Pe 15 octombrie 1962, un grup de analişti CIA desemnaţi să analizeze o serie de fotografii aeriene realizate deasupra Cubei au identificat câteva instalaţii sovietice de lansare a rachetelor cu rază medie de acţiune.
Bazele se aflau la aproximativ 160 de kilometri de SUA.
Departamentul de Stat a primit o notificare în noaptea următoare, iar preşedintele J.F. Kennedy, după ce a fost informat în dimineaţa care a urmat, a declanşat o criză care a adus omenirea înspăimântător de aproape de un război nuclear, relatează revista The Atlantic.
SUA au concentrat trupe militare şi armament în Florida, au confruntat Uniunea Sovietică în cadrul ONU şi a înfiinţat blocada navală asupra Cubei.
În următoarele 13 zile, criza s-a adâncit, iar omenirea era înspăimântată de perspectiva unui nou război mondial.
Pe 27 octombrie, SUA şi URSS au ajuns la un acord secret prin care Kennedy urma să ordone retragerea rachetelor americane din sudul Italiei şi Turciei, iar Hruşciov urma să ordone retragerea tuturor rachetelor sovietice din Cuba.
Citeşte şi FOTO: Cum arătau FEMEILE-SOLDAT din armata sovietică în cel de-al II-ea Război Mondial
În următoarele săptămâni, forţele americane au monitorizat plecarea din Cuba a 42 de rachete aflate la bordul a opt nave sovietice.
Criza rachetelor din Cuba s-a încheiat, însă Războiul Rece a durat până la destrămarea URSS.
Galeria de mai sus conţine o serie de imagini istorice realizate în timpul crizei rachetelor cubaneze, în acele zile incredibil de tensionate din timpul Războiului Rece, când omenirea a fost la un prag de apocalipsă. Daţi click pe imagini pentru a le mări şi pentru a citi toate informaţiile!
Citeşte şi FOTO: Dezastrul de la PEARL HARBOUR. Vezi imagini istorice din timpul atacului!