Cred ca ne-am putea imagina Romania de dupa 1989 fara multe din noutatile si „cuceririle” ultimilor ani de istorie postcomunista, fara unele partide inutile, fara unele institutii amortite deja, fara unele ziare, radiouri sau televiziuni care ne asalteaza cam cu aceleasi efemere „bombe ale zilei”, chiar fara unele „personalitati” si VIP-uri meteorice disparute cu repeziciune in anonimatul din care au tasnit o clipa. Romania, insa, n-ar fi ea insasi acum, la 15 ani de la acel indepartat decembrie rascolitor, fara o institutie fundamentala numita Memorialul Sighet, mai valoroasa poate decat o buna parte din tot ce s-a nascut in acesti ani, atat de vanzoliti de precaritatea libertatii lor.
In timp ce situatia sociala, politica, economica sau culturala a Romaniei de acum da senzatia clipei de suspensie, aceasta institutie numita Memorialul Sighet a ramas ca o piatra de temelie pe care se va putea aseza, in viitorul revenirii la normalitate, constructia solida a visatei Romanii de maine. Intr-un timp in care clonele fostilor mastodonti comunisti mistifica in continuare istoria, cu toata nerusinarea, prezentand minciuna drept adevar, colaborarea cu ocupantul comunist al tarii drept act salvator, tradarea si lasitatea drept acte de eroism, neputandu-se smulge din captivitatea unei mentalitati anacronice, ca niste lilieci ce vegeteaza in plina zi cu capul in jos, agatati de tavanul de pestera al beznelor lor interioare, institutia unica, in istoria noastra de pana acum, numita Memorialul Sighet poate fi un reper al reconstructiei din temelii a Romaniei insesi.
Daca ar fi sa parcurgem doar temele simpozioanelor anuale ale Memorialului victimelor si al rezistentei anticomuniste, din 1993 incoace (cand a luat fiinta in spatiul fostei inchisori a elitelor romanesti din Sighet), „Memoria ca forma de justitie”, „Instaurarea comunismului, intre rezistenta si justitie”, „1946 – inceputul sfarsitului”, „Anul 1947 Ð institutionalizarea comunismului” etc. , se vadeste cu toata claritatea constanta morala a reevaluarii trecutului, ca o conditie esentiala a regenerarii fiintei spirituale a poporului roman, recastigarea accesului la adevarul istoric, afirmarea identitatii proprii prin valorile durabile ale omului si umanitatii, vigoarea de a putea respira aerul adevarat al valorii si libertatii.
Capitala morala a adevaratei istorii romanesti
La inceputul fiecarei veri, de multi ani incoace, poeta Ana Blandiana deschide cursurile de istorie reala la Memorialul victimelor si al rezistentei anticomuniste, in prezenta unor mari personalitati politice, culturale, morale, ministri, parlamentari, istorici, preoti, oficialitati locale implicate in transformarea fostei inchisori din Sighet in Centru de studiu al totalitarismului, dar mai ales supravietuitori si martori care au trait tragediile istoriei pe propriul lor destin, din tara si strainatate, reamintindu-ne in fiecare an ca suntem datori sa rescriem istoria adevarata a Romaniei, dupa cincizeci de ani de spalare a creierelor si falsificare a memoriei colective. In spatiul de suferinta si sacrificiu al Memorialului Sighet, unde a fost exterminata o buna parte din valorile interbelice ale Romaniei, este mai evident ca oriunde ca „dimensiunea europeana a neamului romanesc s-a nascut in puscarie Ð cum a spus intr-un an Ion Caramitru. Incinta fostei inchisori pare decorul unei piese de teatru cu personaje atat de vii incat parca ne-am afla intr-o universitate”. „Sighetul devine cu fiecare nou efort sansa convertirii deznadejdii in speranta”! (Mirela Hagiopol). „Rodul suferintei noastre au fost tinerii din Decembrie 1989, care au aprins speranta in poporul roman” (Aurel Visovan, fost detinut politic). „Memorialul Sighet e o victorie a societatii civile impotriva inertiei. Din loc al suferintei, Sighetul a devenit loc al demnitatii nationale. La ora acatuala, Memorialul Sighet e una dintre cele mai cautate institutii, la scara nationala” (Gheorghe Barlea, poet, fost prefect al judetului Maramures).
Timp de cateva zile, in fiecare an, la inceputul verii, dar si in cursul anului, numarul mare de participanti si vizitatori, din tara si strainatate, transforma Sighetul in capitala morala a adevaratei istorii romanesti, cu constiinta ca adevarurile fundamentale ale unui popor nu pot fi ingropate sau falsificate de nici o vicisitudine politica trecatoare. In jurul Anei Blandiana si a lui Romulus Rusan, initiatorii proiectului Memorialul Sighet, devenit realitate, au venit in nordicul oras al Maramuresului, ca intr-un pelerinaj anual la un loc sacru al istoriei noastre, personalitatI reprezentative ale verticalitatiii morale a poporului roman, Doina Cornea, Rodica si Flavia Coposu, Lia Lazar Gherasim, Ion Gavrila Ogoranu, Ion Caramitru, Nicolae Noica, Laurentiu Ulici, Alexandru Zub, Lucia Hossu-Longin (cu filme documentare, tulburatoare), Dorana Cosoveanu, Sanda Stolojan si Maria Bratianu (din Franta), Aurel Sergiu Marinescu (din SUA), Florin Matrescu, Mircea si Mihaela Carp (din Germania), Denis Deletant (din Anglia), Stephane Courtois, si multi altii.
Sutele de comunicari prezentate in zilele Simpozionului, de-a lungul anilor, incorporate in voluminoasele tomuri ale „Analelor Sighet”, editate de Fundatia „Academia Civica”, fac o radiografie necrutatoare a anilor de ocupatie comunista, focalizandu-se pe principalele institutii ale statului roman, transformate de comunisti in adevarate citadele ale deznationalizarii, minciunii si sovietizarii progresive, cu ajutorul politiei politice: Constitutia, armata, partidele, Academia, invatamantul, economia, cultura, biserica etc. O buna parte din comunicarile publicate in masivele volume ale „Analelor Sighet” prezinta nu numai institutionalizarea dezastrului national care a inceput in 1946, a culminat in 1948 si a continuat in anii urmatori ai stalinismului, ci si rezistenta disperata a constiintelor care s-au opus transformarii Romaniei intr-o biata remorca stalinista. Au iesit astfel la iveala, in premiera, adevaruri si informatii cutremuratoare despre scenariul minutios pus la cale de partidul comunist pentru distrugerea identitatii nationale, in toate sectoarele vietii publice si private, si transformarea poporului roman intr-o masa amorfa, docila si manipulabila. Emotionante si numeroase lucrari au pus in lumina rezistenta eroica a bisericii, in special a Bisericii Romane Unite cu Roma, ai carei 12 episcopi au ales sa moara, asemenea martirilor din primele secole crestine, decat sa-l tradeze pe Cristos si sa colaboreze cu ocupantul sovietic.
Inceputul drumului cel bun
Unul din principalele merite ale Memorialului Sighet, afirmate si prin celelalte initiative ale sale, programul de istorie orala sau taberele cu elevii si studentii remarcati la olimpiadele de istorie, este demontarea tezei conform careia colaborarea unor valori politice si culturale cu regimul comunist si Securitatea ar fi fost benefica si ar fi contribuit la salvarea spirituala a Romaniei, diversiune extrem de periculoasa, prin prezentarea lasitatii si precaritatii umane drept acte de eroism, a imoralitatii drept moralitate, a Diavolului insusi drept slujitor credincios al lui Dumnezeu. Cultura nu poate fi salvata prin aculturatie, nici Biserica prin imoralitate si necredinta. Mantuirea de pacat nu se face pacatuind, ci prin abtinerea de la pacat. Colaborarea unor ierarhi ai Bisericii cu Securitatea comunista n-a salvat nimic, ci a contribuit decisiv la transformarea Bisericii lui Cristos si a slujitorilor ei in instrumente ale mistificarii si pacatului. Colaborationistii au girat cu autoritatea lor un regim ateu, ilegitim, instaurat in perioada 1946-1948 prin frauda, crima si dictatura, transferand Diavolului legitimitate si autoritate, contribuind astfel la rasturnarea totala a valorilor si a tuturor reperelor morale, in afara carora societatea romana a devenit, cum vadeste Memorialul Sighet, o turma stapanita de teroare. Cei ce-au colaborat cu regimul sovietic si cu totalitarismul comunist n-au salvat nimic, ci dimpotriva, au ingropat Romania intr-un pacat strivitor, din care nici azi nu si-a revenit. Vor trebui poate sa se stinga generatii intregi pana se va curata tot ce a fost murdarit si se va indrepta tot ce a fost strambat cu buna stiinta. Dupa cinzeci de ani de ratacire in pustiul comunist, Memorialul Sighet este inceputul drumului cel bun, singurul care poate scoate Romania de azi catre Romania de maine.
Iata ce scrie istoricul Stephane Courtois, coordonatorul „Cartii negre a Comunismului”, publicata in limba romana si lansata la Sighet. „Ma bucur sa vad ca Romania, care a suferit atat, este si prima tara ex-comunista care a publicat „Cartea Neagra a comunismului”. Cercetarea istorica a tragediei comuniste si a memoriei in onoarea victimelor este abia la inceput. Drumul va fi lung si greu. Dar prin memorialul de la Sighet si prin „Cartea neagra” sunt asezate pietre de temelie care nu vor mai putea fi ocolite. Trebuie doar dorinta de a inainta, pentru a evita alte tragedii asemanatoare”.
Prin tot ceea ce a facut Fundatia „Academia Civica” pentru Memorialul Sighet, marile valori prezente in fiecare an la Memorialul victimelor sI rezistentei anticomuniste aseaza in nordul tarii noastre piatra de temelie a adevarului istoric despre ultimii cincizeci de ani, pe care se pot sprijini viitorul invincibil al Romaniei si libertatea ei viitoare.
