Poate mai puţini ştiu, cu excepţia istoricilor, desigur, că între 1976 şi 1979, conform arheologilor Petru Bona Richard şi Maria Petrovszki, s-a deschis un mare şantier arheologic al ţării, numit atunci Tibiscum, el fiind în hotarul comunei Jipa, la numai şase kilometri nord de oraşul Caransebeş, cuprinzând şi satele Cinta şi Iaz, dar, mai precis spus, era aflat la confluenţa râurilor Timiş şi Bistra.
O aşezare cu dublu caracter: civil şi militar
Tibiscum fusese o aşezare renumită în timpul său din vestul Daciei romane, ea având un dublu caracter, unul civil, dar fiind şi castru militar. Existenţa sa a fost dovedită prin săpături încă la sfârşitul secolului 19 de către Ortvari Tivadar, ca apoi, după o jumătate de veac, săpăturile să fie reluate de G. Mateescu şi I. Boroş din Lugoj (1923-1924), iar în 1964 ele au ajuns din nou în atenţia specialiştilor de la Muzeul Banatului din Timişoara. Aceştia suntinteresaţi atât de castrul propriu-zis, cât şi de localităţile ce au existat pe vremea aceea.
Cercetările din perimetrul castrului au stabilit faptul că el a fost construit, într-o primă fază, doar din pământ, abia apoi din piatră, o construcţie ridicată cu patru nivele de locuire. Castrul este situat la stânga râului Timiş, pe locul numit „Peste ziduri”, şi a funcţionat până la sfârşitul stăpânirii romane în Dacia, având zidite trei porţi principale, acestea fiind denumite „dextra şi sinistra”, instalate pe latura de sud şi, respectiv nord a castrului. Iar aşezarea civilă a castrului este străbătută de o arteră principală a drumului roman dinspre Castrul Banat spre apa Bistrei, care, înainte de trecerea pe terasa Timişului, face joncţiunea cu apa ce iese din centru, în preajma porţii „Praetoria”.
Un municipiu roman independent
De reţinut că oraşul Tibiscum a avut, în Antichitate, rang de municipiu, după ce, iniţial, a ţinut de capitala Daciei romane, Sarmizegetusa. A fost, în acest sens, descoperită o inscripţie de pe timpul împăratului Gallienus, dar unii istorici emit teza potrivit căreia aşezarea Tibiscum a existat de pe timpul lui Septimius Severus. Printre numeroasele descoperiri de la Tibiscum, de o deosebită valoare sunt capsulele romane pentru păstrarea sigiliului de ceară, dar şi o colecţie de monede diverse, aşezarea civilă având şi un atelier de sticlă unde se turnau mărgele din sticlă sau altele care turnau piese din bronz ori chiar emailate, dar şi alte anexe destinate echipamentului militar, vădind o anumită dezvoltare „industrială”, dacă se poate numi aşa… Tibiscum reprezintă embrionul şi „rădăcinile” Timişoarei de azi şi ale împrejurimilor sale, care vădesc o istorie a Banatului nu numai foarte veche, dar şi originală, îmbogăţită apoi prin colonizarea gemanilor pe aceste meleaguri, care desecând toată zona mlăştinoasă, au transformat câmpia bănăţeană în una dintre cele mai fertile din România, bănăţeanul devenind un ,,prototip” de gospodar ieşit din comun, ale cărui trăsături distincte sunt studiate acum de specialiştişi constituind chiar tema unei teze de doctorat.
