulie 1957, Leon Șușman, avocat din Ocna Mureș, care refuzase oferta comuniștilor de a fi numit prefect al județului Alba, a fost împușcat mortal. Fratele său, Gheorghe, a fost luat prizonier, apoi executat în stil mafiot.
Din celălalt grup Șușman continuau să reziste Ioan Bortoș, Ioan Popa, Teodor Șușman junior și Avisalon Șușman.
Ultimii au căzut cu arma în mână Teodor Șușman junior și Avisalon Șușman. În 1958, cei doi frați au fost descoperiți în timp ce se ascundeau într-o șură a unui gospodar din Traniș.
S-au luptat cu curaj, până când securiștii au reușit să incendieze șura. Cei doi frați au murit mână în mână sub o ploaie de gloanțe. Trupurile lor au fost lăsate pradă flăcărilor. Apoi, cele două trupuri carbonizate au fost scoase dintre rămășițele fumegânde ale șurii și expuse.
Securiștii au dorit să îi îngrozească pe moți, astfel încât aceștia să înceteze orice rezistență împotriva comunismului. Mai mult, pentru ca sacrificiul lor să nu îi inspire și pe alții, au lansat despre ei tot felul de povești, potrivit cărora acești eroi ai rezistenței anticomuniste nu ar fi fost decât niște bandiți ordinari, care i-ar fi asuprit pe oamenii nevinovați. În unele comunități, legendele Securității au prins, iar în Poșaga, Traniș sau Răchițele sunt încă oameni care le mai dau crezare. Însă documentele din arhivele Securității arată clar care a fost portretul moral al acestora: eroi cu adevărat, care au luptat împotriva comunismului chiar și atunci când nu mai aveau speranțe că vor veni americanii ca să le elibereze patria.
