Fost deținut politic, Traian Neamțu a scăpat cu viață din închisorile comuniste. După eliberare, a devenit medic psihiatru, iar destinul i-a oferit răzbunarea supremă: unii dintre torționarii săi i-au devenit pacienți.
Medicul psihiatru Traian Neamțu este una dintre cele mai cunoscute figuri ale rezistenței anticomuniste din Transilvania. Președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, filiala Cluj, și membru PNȚCD, el a fost inițiatorul realizării Monumentului Rezistenței Anticomuniste din Cluj, finanțat din contribuțiile celor care au avut de suferit în timpul comunismului. Povestea lui este cutremurătoare. A fost condamnat pe nedrept la cinci ani de muncă silnică. A trecut prin be-ciurile Securității Cluj, prin închisoarea de la Gherla, apoi a fost trimis în lagărele de exterminare din Balta Brăilei. Iadul prin care a trecut este descris în cartea de memorii „De ce, Doamne?“, apărută la Editura Dacia.
În spațiul rubricii Aldine, vom publica trei episoade despre suferințele prin care a trecut medicul clujean, aflat azi la o vârstă venerabilă, dar care își tratează pacienții în continuare.
În opoziție față
de comunism
Traian Neamțu a început să se împotrivească regimului comunist încă din liceu. Pentru că era unul dintre susținătorii PNȚ, partidul lui Iuliu Maniu, a fost luat la ochi de comuniști. În satul său natal de lângă Gherla, Traian Neam-țu a început să îi îndemne pe tineri să se împotrivească regimului comunist. Avea speranța că Regele Mihai I și Iuliu Maniu vor reuși să împiedice instaurarea unui regim de tipul celui sovietic.
În 1946, Traian Neamțu s-a implicat în campania electorală care a precedat una dintre cele mai mari fraude din istoria alegerilor românești. „Mai aveam o speranță: alegerile și Regele. În timpul campaniei electorale, au răsărit lozincile pe garduri și pe zidurile clădirilor, vizibile și azi în anumite locuri. «Votați soarele!», «Votați soarele pentru comunism». Eu și fratele meu țineam cu opoziția. Noaptea puneam un «NU»… în fața lozincilor și mai adăugam câte ceva în plus la sfârșitul lozincilor. Lipeam simbolul PNȚ, «Ochiul», pe stâlpii de curent electric.
Asiguram securitatea deputaților partidului mai sus-amintit (Ghiță Pop, Casiu Pop). Urmăream când soseau în sat uneltele propagandistice ale partidului comunist, ale Securității. Îmi amintesc că, într-o după-masă, era proiectată o consfătuire într-o grădină și au venit să-i aresteze pe participanți. Casa noastră era vizată și au venit să-i caute. Am scăpat de sub observația lor și i-am anunțat să fugă. După cinci minute a venit și echipajul. Și-au dat seama că au scăpat. A fost chemată mama și i s-a atras atenția asupra activității copiilor, amintind și avertizând să ne vedem de școală, altfel «nu ne mai vede»“, scrie Traian Neamțu.
Însă nu a fost lăsat să își vadă de școală, pentru că profesorii comuniști au decis să îl exmatriculeze din liceu, pe motiv că ar fi fost „element fascist“. Pentru a face rost de bani pentru mâncare, Traian Neamțu a început să lucreze ca zilier, pe diferite șantiere.
Casa mamei sale a fost confiscată și transformată în post de Miliție. În aceste condiții, Traian Neamțu a plecat să muncească pe șantierele din Maramureș, din Vișeu de Jos. A reușit să își facă rost de o foaie matricolă din anul anterior exmatriculării. Cu noua identitate de muncitor pe șantier, Traian Neamțu a reușit să se reînscrie la școală, apoi, tot ca muncitor, a fost admis la facultate, încurajat și de rectorul Constantin Daicoviciu, care a făcut tot posibilul să îl acopere.
După terminarea facultății, a fost încorporat în armată. Atunci, trecutul „politic“ l-a ajuns din urmă. La o verificare mai atentă, Securitatea a descoperit „problemele din dosar“, iar Traian Neamțu a fost trimis să își satisfacă stagiul militar în detașamentele de muncă forțată unde erau încorporați dușmanii regimului comunist. Acești militari nu aveau dreptul să țină arma în mână, ci erau folosiți pe post de sclavi de către autoritățile comuniste.
Întors acasă, Traian Neamțu și fratele său au început să îi sâcâie din nou pe liderii comuniști locali. Mai întâi, a fost arestat fratele medicului psihiatru. Apoi, în seara de 25 iulie 1958, a urmat arestarea lui Traian Neamțu. A fost ridicat de acasă în mijlocul nopții și trimis la Cluj.
În beciurile Securității
„Am fost dus într-un subsol situat spre stradă. Auzeam pașii trecătorilor, închis într-o celulă care nu cred că avea 1/1 mp. Atrag atenția asupra acestui amănunt fiindcă nu puteam sta decât în picioare și, ostenit, m-am lăsat apoi cu genunchii proptiți în ușă. După un timp, probabil că am și ațipit de oboseală. Am fost trezit brusc. Alte înjurături, alte palme și lovituri cu picioarele, alți dumnezei și am fost dus în arest, cu întregul cortegiu de suferințe, pe un colț din apropierea WC-urilor. În zilele următoare am fost transferat, dacă îmi amintesc bine, în celula nr. 8. Primul contact cu celula: erau două paturi, printre care te puteai plimba un pas, doi, iar la al treilea pas te întorceai“, mai scrie Traian Neamțu, care precizează că deținuții nu aveau voie să stea pe pat.
„A început ancheta. Memorialistica evocând universul concentraționar ne-a permis (acum) să înțelegem. Tot la al doilea cuvânt urma o înjurătură; împroșcau cu alte invective murdare (…). Apoi ți se întindea hârtia să scrii ce ai făcut și pentru ce te-au adus la Securitate. Mi-a dat să semnez interogatoriul. Am refuzat, pentru că răspunsurile mele erau răstălmăcite. Am aflat mai târziu că metoda se folosea frecvent. Între timp securistul a dispărut, probabil să bea o cafea, să se relaxeze, să-și relateze isprăvile. Se întoarce cu forțe proaspete; citește; rupe foaia scrisă de mine și îmi aplică o serie de palme dure, asemenea unor copite de măgar. Apoi mă întreabă ce am de spus. I-am zis că nu am crezut că într-un «stat socialist», în care bătaia este interzisă prin lege, să fie maltratați în așa hal oamenii. Ce a urmat? Înjurături, palme; securistul a prins apoi o stinghie de fag, dreptunghiulară, cu muchii ascutițe, pe care a mânuit-o cu îndemânare. Probabil îl dureau palmele. Apoi a sunat; i-au venit ajutoarele, mascate cu ochelari metalici, care m-au târât în celulă. Pe drum, alte lovituri. Pentru ca să pot coborî scările, îmi contractam mușchii sprâncenoși și ridicam puțin ochelarii, suficient să pot vedea cum să cobor și să rețin ce e în jur – act categoric interzis. Când scriu aceste rânduri, mă cutremur de ce a fost“, mai relatează medicul psihiatru Traian Neamțu.
După mai multe episoade de tortură, Traian Neamțu a fost judecat de Tribunalul Militar Cluj, la 15 august 1958. A primit cinci ani de muncă silnică, pe care i-a ispășit în iadul comunist.
La 20 de ani după aceea, în timp ce era de gardă, cineva a apelat la el. „Cine credeți că apare? Chiar colonelul Macavei, bineînțeles avansat în grad după munca «grea» depusă în serviciul avut. Bineînțeles, amândoi am avut o reacție de ezitare. A vrut să plece; l-am oprit și i-am spus să aibă curaj
să-mi spună ce dorește. Umil și suferind, mi-a relatat că a venit cu un băiat de douăzeci de ani, care a făcut o tentativă de suicid, având grave probleme de ordin psihic. Nu cred că este o durere mai mare decât să-ți vezi copilul la psihiatrie“.
Spirit creștin profund, greco-catolic practicant, Traian Neamțu l-a tratat pe băiatul torționarului său de altădată.
