Sa citim aceste randuri din eseul lui Alain Besancon inchinat lui Dostoievski din volumul recent aparut la Humanitas, Eseuri despre lumea de azi. "Privita in ansamblu cariera literara a lui Dostoievski nu seamana deloc cu aceea a unui scriitor blestemat. A debutat sub auspicii bune iar incepand cu Crima si pedeapsa, adica din anul 1866 s-a bucurat de reputatia unui scriitor celebru. Faima i-a crescut continuu. Spre sfarsitul vietii este ales academician si ia cina in casa ducelui Serghei. Imparatul cere ca fiii sai sa-i fie prezentati ilustrului aparator al natunii ruse. Vaduva scriitorului a primit o pensie generoasa. In 1881 atunci cand a murit de emfizem pulmonar la varsta de 60 de ani, funeraliile lui au fost aprope nationale. Sicriul a fost insotit de o procesiune de 50000 de persoane incluzand reprezentanti ai studentilor, artistilor, scriitorilor iar la mormantul lui
s-au tinut magnifice discursuri…"
Totusi, in pofida acestei frumoase despartiri de viata, tot in opinia criticului francez, cinci au fost accidentele din viata lui Dostoievski care l-au marcat pe scriitor profund. Intai faptul ca tatal sau a fost ucis de catre servitori, ucis si inainte castrat, lucru mai putin stiut, al doilea accident il reprezinta epilepsia, al treilea condamnarea la moarte cand era foarte tanar si comutarea pedepsei capitale in munca silnica in Siberia, episod dramatic mult comentat, al patrulea, pasiunea de cativa ani pentru o femeie temperamentala, Apolinaria Suslova care l-a plimbat prin Euuropa si care si-a pus amprenta pe unele din personajele feminine din romane. Al cincilea si ultimul are in vedere patima sa neobisnuita pentru jocurile de noroc, aceasta dupa un castig la ruleta pe nepusa masa. Iata asadar viata unui om foarte palpitanta si urmata de o moarte in care a fost proslavit cam de toata natiunea. Ion Ianosi intr-o carte de demult pe care am indragit-o la vremea ei, Tolstoi si Dostoievski, scotea in evidenta acelasi contrast dintre viata agitata a romancierului si sfarsitul sau apoteotic.
Ce inseamna aceasta? Ca jertfa noastra a fost pana la urma primita? Ca nu am trait zadarnic iar singuratatea structurala a fiecarui artist a fost invinsa de recunoasterea unanima? In ciuda firii sale conflictuale Dostoievski a tanjit enorm spre armonie, spre un cosmos social stabil, spre ordine si echilibru. In opozitie cu el, Tolstoi a fost un razvratit a carui viata, desi mult mai lunga, s-a incheiat intr-un dezacord flagrant cu lumea. Scos de sub acoperamantul bisericii ortodoxe, el si-a dus singuratatea si dincolo de moarte. stim care este locul celor doi in istoria literaturii universale. Dar pe lumea cealalata cum sunt oare asezati?
