Veritas nihil erubescit, nisi abscondit – Adevarul nu se rusineaza decat numai daca-i tinut ascuns (Balbus, Sententiae).
O, bietul Adevar! Inseamna ca e mai tot timpul rusinat, cu ochii plecati si roseata in obraji, fiindca foarte – foarte rar este lasat sa ne iasa in fata, sa poata fi privit in ochi, mai ales adevarurile din istorie. Voltaire are cateva reflectii pe aceasta tema: „Adevarurile istorice nu sunt decat numai probabilitati.” „Exista greseli istorice dupa cum exista minciuni istorice”.
Dar sa revin la o alta cugetare a inteleptului latin Balbus:
Veritas brevis est sermo, longa vox mendacii – Discutiile pe tema adevarului sunt scurte, cele pe tema minciunii sunt nesfarsite. O, ce adevar-adevarat! Minciuna e infoiata, cosmetizata, coapta, ea scoate pe gura, cu buzele rujate, siroaie de vorbe, cu „talent”, cu „arta”, cu „muzicalitate” chiar, mai ales cand vorbeste de la tribune inalte: parlamentare, guvernamentale, ministeriale etc. In timp ce adevarul isi rosteste cuvintele cu simplitate, cu eleganta, cu bun simt (e adevarat ca uneori are si el gravitate, duritate chiar, cand imprejurarile o cer). Veritas simplex oratio est – Adevarul se rosteste simplu, spune Seneca.
In sfarsit, o alta cugetare despre Adevar a istoricului latin Livius Titus: Veritas laborat nimis saepe, extinguitur nunquam – Desi respins de nenumarate ori, adevarul nu piere niciodata. Da… in principiu da, dar daca ramane necunoscut nu e ca si cum ar fi pierit? Ei, fireste, adesea invie in istorie chiar si dupa veacuri.
