Citind pagini scrise de oameni intelepti, gasesc cuvinte care ma opresc din lectura, lasandu-ma pe ganduri.. Dupa o expresie din vechile cazanii, aceste cuvinte sunt ziditoare de suflet, de minte. Iata cateva cugetari care mi-au trezit mintea si m-au trimis cu gandul de la un intelept la altul. "Un noroc prea mare e ca soarele secetei". (N.Iorga). Toti ne dorim sa avem noroc in viata; e bine sa ai si putin noroc in viata dar numai ca o incununare a stradaniilor tale, caci numai ceea ce izvoraste din tine poate fi o bogatie adevarata, ce nu se trece, nu se vestejeste: "Omul nu poate pastra nimic din ceea ce nu creste dinlauntrul sau". (E.M.Remarque, scriitor german). Dispretuim, uram ceea ce nu ne convine sau ne pagubeste, dar nu vedem, nu simtim ca toate acestea nu ne vin numai din afara noastra, de la semeni, de la societate, ci si dinlauntrul nostru: "Daca ne cercetam bine, aproape intotdeauna vom gasi un pacat pe care-l osandim la altii" , spune Tolstoi – iar confratele sau intru literatura, Goethe, parc-ar vrea sa intareasca cele spuse mai sus: "Sa se uite fiecare in sufletul sau si are sa gaseasca multe de starpit." Tot pe aceasta tema, memoria mi-a scos din "fisele" sale aceste versuri ale lui Arghezi
care, parca, ar fi fost scrise tocmai pentru a "explica",
a "completa" cele spuse de Goethe: "E timpul, sluga veche si robul celui rau/tu, omule si frate, sa fii stapanul tau".
Oare cati dintre noi ajungem sa iesim din robia noastra si sa devenim propriul nostru stapan?!
