40 de ani de la moarte
Spre amurgul vietii, cunoscutul si aventurosul scriitor Petre Pandrea scria la ceas de taina: "Nu-mi pare rau de nimic. Daca ar fi sa incep din nou viata, as merge pe aceeasi cararuie si as comite aceleasi greseli, pas cu pas, sau aceleasi fapte pozitive. Cine poate sti judecata istoriei viitoare?"
In nici un caz Petre Pandrea nu poate fi suspectat de lipsa de sinceritate. Desigur, nu i-a parut rau de nimic, si, cu temperamentul lui, ar fi comis aceleasi "greseli" si aceleasi "fapte pozitive". Nu a avut o viata linistita si nici nu a vrut-o, preferand sa plateasca decat sa nu se afle in miezul evenimentelor vremii sale. Cat despre judecata istoriei, deocamdata ii este favorabila, apreciindu-i-se cultura si talentul, mai ales cel de memorialist.
Cel ce avea sa fie un ganditor, jurnalist, eseist si teoretician cultural, Petre Pandrea, s-a nascut la 26 iunie 1904, in oraselul Bals, din Oltenia, intr-o familie modesta, el fiind al noualea dintre cei 12 copii.
Ambitiosi, ca foarte multi alti olteni, parintii si-au trimis toti copiii la scoala, facand mari sacrificii pentru intretinerea si educarea lor. In anii 1911-1915, Petre a urmat scoala Primara din Bals, absolvind-o cu premiul I cu cununa. In perioada urmatoare s-a aflat ca bursier la Liceul Militar "Nicolae Filipescu" de la Manastirea Dealu, de langa Targoviste, unde l-a avut ca director de studii si profesor de filosofie si limba germana pe Nae Ionescu.
"Capacitatea mica"a trecut-o, in clasa a IV-a de liceu, cu Nae Ionescu, iar bacalaureatul – "magna cum laude" – la Colegiul National "Carol I", din Craiova. Dintr-o ambitie "supraolteneasca", s-a inscris la sase (!) facultati din Bucuresti, ramanand insa cu frecventa la: Drept, Litere, Filosofie, precum si la cursul de Istorie Antica si Arheologie, tinut de Vasile Parvan. si-a luat licenta in drept cu teza "Filosofia politico-judiciara a lui Simion Barnutiu", obtinand imediat o bursa de studii de sapte ani la Berlin, cand a functionat si ca atasat de presa la Legatia Romana din Germania. In acest rastimp a cunoscut numeroase personalitati culturale si politice, printre care si pe Lucretiu Patrascanu, cu a carui sora, Eliza, s-a si casatorit.
A debutat, la 19 ani, in revista "Gandirea", cu articolul "Literatura care ne lipseste". De atunci a devenit foarte activ in viata culturala, colaborand intens, la multe reviste, unele cu orientari nu numai diferite, dar chiar opuse! A editat el insusi revistele "Viitorul social", "Stanga" si "Cuvantul liber".
A starnit o mare valva in epoca o proclamatie teribilista, intitulata "Manifestul Crinului Alb", semnata de Pandrea cu numele de Petru Marcu Bals, impreuna cu Sorin Pavel si Ion Nistor, publicata in nr. 8-9/1928 al revistei "Gandirea". Reactiile, dinspre stanga politica, nu s-au lasat asteptate. Astfel, Mihai Ralea il califica drept o explozie de "rasputinism" cultural, spunand despre semnatarii textului ca se gasesc la "Gandirea" ca "acasa", pentru ca multe dintre ideile lor coincid cu convingerile revistei. Manifestul continea un rechizitoriu aspru facut "batranilor" in numele "tinerei generatii". Noua generatie se prezenta ca exponenta "pasiunii ideale", a "optimismului frenetic", a "intuitiei", "elanului" si "extazului", a "credintei in Dumnezeu". Despre reprezentantii mentalitatilor perimate, care "au crezut ferm in ideea umanitara, in drepturile eterne ale omului, asa cum le-a prescris iluminismul revolutiei de la 1789", semnatarii manifestului scriau:
"Cu Dumnezeu, cu misterul, cu infinitul, cu soarta omului si a cosmosului au ispravit-o dintr-o data". Dar nu pentru aceste randuri avea sa fie pedepsit Petre Pandrea de comunisti, la programul carora aderase de altfel inca inainte de cel de-al doilea razboi mondial, ci pentru ca era cumnatul proscrisului Lucretiu Patrascanu!
Ciudata fire a mai avut si Petre Pandrea! I-a aparat pe comunisti in procese celebre, pe unii salvandu-i de la moarte. Dupa 1944 i-a aparat pe legionari. Desi se declara ateu, a aparat, dupa ce comunistii preluasera puterea, un grup de maicute carora li se desfiintase manastirea. Apoi, cu toate ca devenise sincer de stanga si ca era prieten bun cu Petru Groza, cu Maurer si cu alti puternici ai zilei, a facut zece ani de temnita. La inchisoarea din Aiud a tinut cursuri universitare!
S-a stins din viata in anul 1968. Opera lui, publicata dupa moarte prin grija familiei, este o revelatie. I-au aparut volumele: "Memoriile mandarinului valah", "Reeducarea de la Aiud", "Garda de Fier, jurnal de filosofie politica", "Helvetizarea Romaniei (Jurnal intim)", "Pomul vietii 1947", "Crugul Mandarinului (Jurnal intim 1952-1958)", "Calugarul alb", "Turnul de ivoriu (memorii)", "Soarele melancoliei (memorii)".
Numele lui adevarat a fost Petre Ioan Marcu. Volumele aparute post-mortem au fost alcatuite de urmasii sai din manuscrise recuperate de la Securitate, care le confiscase. Se pare ca nu a fost recuperata decat o parte.
Petre Pandrea spunea despre el: "Eu nu sunt roman, eu sunt oltean si european". Cu apucaturi de mandarin si cu un destin de detinut, temperamentalul fiu al Balsului intra astfel in legenda precum alt celebru oltean, Iancu Jianu, boier si haiduc.
