Pe 2 octombrie, Paul Goma implineste 70 de ani. Mai bine de 60 i-a petrecut ascunzandu-se, urmarit (fiind copil, apoi adolescent) cand de sovietici, cand de romani, persecutat (inchis de doua ori, domiciliu obligatoriu), exclus si marginalizat. Aflat la capatul puterilor fizice si sufletesti, in noiembrie 1977, dupa lichidarea Miscarii Goma, se autoexileaza la Paris. Acolo credea Securitatea ca o sa-i fie mai usor sa il lichideze. Desigur, amenintarile permanente nu l-au vizat doar pe el, ci si familia. Nimic nu l-a descurajat, n-a incetat niciodata lupta. Nu cred sa mai existe un destin asemanator in istoria romanilor. Caci despre istorie vorbim, deoarece din literatura romana oficiala a fost scos de confratii breslasi, care sufera de tot felul de spaime. Cum altfel se poate explica lipsa scriitorului din manualele de limba si literatura romana? Ma refer la cele pentru clasele de liceu. Este mai mult decat jenant sa se apeleze mereu la sintagma „Goma n-are talent”. Este jignitor pentru inteligenta celor care o propaga.
Asadar, sa revenim la istorie, de unde nu-l poate scoate nimeni pe Paul Goma: el a reusit sa ridice macar cu o treapta Romania si pe romani din vinovatia colaborarii pasive cu Fiara comunista, din anonimatul unei tari in care se tacea pe branci, dupa ce cateva generatii de romani putrezisera in inchisorile si in lagarele comuniste. El a reusit prin forte proprii sa zguduie Securitatea statului national-comunist al lui Ceausescu. Cine ar fi crezut ca un singur om, roman, basarabean haituit, poate avea un asemenea curaj, poate reusi, macar in parte, ce au reusit unii vecini de-ai nostri in conditii ideologice si concentrationare mai putin stranse decat in Romania, in aceeasi epoca? Goma nu a avut in inchisoare nici carti de citit, nici hartie de scris, nici pachete de la familie si prieteni, care sa-i indulceasca suferinta si sa-i permita sa-si limpezeasca gandurile si sa-si structureze un program. NU! El a avut parte doar de interogatorii cumplite, de batai, de amenintari. A fost drogat, ca sa moara „natural”.
Gestul sau a aratat ca vointa umana Ð individuala si/sau colectiva Ð poate urni chiar si muntii din loc, si aceasta intr-un moment (1977) in care vecinii nostri de Bloc comunist Ð unguri, cehi, polonezi Ð invatasera lectia, aveau nuclee de societate civila, aveau intelectuali (scriitori!) care beneficiau de solidarizari organizate. Or, solidarizarile cu Paul Goma au venit mai ales dinspre muncitori, adica din acele medii care si-au asteptat mereu conducatorii, pana in 1989. Dovada stau numeroasele razmerite ale muncitorilor (Cluj, Valea Jiului, SLOMR Ð primul sindicat liber creat in 1979 dar inabusit in fasa de SecuritateÐ, Iasi, Brasov) care nu s-au putut intrupa cu adevarat datorita lipsei unor programe si pentru ca intelectualii romani erau ocupati sa reziste estetic, prin cultura.
Asa se explica, in buna parte, tratamentul la care a fost supus Paul Goma dupa 1990 in Romania, de catre romani: prin recidivarea lasitatii intelighentiei autohtone, prea fricoasa inainte de 1989 si mult prea tematoare sa nu piarda ce agonisise cu multe plecaciuni (prestigiu, functii bine plasate, ierahizari in topuri de breasla etc.) dupa 1990. In atare conditii, intelighentia nu putea si nu poate sa recunoasca public (pe la colturi multi viteji se-aduna!) gravitatea morala, sociala, culturala si politica a acestei neimplicari.
In loc sa-i recunoastem curajul (care ne-a facut pe fiecare dintre noi, ca recunoastem sau nu, sa vibram la auzul numelui sau) si meritele istorice, ce facem? Il denigram. Exista indivizi si grupuri Ð care au creat adevarate comunitati de interese Ð care manipuleaza spusele/scrisele lui Paul Goma. Astfel, incet, incet numele sau a inceput sa fie asociat cu expresii de genul „lipsit de talent literar”, „spion KGB”, „jidovit”, „homosexual” si, ultima gaselnita, care tine loc de orice argument: „antisemit”. Observ cu mahnire ca romanii si-au pierdut (daca au avut) simtul didactic. Punand pe doua coloane ceea ce a facut Paul Goma bun pentru romanii de toate nuantele si etichetele care i se tot lipesc, este lesne de inteles ca orice om care ii cunoaste traseul biografic nu poate sa creada ca viata si lupta sa se rezuma in cateva cuvinte ofensatoare si neadevarate. Este imposibil de crezut ca un cititor avizat al lui Paul Goma poate sa spuna ca acesta este „lipsit de talent literar” sau „antisemit”. Cine nu crede poate sa verifice, dar citind cu responsabilitate, nu cu gandul ca va fi pedepsit (prin excluderi, taierea sinecurilor etc.). De aceea, cei care se incapataneaza sa-i distruga reputatia de scriitor si disident lui Goma sunt penibili. Pana si romanii stiu (pentru ca invata la scoala!) ca una din conditiile esentiale ale interpretarii/comentarii unui text este lecturarea lui atenta. Apoi, situarea sa in contextul istoric la care se refera si punerea in relatie cu autorul care l-a scris (ambele criterii au si subcriterii de urmarit) etc.
Cred ca in 1989 venise, in sfarsit, momentul sa fie si romanii mandri ca sunt locuitori ai acestei tari: sa ne caim, sa ne asumam faptele rele ale unora dintre noi si sa pastram curat, ducand mai departe, ceea ce au facut bine unii dintre ai nostri. N-ar fi tarziu s-o facem nici din 2005 incolo.
Cred ca Paul Goma a fost mereu constient de ceea ce pierde, ca si de ceea ce avea sa piarda. A pierdut aproape tot, cu exceptia celor cativa care nu l-au parasit niciodata. Desigur, si-a pierdut in mod constient viata dar a castigat recunostinta noastra. Cei care il denigreaza, stirbind prin aceasta chiar interesele si prestigiul Romaniei, stiu bine ce au de pierdut daca ii dau dreptate.
Sper ca istoria noastra ii va consemna intr-o buna zi pe toti dreptii nostri si faptele lor. Si ca vom avea intelepciunea sa retinem invatamintele istoriei.
P.S.: Ilustrilor nostri intelectuali nu le pasa ca profesorii de istorie din Romania sunt chemati frecvent la intalniri (consfatuiri), unde sunt orientati de catre „specialisti” cum sa predea Holocaustul. Ei nu se intreaba de ce predarea Sistemului concentrationar romanesc nu este, macar, la fel de importanta pentru istoria romanilor/Romaniei si pentru formarea viitorilor cetateni romani. Probabil ca si aceasta este tot o cerinta europeana!
Tot asa, nu se intreaba cum de este posibil ca in anul 2005 (regimul comunist a cazut in decembire 1989!?) sa-l vedem la Piata Romana pe Plesita coborand din autobuzul 300, injurandu-l pe sofer ca a pornit prea repede pentru piciorul lui beteag („Ho, ba, esti orb? Nu vezi ca n-am coborat?”). Daca l-a batut, jumulit si drogat pe Goma, ca sa dau numai un exemplu, si nu a patit nimic, ce relevanta ar avea ca s-a rastit la un sofer anonim? Ca doar noi, romanii, ne injuram zilnic intre noi prin tramvaie…
Iata-l pe PAUL GOMA in anul 1977, cand culorile curcubeului, pe care curajul sau l-a inaltat pe cerul nostru cenusiu, ne-au dat si noua, romanilor, speranta ca suntem in rand cu lumea Ð Bucurestiul, plin de moloz, se alinia, prin miscarea Goma, capitalelor care cunoscusera curajul revoltei impotriva comunismului: Berlin, Budapesta, Praga, Varsovia…
In numele cititorilor sai, care ii pretuiesc scrisul si ii admira curajul si tenacitatea, aldine ii ureaza lui PAUL GOMA:
La multi ani, cu sanatate si bucurie!
