Îşi iubea enorm ţara şi era dispus să plătească cu viaţa pentru libertatea celorlalţi români. Fostul deţinut politic Octav Bjoza, a trecut prin momente de umilinţă de neimaginat în timpul anilor petrecuţi în celebrele lagăre ale morţii din perioada comunistă. Însă, singurul lucru care îl doare mai tare decât bătăile cu ciocanul sau săptămânile în lanţuri din temniţă este faptul că după eliberare şi-a pierdut unicul său fiu, ucis de Securitate.
Acum Octav Bjoza este preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România şi se declară suprins de lipsa de patriotism a tinerilor din România. Povestea lui sau a oricărui fost deţinut politic este greu de reprodus în totalitate din cauza momentelor de umilinţă grotescă, însă prezintă o perioadă marcantă din istoria noastră.
15 tineri încercă să salveze România
Coşmarul anilor de detenţie a lui Octav Bjoza a început odată cu înfiinţarea unui cerc literar, devenit mai târziu organizaţia anticomunistă numită „Garda Tineretului Român”. Un mic grup de 15 tineri elevi, studenţi şi muncitori încercau să facă ceva pentru ţară. Când au înfiinţat cercul literar nici unul dintre ei nu ştia că regimul comunist nu admitea formarea unor grupuri cu mai mult de doi membri, iar cercul lor creştea din ce în ce mai mult. De la a treia persoană, activitatea lor a devenit suspectă pentru regimul comunist, iar potrivit zvonurilor din aceea perioadă unul din trei era cu siguranţă informatorul Securităţii.
Situaţia s-a agravat după izbucnirea revoluţiei din Ungaria în 1956, când unul dintre tineri a venit cu ideea că ar trebui să facă şi ei ceva pentru a-i alunga pe ruşi din ţară. „Aşa ne-am transformat din mers într-o organizaţie anticomunistă, care potrivit dosarelor Securităţii, avea ca scop răsturnarea regimului democrat popular din ţară pe calea violenţei”, spune Bjoza.
Fostul deţinut politic povesteşte că tinerii din aceea perioadă erau în stare să îşi dea viaţa „pentru ultima palmă de pământ românesc” pentru că era o datorie de onoare şi se simţeau ocupaţi.
„Nu mergeai 100 de metri pe strada centrală din Braşov fără să dai de un soldat rus, sufeream când dădeam cu ochii de el. Ani de zile pe căi ferate, pe şosele a curs uraniul nostru, cărbunele, lemnul, grâul nostru către Marea Uniune Sovietică eliberatoare. Numai că ăştia când eliberează pe cineva uită să se mai ducă acasă şi când pleacă ia şi câte o parte din pământ din teritoruiul aşa zis eliberat”, povesteşte Bjoza, indignat de atitudinea tinerilor de astăzi care preferă să plece în străinătate.
Majoritatea deţinuţilor politici nu au fost prinşi din cauza „măiestriei” ofiţerilor de Securitate
Visul grupului tinerilor luptători anticomunişti din care făcea parte Bjoza era să construiască o tipografie clandestină în beciul unuia dintre membri pentru a scrie manifeste împotriva comunismului. Documentele urmau să fie răspândite apoi în oraş pentru a-i îndemna pe oameni să ia iniţiativă împotriva regimului comunist. De asemenea, ei mai plănuiau să ia legătura cu alţi luptători din versantul nordic al Munţilor Făgăraş, fără să ştie că în aceea perioadă Securitatea i-au prins şi condamnat pe toţi la închisoare.
„Din zecile, sutele de mii de deţinuţii politici care au fost în ţara noastră, majoritatea nu au fost prinşi datorită măiestriei ofiţerilor de Securitate, care pe vremea aceea erau nişte idioţi. Au început să fie bărbaţi frumoşi, deştepţi, sportivi, trăgători de elită, lunetişti de abia după ’75. Pe atunci erau cam săraci şi noi eram prinşi prin trădare, un lucru foarte trist şi ruşinos”, spune cu tristeţe Octav Bjoza.
Nici pentru „Garda Tineretului Român” lucrurile nu au avut rezultatul dorit pentru că Securitatea a aflat printr-o coincidenţă de activitatea lor. „Şeful organizaţiei din care făceam parte avea acelaşi nume ca şi tatăl său căruia îi era interceptată corespondenţa de mai mulţi ani. Noi nu aveam cum să ştim asta, iar când a interceptat corespondenţa fiului crezând că este a tatălui, Securitatea a început să ne urmărească. Timp de 8 luni au fost pe urmele noastre”, povesteşte fostul deţinut politic.
Condamnat la 15 ani de muncă silnică
După perioada de investigaţie, cei 15 membri ai organizaţiei au fost arestaţi simultan pentru „uneltire împotriva ordinii sociale.” A urmat procesul de la Tribunalul Militar Braşov la data de 10 octombrie 1958, în urma căruia Octav Bjoza a fost condamnat la 15 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii.
„Toţi cei 15 tineri din această organizaţie am fost arestaţi într-o zi de miercuri, pe 25 iunie 1958 în jurul orei 17 şi apoi condamnaţi exemplar. Am beneficiat de o agravantă introdusă de o lună care dubla sau tripla sentinţă. Aşa că am primit între 15 şi 25 de ani muncă silnică fără să fi apucat să facem ceva concret”, spune Bjoza.
Preşedintele completului de judecată a fost faimosul maior de justiţie Dragoş Cojocaru, cel care a trimis la moarte in 22-23 octombrie 1949 loturile de luptători anticomunişti ale maiorului Ion Gavrilă Ogoranu şi Nicolae Dabija.
Bjoza a primit o reducere a sentinţei la patru ani de teminţă grea şi va ajunge să „locuiască” în 14 închisori din România. A trecut prin închisorile Codlea, Gherla, Galaţi, Brăila, Văcăreşti şi Jilava, prin lagărele de muncă din Balta Brăilei de la Strâmba, Stoieneşti şi Salcia, precum şi cele din Delta Dunării ca Bacul „4″ şi Periprava – Secţia Grindu de unde a fost eliberat la 23 iunie 1962.
„Anii de închisoare mi-au luat tot ce e mai frumos: idealurile tinereţii, libertatea, agoniseala părinţilor. Tatăl meu a fost arestat la procesul meu, mama a fost dată afară de la serviciu, ne-au luat casa părintească, pământul de sub ea, totul”, spune preşedintele AFDPR.
Vezi în articolul de mâine cum era viaţa unui deţinut politic după eliberare şi metodele de hărţuire pe care le aplica regimul comunist.
