4.3 C
București
sâmbătă, 4 ianuarie 2025
AcasăSportAtletismDescoperire fabuloasă în Egipt. Au fost găsite șase mumii din epoca faraonilor

Descoperire fabuloasă în Egipt. Au fost găsite șase mumii din epoca faraonilor

Specialiștii egipteni au anunțat o descoperire fabuloasă – șase mumii, sarcofage din lemn în culori vii și o mie de figurine funerare, informează AFP citată de Agerpres.

Toate obiectele au fost găsite într-un mormânt din epoca faraonică, în sudul Egiptului, a anunțat marți Ministerul Antichităților de la Cairo.

Mormântul, situat în apropiere de Luxor, veritabil muzeu sub cerul liber, și de Valea Regilor, i-a aparținut cel mai probabil lui Userhat, un magistrat din cea de a 18-a dinastie (1550-1295 î. Hr.), care purta titlul de "judecător al orașului", dar a fost reutilizat câteva secole mai târziu în timpul celei de a 21-a dinastii, pentru a primi alte mumii.

"A fost o surpriză să descoperim atâtea elemente în interior: ustensile din argilă purtând numele proprietarului mormântului, mai multe sarcofage și mumii, precum și peste o mie de 'ushabti', mici statuete funerare depozitate în morminte pentru a-l înlocui pe cel mort în corvezile din viața de apoi", a indicat ministrul antichităților, Khaled al-Anani, cu prilejul unei vizite la mormânt organizate pentru presă.

"Este o descoperire importantă și nu s-a terminat încă", și-a exprimat el satisfacția.

"Există acolo șase mumii, dar am descoperit și alte fragmente care indică că am putea avea mai multe pe viitor", a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a ministerului, Nevine el-Aref.

Egiptul a dat recent undă verde mai multor proiecte arheologice, în speranța că vor fi făcute noi descoperiri în domeniu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Operațiunea „Blitz” la granițele interne Schengen: Peste 3.600 de persoane și 2.200 de vehicule verificate

Autoritățile din România au desfășurat operațiunea „Blitz” în județele aflate la granițele interne Schengen, inclusiv Constanța, Giurgiu, Dolj, Arad și Bihor. În cadrul acțiunii, au...
Ultima oră
Pe aceeași temă