Dupa publicarea in aldine (29 iulie 2005) a interventiei mele la Scoala de Vara de la Sighet, „Radacinile crestine ale Europei”, am primit mai multe mesaje din tara si strainatate.
Printre ele o scrisoare furioasa de la un prieten din Bucuresti, foarte suparat pe mine si pe lume. Contesta integral textul, acuzandu-ma de complicitate cu Occidentul si cu Papalitatea. E certat cu catolicii si cu ereticii care nu gandesc ca el (n-ar fi grav, daca totodata n-ar fi certat cu logica, cu sintaxa si cu ortografia). Iata cateva din ereziile incriminate:
Prima erezie: …”Edictul de la Milano, Conventia, Manifestul comunist etc. le scri (?) corect, in schimb scrii biserica lui Cristos in loc de Biserica lui Hristos… Domnul Iisus Hristos – acesta este Numele sfant al Fiului lui Dumnezeu Intrupat.
A doua erezie: …”Vorbesti laudativ de Papa Ioan-Paul II dar nu spui un cuvant de mari(?) corifei ai teologiei contemporane, precum Pr. Staniloae, sau de nu mai putin magistralul Pr. Justin Popovici-sarbul.
A treia erezie: …Ca si cum ai vorbi cu gura lui Nero, lasi sa se inteleaga ca scindarea lumii crestine in Bizant si Roma s-ar datora crestinilor si nu acelor suflete mizerabile, care au cumparat (ce?) cu bani oficiali ai Bisericii lui Hristos incercand s-o pangareasca, uitand cu premeditare, nevolnici, ca nici portile iadului n-o vor birui…
A patra erezie: …”Nici de aceasta data (sic) nu spui nimic de Sf. Grigorie Palama si de marea lui izbanda asupra calabrezului Varlaam, in marea problema a teologiei luminii taborice si a rugaciunii mintii in inima, aspecte fara de care am fii (?) cu adevarat fara radacini.
A cincia erezie: …”Ma doare profund modul cum ai expediat problemele doctrinare create in mod artificial de papalitate… Amintesti de disputa isihasta, in treacat, cand ea este una din radacinile menite sa hraneasca crestinismul in vesnicie”… (??? adio ecumenism)
A sasea erezie: …”In schimb faci o erudita apologie (???) a nihilismului pe multe pagini, nihilism care anuleaza de fapt radacinile”… (nu stie ce inseamna cuvantul apologie).
… Si asa mai departe, din erezie in erezie, interlocutorul meu inalta un rug pe care sa ma arda impreuna cu faradelegile mele. Dar, inainte de a pune chibritul, il rog sa citeasca din Niculae Iorga Ð Conceptia romaneasca a ortodoxiei – (Bucuresti 1940) urmatoarele randuri:
…”Legea romaneasca nu s-a invatat la nici o Scoala si n-ar putea sa infatiseze nici un complex de dogme. Este un lucru complex si misterios, care s-a format pe incetul, luand ceva de la toate elementele din care s-a alcatuit poporul romanesc. Legea aceasta a trait cel putin din secolul al IV-lea pana in al XIV-lea, adica o mie de ani,… fara nici o disciplina, fara nici o ierarhie, fara nici o legatura cu lumea ortodoxa, desi… fiind noi, teoretic, o parte din Imperiul Roman de Rasarit, devenit Imperiul Bizantin, fara indoiala ca legea romaneasca este o lege rasariteana. Dar lege rasariteana fara dusmanie dogmatica fata de legea apuseana”…
Asadar, pe timpul lui Iorga, inainte de razboi, nu exista la noi „dusmania dogmatica” fata de Occident (catolicism). Ea a aparut prin grija partidului, in cheie antioccidentala, dupa 1948, cand a fost interzisa Biserica Unita – cu pretextul „apararii credintei stramosesti” Ð si a inceput campania ideologica impotriva Occidentului. Cei care practica astazi „dusmania dogmatica” sunt victimele acestei otravite mentalitati infiltrata in constiinta oamenilor, straina ortodoxiei romanesti, care inseamna dragoste fata de Dumnezeu si de aproape.
Despre Numele Sfant al lui Iisus (prima erezie): in Biblia lui Gala Galaction si Vasile Radu, tiparita tot pe timpul lui Iorga, Noul Testament incepe cu cuvintele: „Cartea neamului lui Iisus Christos”….Desi tradus din greaca, numele Mantuitorului e scris in latina, limba pe care romanii o vorbesc de doua mii de ani. Pentru acest motiv inchizitorul meu contesta Biblia lui Galaction: “adevaratul” nume Sfant al lui Isus nu poate fi scris decat in greceste. Altfel cadem in erezie. Nu stie ca in Bizant atat limba greaca, limba slavona, cat si cea latina erau considerate limbi sacre?
Romanii sunt singura natiune ortodoxa de origine latina care vorbeste si foloseste alfabetul latin. Rusii, Bulgarii, Sarbii sunt slavi, iar Grecii, elini. Poporul roman s-a nascut crestin, nu a fost crestinat ca majoritatea popoarelor europene. Timp de secole, pana la venirea slavilor, care au impus limba slavona in biserica (sec X-XI), ritualul crestin s-a facut pe acest pamant in limba latina, cu pecetea graiului autohton. Dovada sunt cuvintele esentiale ramase pana astazi: Dumnezeu Ð de la Domine Deo, Biserica Ð Basilica, Noul Testament Ð Novum Testamentum, Vechiul Testament Ð Veter Testamentum, Epistola Ð Epistola, Cruce Ð Crux, Altar Ð Altare, Paine – Panem, Vin Ð Vinum, Apa Ð Aqua, Viata Ð Vita, Moarte Ð Mors, Pacat Ð Peccatum, Virtute Ð Virtus, Soare Ð Sol, Luna Ð Luna, Astri Ð Aster, Zi Ð Dies, Noapte Ð Nocte… ca si Ruga, Tacere, Treapta, Profet, Martir, Desfatare, Lupta, Cina, Cunoastere, Inger, Adunare, Iertare, Marturisire, Adevar, Cale, Comemorare, Aniversare, Lumina, Candela, Lumanare, Foc, Poarta, Fereastra, Turn, Calendar etc. – toate de origine latina.
Slavii nu au reusit sa elimine termenii latini. Cuvintele slavone s-au suprapus peste cele latine, formand un lexic dublu, care persista si astazi, dar tendinta credinciosilor este de a folosi cu precadere lexicul latin. Prefera sa spuna Binecuvantare in loc de Blagoslovenie, Rugaciunea de seara in loc de Pavecernita, Cuvant inainte in loc de Predoslovie etc. E mai aproape de vorbirea curenta. Latinitatea limbii si structura civilizatiei latine, pe care e fondata de milenii societatea noastra, au mentinut identitatea etnica a poporului roman in mijlocul oceanului slav, ce ne inconjoara.
Cum au primit stramosii nostri impunerea limbii slavone? Liturghia, Cartile sacre, textele Patristice erau scrise intr-o limba straina, neinteleasa nu numai de popor, care o numeste „limba a intunericului”, dar cu timpul chiar si de preoti. Timp de aproape sase secole a mocnit nemultumirea credinciosilor si a clerului fata de aceasta limba „intunecata”, in asteptarea unei lumini.
„Noul Testament” de la Balgrad-Alba Iulia, tiparit de Simion Stefan in 1648, va fi prima traducere importanta a Sfintei Scripturi in limba vorbita de popor. Scrie carturarul in Predoslovie: „Banii sunt buni carii imbla in toate tarile, asea si cuvintele acelea sunt bune carele le inteleg toti” (reluare a maximei latine „Verba valent sicut numi”)
Cum traducerea s-a facut din greaca si slavona, cu grafie chirilica, a fost conditionata in continuare scrierea si pronuntarea numelor sfinte. Astfel, desi tiparita in limba romana, s-a pastrat grecescul Hristos in locul latinescului Christus Ð Cristos, folosit in secolele dinaintea impunerii limbii slavone. Mai tarziu, cand Biblia va fi tiparita cu alfabetul latin, conditionarea fonetica greaca si slavona va declina. E normal asadar ca Biblia lui Galaction sa se intoarca la numele latin Christos. Dar, sa ne intelegem: o disputa pe tema pronuntarii „corecte” a numelui Mantuitorului este inacceptabila, nu poate fi un motiv de discordie in sanul bisericii. La urma urmei e vorba doar de o controversa fonetica si cred ca Dumnezeu, din inaltul Sau, ne priveste trist. Ar fi ridicol sa insistam.
Privitor la cuvintele laudative pentru Papa Ioan Paul II (a doua erezie), imi reprosezi ca n-am spus un cuvant despre Parintele Staniloaie. Dar eu nu vorbeam despre marii corifei ai teologiei contemporane. L-am laudat pe Papa nu pentru profunzimea sa teologica, ci pentru contributia concreta la prabusirea comunismului si demascarea ateismului si a nihilismului in lume. Ce a facut la noi Biserica impotriva comunismului? Ai uitat elogiile hiperbolice aduse de Patriarh si de prelati „primului fiu al tarii”, daramator de biserici, in epoca „de aur”?
Ma certi ca am facut apologia nihilismului (a treia erezie). Daca te uitai in dictionar, aflai ce inseamna cuvantul apologie. Eu nu am elogiat, ci am infierat nihilismul ca pe singura ideologie diabolica ramasa dupa caderea celorlalte.
Contesti ca schismele care au minat unitatea crestina a Europei si au dus la caderea Constantinopolului au fost facute de crestini (alta erezie). Te intreb, tot cu gura lui Nero: cine a dezbatut in Concilii, timp de secole, conflictele doctrinare? Chinezii sau crestinii? Cine sunt acele „suflete mizerabile” de care vorbesti? Daca disputa isihasta care dureaza de o mie de ani „a fost creata in mod artificial de papalitate”, de ce dumneata o doresti vesnica? Nu este si asta o forma de schisma? Ce foloase mai poate aduce lumii crestine?
Dreptcredinciosii inversunati acuza Occidentul de prozelitism. Daca e asa, trebuie sa ne ferim. Depinde insa ce intelegem prin prozelitism. A convinge sau a constrange? Patriarhia romana nu poate fi acuzata in nici un caz de prozelitism. Cand la 21 oct. 1948 a fost interzisa Biserica Unita, cu binecuvantarea Preafericitului – cum se vede clar in pictura triumfala din Palatul Patriarhal care exalta „Reintregirea Bisercii Ortodoxe Romane” Ð greco-catolicii nu au fost intrebati daca sunt de acord; au fost siliti sa treaca la ortodoxie, multi preferand sa ia drumul inchisorilor si al lagarelor de munca. Nu puteau renega Biserica luptei eroice pentru drepturile romanilor din Transilvania, fondata de marii carturari ardeleni.”Convertirea” s-a facut cu toporul Securitatii si cu consensul Patriarhiei.
Iata ce spune in continuare Niculae Iorga, privind raportul Bisericii noastre ortodoxe cu Occidentul: …”Nu este nevoie sa cautam o alta legatura cu Biserica de la Roma, decat cea pe care o da Biserica Unita, asa de respectuoasa fata de intreaga noastra traditie religioasa si care, pe langa aceasta, s-a despartit asa de putin de ideea nationala, incat a adus servicii esentiale acestei idei nationale. Si, daca ortodoxia n-o recunoaste, face o mare greseala si impiedica incercarile pe care trebuie sa le faca toti pentru a ne infatisa ca o singura natiune”.
Dar prozelitismul, ca si fanatismul, acest flagel de neiertat al crestinatatii, trebuie denuntat prin orice mijloc. Mai ales ca avem la indemana un mijloc autohton infailibil: dusmania dogmatica.
