Iata ce intrebare si-a pus Petrarca (poet si umanist italian, mare admirator al culturii antice, 1304-1374) pe care, sa recunoastem, noi nu ne-o punem niciodata (desi fiecare generatie, din toate veacurile, ar trebui sa si-o puna): Oare ce vor spune urmasii? Cu ce ispasire va fi spalata nerusinarea noastra printre stranepoti? Cautarea placerii si a banilor este coplesitoare; aproape intreg zbuciumul omului tinde spre acestea.
O, Doamne, aceasta este o nerusinare pe care omul o traieste din veac in veac, din mileniu in mileniu! Pe toti nu ne intereseaza decat ziua pe care o traim, nu avem deloc simtul, prin Spirit, pentru veacurile ce vor urma (fireste, cu exceptia oamenilor care strabat, care stralucesc prin opera lor, prin veacuri).
Ceea ce m-a uimit, insa, sunt cuvintele pe care Petrarca le scrie mai departe, de parca ar fi scris despre tinerii din zilele noastre: Si daca exista cineva care pare ca se dedica studiului literelor si stiintelor, acesta, inca din prima zi cand intra in scoala, incepe sa se gandeasca la castigurile in bani. Pe acestia nu-i numesc oameni de studiu, ci mercenari (Francisco Petrarca „Scrieri alese”, Ed. Univers, 1982).
Iertati-ma, dle Petrarca, dar nu va cred! Cum, si in vremea dvs., la inceputul Renasterii (sec. XIV-XVI, cand s-a promovat o conceptie noua, optimista despre demnitatea si maretia omului), epoca venerata ca inceputul desteptarii omului, tinerii faceau studii literare, stiintifice doar pentru bani?! Imi este greu sa va cred! Cuvintele acestea se potrivesc atat de mult tinerilor din zilele noastre, care isi aleg profesia nu ca pe un rost superior al vietii lor, ca pe o vocatie pentru implinirea unui ideal, al unui vis, ci doar ca pe o salahorie banoasa si nu se ingrijesc deloc de a avea o viata frumoasa in sens moral, intelectual, ci doar una hedonista, cu desfatari trupesti.
