A aparut al treilea volum din Orbitor, proiectul suprem al lui Mircea Cartarescu. Nu voi vorbi despre carte fiindca inca nu am citit-o – oricum, le stiu bine pe celelalte doua volume – dar voi avea in vedere o serie intreaga de reactii pe care de-a lungul anilor le-a starnit aceasta carte si in general literatura autorului. Daca nu ma insel, Alex Stefanescu cu ani in urma in Romania literara, sanctiona tendintele care vor sa-l minimalizeze pe Mircea Cartarescu. Obiceiul de-a cere detronarea cuiva care a ajuns prea sus, de-a scanda cu furie si cu ochii iesiti din orbite Jos cutare, este intr-o oarecare masura aplicabila si scriitorului la care ne referim.
Elogiile aduse lui Cartarescu de-a lugul timpului au fost uriase, dar nu e de neglijat si frontul negatorilor. Acesta nu a plecat asa cum a fi tentati sa credem de la volumul De ce iubim femeile, care s-a bucurat de un succes enorm de public si poate din aceasta cauza – noi, nepreaobisnuiti cu acest tip de succes – am considerat-o o simpla smecherie comerciala, deci nu ma refer la aceasta carte, ci am in vedere obiectiile care s-au adus chiar Orbitorului, in primul rand cea mai grava potrivit careia nu ar fi roman, ci un poem interminabil in proza, in care autorul isi povesteste pana la satietate si autosufocare visele, senzatiile, amintirile din copilarie, tot ce ii gonfleaza eul si prin care ignora realul in complexitatea sa. As vrea sa reamintesc celor care formuleaza o asemenea obiectie ca Mircea Cartarescu nu a spus niciodata despore Orbitor ca ar fi roman, ci doar o scriere. La o emisiune dedicata acum zece ani primului volum, dezbatere care i-a avut ca invitati pe Dan C Mihailescu, Livius Ciocarlie si evident Nicole Manolescu, gazda acelei emisiuni de la Pro tv, profesiunea mea , cultura, Mircea Cartarescu a spus limpede ca Orbitor este o scriere, atat o scriere. La care noi putem adauga, o scriere fabuloasa, fastuoasa, somptuoasa, narcotica, o scriere manierista intesata de ornamente si rafinamente, o proza gratuita in cel mai aristocratic sens al termenului, in care sangele se distileaza periodic pana ajunge parfum si tot ce e greu devine usor pentru a pluti si noi cititorii in balonul de matase al superbei iluzii propuse de scriitor. Cam asta e miza Orbitorului si daca in continuare ne vom incapatana sa fim grei de cap nu vom face altceva decat sa confundam . cum spune autorul, emisferele cerebrale impregnate de duh ceresc cu testiculele care mustesc de plumb topit…