Printre altele, in Etica nicomahica, Aristotel (filosof grec, 384-322 i.Hr.) spune ca sunt trei fapte care trebuie evitate in domeniul vietii morale: rautatea, lipsa de retinere si primitivitatea animalica. Rautatii ii putem opune virtutea, lipsei de retinere ii putem opune ratiunea. Despre cel de-al treilea „pacat”, filosoful spune: Ca opusa prioritatii animale ar putea fi mai bine numita o virtute supraomeneasca, eroica, intr-o oarecare masura si divina, asa dupa cum Homer il punea pe Priam sa spuna despre Hector, pentru excelenta calitatilor acestuia: „El nu parea niciodata ca un om muritor, ci ca unul nascut dintr-un zeu”. Asa e! Pentru a infrange animalul din noi ne trebuie, intr-adevar, o putere eroica, o calitate zeiasca! Insa, mai departe, filosoful face o afirmatie pe care eu nu o impartasesc: Cum insa un om divin (…) apare rar, tot asa un om salbaticit, animalic este o aparitie rara. Mai des apar asemenea naturi printre barbari. Nu, stagiritule (filosoful era numit si astfel, fiind nascut in orasul Stagir), gresesti! Asemenea naturi animalice sunt asa de numeroase si in lumea noastra, a sec. XXI, nu numai printre barbarii din vremea dumitale! E adevarat, folosim expresia „mai, animalule” ca pe o jignire, dar, de fapt, ea tine de natura multora dintre noi.
Ei, fireste, nu-mi ingaduiam sa-l contrazic pe Aristotel, insa cred ca e mult mai aproape de adevar, in acest subiect, La Rochefoucauld (scriitor si moralist francez 1613-1680), care spune: Exista tot atatea spete deosebite de oameni cate spete deosebite de animale, iar oamenii sunt fata de alti oameni ceea ce diferitele spete deosebite de animale sunt intre ele.
Ba eu l-as completa pe La Rochefoucauld: cred ca exista spete de animale in regnum hominis pe care zeii, natura inca nu le-au creat!