Absenţa documentelor privind românii din evul mediu timpuriu duce la ipoteze spectaculoase asupra acelei perioade istorice. De la plecarea romanilor din Dacia şi până la primele voievodate româneşti documentele privind poporul nostru sunt rarisime. Acest răstimp a fost numit de unii istorici „mileniul de tăcere al poporului român”. Astfel, vremea respectivă este departe de a fi cunoscută, iar ipotezele privitoare la ea abundă. Aşa se întâmplă cu multe dintre străvechile noastre monumente, asupra cărora plutesc misterele şi legendele. Printre ele se află biserica Sân Nicoară, din Curtea de Argeş, şi biserica din Densuş.
Unele legende o atribuie pe prima doamnei lui Negru Vodă, Margareta, iar altele spun că a fost înălţată de doamna Clara, mama vitregă a lui Vlaicu Vodă. Forma stranie a bisericii i-a făcut pe unii să o considere un templu geto-dacic, iar pe alţii s-o creadă catolică. S-a păstrat multă vreme ca o impunătoare ruină, şi e aproape sigur că nu a fost ortodoxă, fiindcă, privită în totul, această biserică nu are forma răsăriteană a unei cruci, lipsindu-i ramurile, adică boltiturile, din dreapta şi din stânga, ale stranelor. Are o singură încăpere, dar o a doua se găseşte alipită la ea, dinspre partea intrării principale, sub un puternic turn cu trei rânduri. Ipoteza că acest sfânt lăcaş ar fi fost un templu precreştin e întărită şi de trei temple rupestre, din apropiere, la Corbi, Nămăeşti şi Cetăţuia-Negru Vodă, cu siguranţă geto-dacice.
Biserica de lângă Sarmizegetusa
La fel de stranie e şi biserica de la Densuş, judeţul Hunedoara, cu hramul Sfântul Nicolae, acelaşi ca la Curtea de Argeş, Sân Nicoară fiind varianta populară românească a numelui bizantin. Cea de la Densuş e datată până în 1280. Are o încăpere centrală, pătrată şi o absidă la sud-est. Alte încăperi au fost adăugate în veacurile XIV şi XV. La exterior, e de reţinut plastica zidurilor, ridicate din materiale scoase, în mare parte, din ruinele de la Sarmizegetusa romană, aflată în apropiere. Arheologii au datat nucleul construcţiei în secolul II, iar unii istorici presupun că în veacul IV a fost transformată în biserică. Mai sunt şi alte taine. Astfel, altarul este mai aproape de direcţia sud decât de cea de est, ceea ce confirmă ipotezele specialiştilor că acolo a fost mai întâi un templu pagân, fiindcă toate lăcaşurile de cult creştine au altarul spre est. Privit din lateral, acoperişul are forma unei păsări, mai precis porumbel. Deasupra altarului se află doi lei de piatră.
Slavă Cerului, biserica din Densuş a fost restaurată, iar cea din Curtea de Argeş urmează să fie. Noroc au şi cele două impresionante monumente istorice, noroc are şi zestrea noastră spirituală, aflată de multe ori în primejdie. Istoria vechilor noastre lăcaşuri de cult se împleteşte adesea cu legendele care, se ştie, conţin întotdeauna un sâmbure de adevăr.
