Se spune – si se scrie – ca strategii si oamenii de imagine ai PSD lucreaza de zor la schimbare perceptiei publice a partidului. Sigur, daca Congresul PSD – in afara de retezarea brutala a aspiratiilor lui Ion Iliescu, salutara de altfel – n-a reformat substantial partidul, nici n-a omogenizat centrele de putere adverse din interiorul sau si nici n-a amendat fumurile discretionare ale „baronilor” locali, nu prea e mult loc de intors: substanta ramanand aceeasi, trebuie schimbat macar ambalajul. Pentru inceput, unele personaje cu greutate, dar aflate prea des in prim-planul unor afaceri scandaloase, au acceptat – de voie, de nevoie – sa ramana o vreme in penumbra culiselor, pentru a nu risca sa ajunga la racoare, cu tot tam-tamul mediatic care sifona si mai rau staiful social-democratic. Pe de alta parte, sunt impinsi in fata cativa profesionisti ai comunicarii, care recunosc – fie si cu jumatate de gura – ca, pe vremea cand era la Putere, PSD a mai facut si greseli, ceea ce, omeneste, e de inteles: „numai cine nu munceste nu greseste”, nu? In felul asta, se face uitata imensa aroganta pe care o afisau toti liderii partidului, nu doar prim-ministrul Guvernului care a condus tara din 2000 pana in 2004, iar orgoliosul PSD, care se credea atotputernic (nu visa Vacaroiu, cu voce tare, ca vor ramane la Putere pana prin 2016-2020?), vrea sa apara acum umanizat prin modestie.
Tigrul fioros si rapace s-a prefacut intr-un motanel dornic de mangaieri…Zat!
A fost, astfel, destul de suprinzatoare, declaratia aprobatoare a lui Alin Teodorescu privind demiterea conducerii PNA de catre actualul ministru al Justitiei, Monica Macovei; si, probabil, membrii CSM – majoritatea fiind indatorati PSD, care au votat pentru decapitarea ineficientului organism anti-coruptie, au primit unda verde de la „forurile superioare”: partidul nu-si mai poate ingadui sa fraternizeze deschis nici cu autorii unor „tunuri” economico-financiare, nici cu cei care i-au ocrotit prin tergiversari ale anchetelor sau NUP-uri scandaloase.
Mai direct, Dan Mihalache crede ca „PSD trebuie sa-si asume zonele critice ale mandatului anterior”, pentru a-si „credibiliza” afirmatiile. „De exemplu: politizarea administratiei. Nu puteam fi credibili in momentul in care reclamam hartuielile la care sunt supusi unii dintre primarii nostri, atata timp cat suntem perceputi drept cei care au politizat adminsitratia publica”. Are dreptate Dan Mihalache, cu o corectura la „subtilitatea” exprimarii sale: PSD nu a fost doar „perceput” ca atare, PSD a operat pe fata, brutal, fara echivocuri, aproape triplandu-si numarul de primari, prin presiuni asupra unor primari alesi pe listele altor partide, dar schimband chiar si simpli functionari din administratiile locale, judetene sau centrale. Aceasta a fost realitatea si nu doar ” perceptia”.
Iata ca, departe de a se simti urmariti si prigoniti, „social-democratii” nostri lucreaza temeinic pentru a-si contura o noua imagine. Iar strategii lor se inghesuie – dezinteresat fireste! – sa le ofere tot felul de retete pentru ca PSD sa revina „in fruntea bucatelor”. Daca aceste retete vor avea sau nu succes, daca ele ii vor ajuta pe „social-democrati” mai mult decat balbele DADA-iste ale guvernarii actuale, ramane de vazut. Cert este ca inca o disputa Mircea Geoana-Adrian Nastase pe tema de importanta capitala a aparitiilor lor la TV va face inutila orice reteta fermecata de relansare a PSD, chiar de-ar fi gandita de strategi de mii de ori mai luminati decat cei ce servesc partidul.
Incat, ca in bancul cu Taica Mare al lor, prematur impuscat, intreb si eu, precum acel ziarist strain, mirat ca „n–a murit nimeni” nici de foame, nici de frig: „Da' cu cianura ati incercat?”…Incercati, tovarasi!