Ma numesc Popescu Amelia Maria, am 63 ani, locuiesc in Bucuresti, subscriu „Apelului pentru Romania” initiat de dl.Sorin Iliesiu si doresc sa compar ca martor in Procesul Comunismului, intrucat ceea ce s-a intamplat cu tatal meu Popescu N. Ion nascut in 1899 noiembrie 01 in comuna Covrigi judetul Mehedinti, a domiciliat in Turnu Severin in str.Virtutii nr.6 Ð fost comisar in Politia Judiciara din oras, a fost o cumplita crima politica, iar noi, familia lui (Maria Ð sotie, nascuta in 1909 februarie 26, Viorel Ð fiu, nascut 1941 februarie 21 si eu, fiica, Amelia Ð nascuta 1942 octombrie 05), dupa ce atat de greu am supravietuit alaturi de el unei deportari in Baragan (18 iunie 1951-26 ianuarie 1956), intorsi in Severin am fost anchetati, marginalizati, persecutati, in timp ce el a fost arestat in doua randuri (Bilet eliberare 8721/58 Penitenciar Jilava 24.10.1957-24.01.1968 si Bilet eliberare Penitenciar Gherla nr.2190/64 3.10.1959-17.04.1964). Primele 6 luni le-a petrecut in beciurile Serviciului VIII Ð Directia Regionala MAI Craiova, unde era anchetat si batut bestial o zi da, una nu (Dosar CNSAS F.I. 12570).
Marea lui vina a fost ca si-a iubit tara, regele si onoarea mai presus decat viata; asa cum murmura pe patul de moarte, abia intors de la Gherla Ð cadavru viu, bolnav de cancer hepatic, dupa o detentie riguroasa de aproape 5 ani.
La 16 ani, in plin razboi, in 1916, cand Gorjul si Mehedintul au fost teritorii ocupate de nemti, la indemnul tatalui sau, invatatorul Nicolae Popescu, si el partizan, paraseste Pensionul Stranolga din Craiova si se alatura grupului de partizani condus de sublocotenentul in rezerva Victor Popescu Ð varul lui. Timp de 1 an si 3 luni i-au hartuit pe nemti, provocandu-le mari pierderi.
In ziua de 7 iulie 1917, au fost tradati si capturati zece dintre ei, intre care Nicolae Popescu si socrul lui, mosierul Cernaianu Mihalache din Horasti, bunicul matern al tatei; au fost executati prin impuscare in dimineata zilei de 10 iulie 1917. Dusi la moarte in lanturi intre 4 plutoane de nemti inarmati, pe strazile Severinului, acei oameni cantau Imnul Regal si Imnul Reintregirii Nationale. Au fost pusi sa-si sape singuri gropile iar cand au fost intrebati care le este ultima dorinta, au strigat toti intr-un glas: „Traiasca Romania Mare, Traiasca Romania Libera!
Dupa aceasta tragedie grupul s-a autodizolvat si tata l-a urmat pe Victor Popescu pe front la Marasesti, unde au fost primiti ca niste eroi si decorati cu „Virtutea Militara” in prezenta Regelui Ferdinand si a Reginei Maria. Date despre actiunile partizanilor se gasesc in cartile: „Cei zece martiri” de A.Bolocan, „Evadarea din umbra” de Ion Rusu Sirianu (Editura Scrisul Romanesc, Craiova, 1979); „2000 de ani de statalitate, crestinism si cultura in spatiul romanesc” Ð vol.I de Dr.Florian Tuca, prof.Nicolae Ionescu, prof. Romulus Raicu (Editura Splai, Bucuresti, 2000) dar si in filmul „Lupta din umbra” Ð 2 serii in regia lui Andrei Blaier, 1986.
La 19 ani, tatal meu se gasea intre cei 600 soldati romani ce formau Regimentul 7 Rosiori, care in toamna anului 1919 au eliberat Ungaria de bolsevici. Intors de pe front, ramas sa intretina inca 5 frati mai mici si o mama bolnava ce a fost batuta de nemti (s-a si stins curand), s-a angajat in Politie Ð serviciul judiciar, unde a activat pana la 1 martie 1945, cand a fost epurat pe motiv ca refuza inscrierea in Partidul Muncitoresc Roman.
A urmat calvarul…chiar daca eram sinistrati (in noaptea din 16 aprilie 1944 ne-a fost bombardata casa), chiar daca avea 2 copii minori Ð a fost arestat la domiciliu, fara putinta de a avea alt servici pana in noaptea de 17-18 iunie 1951, cand a urmat deportarea…apoi arestarile!
Pentru documentare exista cartea „ARHIVA GROAZEI” de Dumitru Andreca Ð talentat scriitor mehedintean (Editura MJM Craiova, 2002) Ð primele 65 pagini.
Merita el sa aiba destinul asta in tara lui?…dar noi?…
Presedintele tarii mele, domnul Traian Basescu ii cere domnului Ticu Dumitrescu, fost detinut politic, neobosit luptator pentru adevar si dreptate, sa faca o sinteza a tot ceea ce a insemnat comunismul in cei 45 ani.
Eu sunt convinsa ca sinteza este facuta deja de Dumnezeu care ne-a „daruit” acesti 15 ani de „democratie originala”, ani in care au domnit minciuna, teroarea, trufia, aroganta, jaful, coruptia si crima (mutata din beciurile Securitatii in plin centrul Capitalei); asa, ca sa ne convingem cu ochii nostri, pe pielea noastra de tot ce-au indurat inaintasii nostri, aproape 2 milioane de romani.
In Sfanta Scriptura scrie ca acestea sunt trasaturile diavolului! Nu pot sa nu ma gandesc la Sfantul Parinte Papa Paul al II-lea, care a iubit atat de mult oamenii indiferent de religie, ideologie, etc. Dar a luptat impotriva comunismului cu toata puterea fiintei sale atat de firave, considerandu-l ca are puteri de a poseda oamenii; a alergat in toate colturile lumii, indemnand la credinta, la iubire, la unitate, militand pentru dreptate, pentru cinste, pentru adevar, pentru smerenie; repeta pana n-a mai putut glasui ca-i pregatit sa apara in fata Maicii Domnului; ca este sarac…isi cerea iertare continuu si multumea tuturor, in special tinerilor Ð pe care i-a iubit atat!…
Oare noi romanii, frati de neam si care locuim in Gradina Maicii Domnului, cand ne vom trezi ca sa-i urmam pildele?
Nu este timpul sa renuntam la ateism si sa ne intoarcem la credinta? Sa ne recunoastem trecutul, sa ni-l asumam. Abia apoi sa ne unim fortele ca sa urnim tara asta de pe ultimul loc, s-apucam sa traim si noi „mandria” de a fi roman.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!
Amelia Popescu
