Remember
Daca ar fi sa comparam varsta de 6 miliarde de ani ai Terrei cu durata celor 24 ore ale unei zile, rezulta ca viata a aparut la ora 12 iar omul abia in ultimele 4 secunde inaintea orei 24, mult timp dupa fixarea si fosilizarea gazelor biocide din atmosfera primordiala. Asadar, omul este una dintre cele mai recente achizitii ale Creatiei. El a aparut ca una din cele 25 milioane de specii care populau deja Planeta si unde ecosistemele au ajuns demult in faza de climax. Inserat in acest cadru, la inceput nomad, apoi vanator si culegator, s-a sedentarizat si a pus bazele agriculturii si zootehniei care au initiat marile transformari ale Terrei. Distrugerea mediului natural si mai ales a padurii din care a iesit, a provocat regresul sau disparitia unor specii animale. Despadurirea a fost urmata de eroziunea solului, scurgeri superficiale, pasunat excesiv si alte asemenea procese. Efectul despaduririi a fost perfect ilustrat de Chateaubriand: „Padurile preced civilizatia si deserturile ii urmeaza”.
In Europa, efectul cresterii demografice accentuate (de la 165 milioane in anul 1789 la 700 milioane in anul 2000) este rezultatul cresterii economice rapide. Nivelul de viata foarte ridicat al europenilor se traduce in practica printr-un consum important de spatiu natural (cai de comunicatii, parcari, constructii urbane, rezidente secundare, utilitati etc), ca si printr-o poluare si un consum ridicat de energie. Efectul combinat al acestor doi factori, cresterea demografica si cresterea economica determina, concomitent, reducerea cantitativa si calitativa a spatiului natural si implicit a calitatii factorilor de viata.
Romania, singura tara europeana in care suprafata padurii scade
Defrisarea vegetatiei forestiere virgine, viguroase si stabile, ce acoperea odinioara 75-80% din suprafata Romaniei, fata de circa 26%, cat a mai ramas in prezent artificializata, prost gestionata, poluata, bolnava si hacuita, a dus la dezlantuirea eroziunii si la modificarea regimului climatic, efecte care, astazi, se intorc asupra noastra ca un bumerang. Despadurirea este o consecinta nefasta a jocului cu moartea, cu urmari grave pentru ambianta, adesea ireversibile, deoarece nu exista frane care sa opreasca amploarea proceselor negative dezlantuite. Spre exemplu, procesul schimbarii climatice globale, departe de a fi cunoscut in toata complexitatea sa, va provoca desigur efecte inca nebanuite care pot accelera degradarea vertiginoasa si ireversibila a parametrilor climatici actuali.
Daca nu se vor lua masuri rapide de tamponare a acestor procese, un mare pericol ameninta generatiile viitoare si chiar cea actuala, deoarece schimbarile de mediu amintite produc catastrofe economice si sociale care duc la prabusirea civilizatiilor, exemple de care omenirea nu duce lipsa. Mesopotamia, Grecia Antica, Imperiul Aztec etc pot ilustra semnificativ asemenea situatii.
Politicienii trebuie sa inteleaga ca s-a ajuns aproape de punctul critic de ireversibilitate ecologica. Romania, prinsa in centura de foc a stepelor in expansiune (Euro-Asiatica, la est si Panonica, la vest), cu abia 26% din suprafata tarii impadurita, sub media europeana si mondiala de 29% si cu mult sub al celorlalte tari danubiene cu relief asemanator (Bulgaria – 33%, fosta Iugoslavie – 34%, fosta Cehoslovacie – 34%, Austria – 45%), este cu o treime sub procentul optim de impadurire estimat la 40-42%. In plus, Romania este singura tara europeana si printre putinele din lume in care, contrar angajamentelor si strategiilor guvernamentale, suprafata padurii scade in loc sa creasca, altfel zis se afla in plin razboi ecologic cu ea insasi. Ea se confrunta astazi, tot mai des, cu secete, potopuri, inundatii, tornade, alunecari de teren etc., fenomene care reprezinta dovezi graitoare ale acestui conflict declansat intre factorii politici, sociali si ecologici in care tara a fost subit adusa. Perpetuarea acestei situatii intolerabile, abil exploatata de politicieni in vederea acumularii de capital electoral, va provoca cu certitudine convulsii sociale. „Popoarele – remarca prof. Marin Dracea – se judeca intre ele si dupa respectul pe care il au fata de propriul lor pamant si, ca atare, fata de pavaza cea mai sigura a acestuia – padurea. Nu-si apara padurea si pamantul decat poporul ce se simte solidar cu propriul sau viitor si vrea sa traiasca”.
Inconstienta sau infractionalitate
In orice stat solidar cu viitorul sau, legiuitorul vegheaza la ierarhizarea legilor. Spre deosebire de legislatia noastra interbelica si de Constitutiile statelor vest-europene, la care tot dorim sa aderam, in Romania actuala nu se intrevede intentia consfintirii constitutionale a drepturilor colective asupra celor individuale, nici primordialitatea conservarii biodiversitatii in fruntea careia e insusi omul, si nici respectarea prioritatii legii asupra actelor normative de rang inferior ceea ce, intr-o tara atat de grav predispusa si expusa hazardurilor naturale, demonstreaza fie o grava inconstienta, fie o crasa infractionalitate legislativa si administrativa.
Intre hotia comunista si „retrocedarea” neocomunista
Vazand acapararea puterii de catre esalonul de rezerva al partidului unic, urmasii fostilor proprietari au privit „retrocedarea” (termen neocomunist plasmuit pentru a evita firescul „restituirea”) padurilor ca un chilipir de care doreau sa profite imediat. Asta din teama de a nu le pierde din nou. Tentatia era cu atat mai mare cu cat autorii lor au fost deposedati abuziv de avere. Parte din fostii proprietari au fost retinuti, deportati cu domiciliu obligatoriu doar cu ce erau imbracati si condamnati la un regim de exterminare. In tot acest interval de peste 50 ani, proprietatile furate au fost devastate, iar bunurile mobile spulberate cu complicitatea atotputernicilor zilei. Constructiile, amenajarile agricole, gospodaresti, zootehnice, unitatile de prelucrare a produselor etc., cu inventarul adiacent, incorporat in cooperativele agricole de productie au fost, ca si inventarul viu, ruinate. Padurile, trecute in proprietatea statului, au fost gestionate in defavoarea proprietarilor de drept. In anul 1991, legea prevedea „reconstituirea” dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole fara constructii, pana la 10 ha si asupra celor forestiere, pana la 1 ha de proprietar deposedat. Aceste limite au fost extinse in anul 2000 pana la 50 ha, in primul caz si pana la 10 ha, in al doilea caz, evident fara a fi si aplicate decat selectiv. In schimbul despagubirilor cuvenite firesc fostilor proprietari – demult decedati – urmasii acestora, ca si cum ei ar fi fost vinovati de cele intamplate, erau confruntati cu noi perspective alarmante, aceea a suportarii – din buzunarele lor secatuite de pensionari – de taxe cadastrale, impozite si alte cheltuieli impovaratoare chiar si pentru ceilalti, de aceeasi varsta, ce n-au cunoscut aceste „binefaceri”. Acesti urmasi ai vechilor proprietari, spre deosebire de noii inavutiti peste noapte, nu aveau din ce investi in lucrarile de regenerare, de conducere, de protectie si paza a padurilor etc in vederea acumularii lente a unui capital rentabil, sub raportul strict al productiei lemnoase (desi prin functiile ei – recunoscute oficial, dar neevaluate oficial, ceea ce determina neachitarea serviciilor acesteia si aparenta lor nerentabilitate – padurea e mereu rentabila), o singura data, abia la varsta exploatabilitatii padurii, undeva intre 100 si 140 ani. In aceste conditii nu se intrevedea decat una din doua: fie instrainarea ipotetica la un pret derizoriu a partii din fosta proprietate eventual restituite in perspectiva imposibilitatii achitarii taxelor si impozitelor funciare provizoriu suspendate, fie renuntarea la ea. Pentru zeci de mii de imobile abuziv preluate, desi notificate, nici astazi nu se intrevede vointa politica pentru restituirea lor in natura. Sa concorde oare aceste constrangeri cu drepturile omului? Desigur!, dar numai intr-o democratie „originala” unde urmasilor proprietarilor de drept li se „retrocedeaza” selectiv si doar ceea ce nu suscita interesul „omului nou”, produs fundamental al regimului comunist de inspiratie sovietica.
Abuzuri flagrante
Iata cateva exemple cat se poate de incorecte care s-au petrecut tacit in domeniul forestier datorita actelor normative permisive premeditate. Astfel a fost abolit irational conceptul amenajarii unitare a fondului forestier pe unitati de productie (bazine hidrografice) si pe ocoale silvice intregi, de mii si zeci de mii de ha, in favoarea unei aberante „amenajari” pe proprietati, chiar infime de la cateva ha pana la chiar sub un ha, ineficiente sub raportul gestionarii silvice. Legea conditioneaza exploatarea forestiera sub rezerva intocmirii unui amenajament sau unu studiu sumar de amenajament. Dar, amenajarea unui ha de padure poate costa cateva milioane de lei vechi. In aceasta situatie, proprietarul putea incerca sau cere inginerului amenajist marirea artificiala a posibilitatii (oferta fireasca de masa lemnoasa a padurii) pe cale „legala”, adica prin elaborarea amenajamentului silvic. In acest scop, el putea oferi un comision „la negru” proportionat cu volumul posibilitatii negociate. Daca amenajistul se injosea, pretandu-se la acest targ abominabil, pasul decisiv pe calea raului era facut. Dar cota anuala de taiere se stabilea la nivel teritorial de unul din cele noua Inspectorate Teritoriale pentru Regim Silvic si Cinegetic (ITRSC) subordonate Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR), in functie de posibilitatea decenala. In situatia obtinerii cotei dorite, proprietarul era pe cai mari. Din acest moment Ocolul Silvic urma sa-i asigure marcarea arborilor la nivelul cotei aprobate „legal”. Neconcordanta intre posibilitatea stabilita arbitrar si starea reala a padurii declansa scandalul. Proprietarul abuziv poza in „victima” si reclama personalul silvic la toate forurile posibile sub acuzatia de „rea vointa”. Personalul ocolului silvic incepea a fi supus unor presiuni inutile in detrimentul sarcinilor firesti, in timp ce proprietarul in discutie care nu-si putea taia padurea alerga „scandalizat” sa-si obtina „drepturile”. Se declansa un razboi de uzura care nu se termina decat cu sacrificarea gratuita a padurii. Pentru evitarea unor asemenea situatii, se impune reamenajarea integrala a padurilor subventionata, controlata, receptionata si aprobata de autoritatile de stat, sub sanctiunea ridicarii autorizatiei de practica a inginerului amenajist. La fel de „legal” a decurs si dezgolirea unor versanti intregi. Prin lege se aproba taieri rase pe mici suprafete dar nu interzicerea acestora daca pachetele de exploatare se afla intr-o continuitate spatiala. Or, exact aceasta lacuna legislativa a fost speculata, chiar si in parcuri nationale. Dar, functie de conditiile stationale, costul impaduririi variaza intre 5 si 120 milioane lei vechi/ha. Un alt caz notoriu, consumat anterior constituirii ITRSC, este cel al padurii seculare relictare din locatia Opler de la Sinaia, limitrofa soselei europene E 60. Gratie unor „inginerii” subtile, sub ochii ingaduitori ai autoritatilor, parte din aceasta padure s-a metamorfozat subit intr-un cartier de vile, caz departe de a fi solitar.
Insuficienta numerica si ineficienta voita a autoritatilor silvice
Aici este de subliniat capacitatea redusa de control si de deplasare a personalului restrans si subsalarizat al ITRSC la solicitarile multimii de mici proprietari, cu proprietati de regula nedelimitate, situate la mari distanta de sediile autoritatilor. Spre exemplu corpul de control forestier din Bavaria (echivalent cu corpul ITRSC), la o suprafata forestiera de circa 2 milioane ha, adica de trei ori mai mica, numara circa 600 agenti, fata de cei aproape 300 agenti ITRSC existenti in Romania, adica de peste 2 ori mai putini la unitatea de suprafata si care, spre deosebire de omologii lor bavarezi, mostenesc si se confrunta cu o mentalitate rapace si distructiva specifica cvasitotalitatii populatiei, cu o justitie corupta si cu un sistem legislativ necorespunzator, in permanenta schimbare. Drept urmare, zeci de mii de ha de padure au fost defrisate ilegal pe tot cuprinsul tarii fara sanctionarea faptasilor si, paradoxal, in loc ca personalul silvic sa fie dotat si inarmat corespunzator si protejat juridic, s-au facut si se fac disponibilizari!
Totodata este de remarcat faptul ca, adesea, intre inspectoratul si infractorul silvic nu este un razboi sincer, ci o coabitare condamnabila. De aceea, se impune: (a) incadrarea in structurile de control numai a persoanelor integre; (b) disponibilizarea personalului silvic incorect; (c) interzicerea definitiva a reangajarii in sectorul silvic a personalului dovedit de incalcarea legii.
Pulverizarea padurilor
O analiza obiectiva asupra variantelor de administrare a padurilor private (potrivit regulamentului de aplicare a Legii nr. 1/2000) a fost prezentata de ing. Gogu Popescu, dr. ing. N. Patrascoiu in colaborare cu ing. Val. Georgescu in volumul „Padurea si Omul” (editura Nord Carta, Suceava, 2004). Din compararea celor trei variante de administrare studiate: Varianta I – Administrare forestiera prin concesiune si parteneriat, Varianta a II-a – Autoadministrare forestiera prin asociere, Varianta a III-a – Autoadministrare pe proprietati forestiere individuale, a rezultat ca ” Varianta I cumuleaza cele mai mari avantaje, atat in favoarea proprietarului, cat si in favoarea gestiunii durabile si protectiei mediului si reprezinta cea mai corecta aplicabilitate tehnica; Varianta a II-a are mari dezavantaje comparativ cu Varianta I; Varianta a III-are cea mai coborata eficacitate functionala si cele mai mari dezavantaje. In concluzie, conceputa defectuos prin lege si aplicata fara norme si statut adecvat, dar cu multe si mari erori, actualele modalitati de alegere si punere in functiune a variantelor de administrare a padurilor restituite, evolueaza in directii atat de neindicate incat se impune a fi urgent corectate pentru a nu se ajunge la stari grave, necontrolabile de catre factorii responsabili”.
Recenta atribuire neconditionata a padurilor de stat administrate de Regia Nationala a Padurilor (RNP), in lipsa unei legi privind administrarea severa a padurilor aplicata cu strictete, garanteaza continuarea pulverizarii sigure a patrimoniului forestier. In situatia existenta, rational ar fi fost nu restituirea ci mentinerea padurilor, sub control riguros, in administrarea statului si transferarea catre proprietari doar a uzufructului, lucru ce i-ar fi scutit pe proprietari de multitudinea problemelor silvo-tehnice si organizatorice care, oricum, ii depasesc. In situatia creata se poate usor ajunge ca aceste paduri sa fie supuse nu principiului dezvoltarii durabile, ci intereselor momentane si abuzurilor primarilor, preotilor si consilierilor subordonati acestora, de regula lipsiti de studii silvice chiar elementare. Or, constituirea ocoalelor silvice mixte, subordonate exclusiv ministerului de resort, ar fi evitat aceasta noua catastrofa potentiala deoarece nici un sef de ocol silvic de stat nu s-ar supune ordinelor abuzive ale noilor proprietari, dar ar putea fi oricand tras la raspundere de acestia. La fel de grav este si faptul ca posturile de ingineri silvici, ca si ale intregului personal silvic, scoase la concurs ar putea fi supuse examinarii de comisii ale primariilor formate din nespecialisti, interesati in achizitionarea unui personal docil si santajabil, prin care sa-si asigure satisfacerea abuzurilor sub alternativa concedierii acestora. Firesc ar fi ca selectarea si functionarea personalului silvic sa fie asigurata si subordonata numai structurilor zonale ale ministerului de resort. La fel, repunerea in posesie sa fie conditionata de preluarea simultana in administratie silvica a suprafetei respective de teren forestier de catre o structura silvica autorizata.
Coruptia ca politica de stat
Potrivit unui studiu recent al Bancii Mondiale „restituirea necontrolata a aproximativ 350 mii ha de padure in perioada 1990-1996 a provocat Romaniei pierderi de 1,5 miliarde dolari”. Afirmatia preluata in cartea „Padurea si Omul” apartine directorului Viorel Marinescu din MAPAM. Din datele Inspectoratului General de Politie citate in aceeasi carte a rezultat ca „in perioada 1990-1998 in economia forestiera s-au inregistrat peste 500.000 cazuri de incalcare a legii din care 51.700 infractiuni cu un prejudiciu total de peste 78 miliarde lei. De la persoanele depistate s-au confiscat 4.100.000 mc material lemnos si au fost depistate 380 de instalatii de debitat si preluat material lemnos care functionau ilegal, asupra carora nu s-a luat nici o masura de incetare a activitatii”. Din aceasta sursa a mai rezultat ca la controlul efectuat de comisia formata din 11 deputati, in baza Hotararii Camerei Deputatilor nr. 12/1998, in perioada mai 1998 – mai 1999, „la unele unitati silvice s-au comis o serie de ilegalitati si abateri grave, cum ar fi: defrisarea padurilor de catre unii cetateni sau proprietari repusi in drepturi, emiterea de titluri de proprietate in zone tampon (Castelul Peles, Scrovistea etc), s-au efectuat transferuri de terenuri forestiere dintr-o localitate in alta, fara o baza legala, in raza a 26 de judete in suprafata totala de 1.103 ha, prin antrenarea a 1.598 de persoane fizice, aceste fapte constituind cazuri de coruptie tipica” etc. Intre timp au mai trecut sase ani toleranti. Evident, prin exploatarea cu rea credinta ingenioasa a fisurilor abil strecurate in actele normative, dar si prin nerespectarea acestora – „pana la finele anului trecut au fost rase de pe fata pamantului, in mod ilegal, 30.341 ha de padure proprietate privata sau circa 0,48% din suprafata padurii”. soldata cu preturi sociale halucinante in cascada, tot mai vizibile, inclusiv pierderi de vieti omenesti de ordinul zecilor si cu o inflorire nestingherita a mafiei lemnului. In ciuda acestor orori si in pofida autosesizarii forurilor internationale, autoritatile romane nu au facut inca dovada ca ar controla situatia. Adevaratii faptuitori, sunt mult prea sus cocotati si doldora de bani furati pentru a fi trasi vreodata la raspundere. Doar banul cumpara si viata si moartea. Tolerarea mutuala a jefuirii tarii, condamnata, declarativ, pare a fi garantata la nivelul partidelor politice, iar conduita demna, incheiata tragic, a unei elite morale cum a fost tanarul procuror Cristian Panait demonstreaza lipsa vointei politice pentru asanarea societatii contemporane. Inca nu s-a comunicat cine se face vinovat de aceste fapte. Iar, daca nu se face nimic pentru gasirea vinovatilor inseamna ca asta se si doreste.
Spre deosebire de Statul Roman precomunist, cel actual nu a dorit sa asigure protectie agentilor sai. Padurarii sunt dotati cu arme doar in mod decorativ. Daca fac uz de ele, chiar in caz de autoaparare, tot ei sunt cei sanctionati, iar raufacatorii le rad in nas. Nu mai vorbim de braconieri, fosti si actuali purtatori de epoleti care fac legea. Borfasii, dupa ce au hotit padurea, in ciuda eventualilor martori si actelor doveditoare, sunt eliberati de judecatori ca „insolvabili” sub pretextul ca nu au cu ce-si hrani puzderia de progenituri si nici „nu prezinta pericol social”. Intr-un asemenea stat, sa tot traiesti ca borfas aparat fiind de legi tulburi si de o practica judiciara sui-generis. Frecvent, de 14 ani, la fel se petrec lucrurile si cu restituirea proprietatilor, care incap pe mana oricui, numai a proprietarilor de drept sau a urmasilor acestora, nu. Nu mai e de mirare de ce in ultimii ani, un milion de procese au sufocat tribunalele. In fond, e o chestiune de demnitate nationala. Un stat care nu se respecta respectandu-si legile si structurile nu-i respectat si genereaza coruptie.
Reducerea la tacere a organizatiilor neguvernamentale (ONG)
Societatea civila ar trebui sa se sesizeze si sa se responsabilizeze pentru a-si asigura prosperitatea la un nivel european de calitate a vietii. Amintim in acest sens cazul Societatii „Progresul Silvic” (SPS), una dintre cele mai vechi ONG din Romania, infiintata in anul 1886, desfiintata abuziv in 1948 si renascuta in 1990. Dupa debutul postdecembrist si militanta impetuoasa si fructuoasa pentru salvgardarea padurilor tarii, la 9 octombrie 2001 s-a produs un puci de cea mai pura inspiratie comunista pentru confiscarea SPS, prin care conducerea legala a SPS a fost substituita de un pretins consiliu subordonat politic fostei Puteri (Iliescu-Nastase). In schimbul avantajelor rezultate s-a renuntat la lupta statutara pentru conservarea si dezvoltarea fondului forestier odata cu abandonarea revendicarii bunurilor materiale ale SPS din numeroase locatii, desi recuperarea acestora i-ar fi asigurat independenta financiara si politica. Ruinarea neingradita a padurii a luat un caracter de masa. Faradelegi inimaginabile au atins cote record care, in ciuda sesizarilor si semnalelor internationale, au dus si duc in continuare la pustiirea tarii de puhoaie si inundatii, la care asistam neputinciosi pentru a cincea oara, probabil nu si ultima, din acest an. Prin reducerea SPS la tacere, Puterea si-a asigurat complicitatea tacita in tainuirea actelor reprobabile si linistea intr-un domeniu extrem de agitat.
Biserica ortodoxa ar putea fi acuzata de crima de lez-Divinitate
Pe cat de semnificativa, pe atat de nevralgica ramane constatarea faptului ca in lupta pentru salvarea padurii romane din ultimii ani, cand devastarea acesteia a atins cote necunoscute in Europa, nici o institutie publica etnic romana nu s-a implicat transant. Initiativa a venit din partea Academiei Evanghelice Transilvania in colaborare cu un institut de silvicultura si o fundatie neguvernamentala, ambele germane. Aceste trei foruri s-au unit intr-un comun efort dezinteresat pentru a alerta autoritatile romane si internationale asupra starii alarmante in care a fost deodata adusa padurea Romaniei. Am apucat timpul sa vedem cum in Romania multe lucruri se petrec pe dos si cum a ajuns strainul, nu romanul, sa fie frate cu padurea strabuna, padure care i-a asigurat romanului salvarea in perioadele de restriste. Abia dupa aceasta conferinta a fost mediatizat „Apelul Natura 2000 Romania” adoptat de 30 ONG. Apelul atrage atentia ministrilor Agriculturii, Mediului, Integrarii si Justitiei, precum si sefului Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti asupra „cadrului legislativ insuficient pregatit si capacitatea institutionala insuficienta pentru a asigura respectarea regimului silvic in padurile de proprietate privata” si asupra „pierderilor inestimabile pentru capitalul natural al Romaniei”.
Implicarea Academiei Evanghelice se bazeaza, desigur, pe sintagma biblica sintetizata „Stapaniti pamantul si aparati Creatia”, cu care Providenta a binecuvantat perechea umana primordiala, pe care a facut-o in ziua a sasea, dupa ce a creat succesiv: pamantul, cerul, vegetatia, vietuitoarele apelor, cerului si pamantului. In aceasta circumstanta, daca Biserica Ortodoxa Romana nu va lua atitudine pentru conservarea Creatiei ar putea fi acuzata de crima de lez-Divinitate. Intr-adevar, Dumnezeu nu ar fi creat plantele si animalele pentru ca acestea sa fie distruse de om. Omul a fost creat abia la urma, deoarece plantele si animalele reprezinta baza existentei sale. Fara acestea omul nu ar putea trai. Ar fi foarte rau daca Biserica Nationala ar da un asemenea exemplu negativ. In fiecare an, de ziua ei, Biserica Evanghelica aminteste importantul sau motto: „Apara Creatia!” De aceea, Biserica Evanghelica are si preoti de mediu, cum Biserica Romana nu are inca, implicati in asigurarea protejarii si conservarii ambiantei. Desconsiderarea Creatiei este o blasfemie deoarece aceasta nu a fost facuta inutil. Omul nu este fiinta centrala a Universului, ci Providenta. Iata de ce omul nu poate distruge Creatia.
In toti acesti 15 ani in care padurea a fost defrisata ilegal, in predica preotilor nu s-a auzit nici un indemn pentru apararea Creatiei, nu s-au particularizat cele patru porunci din Decalog a caror respectare ar fi putut salva padurea: „sa nu furi!, sa nu minti!, sa nu ravnesti la bunul altuia!, sa nu pui marturie mincinoasa!”
Crima de ecocid si disolutia autoritatii silvice
Astazi, ca urmare a degradarii morale datorita si persistentei impusei ateizari comuniste, se constata incalcarea legilor prin acte normative de rang inferior, neincluderea voita in constitutie a unei dispozitii silvo-protectoare iar in codul penal a „Crimei de ecocid”, ignorarea probelor aduse in justitie de agentii si autoritatile silvice, nesanctionarea raufacatorilor morali si fizici ai padurii (unii proveniti chiar din corpul silvic, adevarati lupi platiti ca ciobani la oi), umilirea flagranta a autoritatilor silvice de stat de instantele judecatoresti si de o parte a clasei politice prin desconsiderarea atributiilor profesionale silvice si chiar folosirea abuziva a unei parti a personalului silvic in interes propriu, atunci cand nu i-au constrans la complicitate, stirbirea demnitatii si prestigiului corpului silvic etc. Fiecare din aceste abuzuri premeditate, straine societatii romane precomuniste, a dus la profanarea imaginii corpului silvic, la compromiterea menirii lui sociale si la disolutia autoritatii silvice. La fel de grava in ultimii ani este si neluarea unei atitudini publice ferme in favoarea padurii si a corpului silvic – purificat de elementele corupte – de catre forurile academice, universitare si de cercetare silvica, ceea ce demonstreaza fie primatul obedientei in fata puterii politice trecatoare in raport cu spiritul de corp profesional de elita cu o vechime de 266 ani, fie disocierea de militanta si demnitatea marilor precursori ai silviculturii romane. Ultragiul adus autoritatii si uniformei silvice tocmai de cei chemati sa vegheze la apararea acestora demonstreaza gravitatea duplicitatii de care sufera astazi Statul Roman, mostenire perfida a regimului comunist. Iata de ce sunt necesare actiuni ample pentru a invinge indolenta politicienilor corupti si pentru a reaseza legislatia, in general si cea silvica, in special pe baze juridice autentice. Intensificarea educatiei silvo-ecologice la toate nivelele si prin toate mijloacele si inasprirea sanctiunilor pentru actele silvo-distructive sunt masuri sine qua non pentru revigorarea constiintei silvice, componenta a constiintei nationale, fara de care supravietuirea noastra ca popor e indoielnica.
Academicieni oportunisti, fara opera sau cu opera de compilatie
Majoritatea actualei clase politice romane e surda la avertizarile oamenilor de stiinta pe care, probabil, ii considera niste „Paganeli”. Partial, are si dreptate, deoarece multi dintre acesti „savanti”, dupa ce au „fundamentat stiintific” si, adesea, anonim programele ceausiste de ruinare multilaterala a tarii, au fost promovati pe criterii ascunse si, in virtutea inertiilor neocomuniste postdecembriste, au fost rasplatiti cu sinecure si pensii „de onoare” deloc neglijabile. Astazi, toti acestia se erijeaza in critici vehementi ai trecutei oranduiri. Pentru ca circul sa fie complet mai sunt de amintit si academicieni oportunisti, fara opera sau cu opera de compilatie si inflatia de profesori universitari necunoscatori de limbi straine de larga circulatie, lipsiti de recunoastere internationala, dar „atotstiutori”, conducatori de doctoranzi dezorientati infratiti cu discipolii lor prin relatii clientelare si prin teze doctorale aidoma „variatiunii pe aceeasi tema”, din care unii nu-si mai amintesc nici macar titlul, ceea ce nu-i impiedica insa sa ocupe functii relevante, chiar universitare. Ei nu au insa nimic cu responsabilitatea omului de stiinta si nici nu s-au implicat in atitudini riscante. Autenticele portavoci ale comunitatii stiintifice, cei care au deschis noi orizonturi, au fundamentat noi conceptii si principii, produse ale geniului roman, apreciate si peste hotare, sau cei care prin desolidarizare au indraznit sa critice si sa ia atitudini contrare, au murit sau au devenit indezirabili. Incomozi pentru majoritatea profitoare, au fost marginalizati, cenzurati si invaluiti in tacere. Dar, timpul e un contabil necrutator. Opera lor, ca si adevarul, va iesi la lumina ca uleiul deasupra apei reintregind patrimoniul ideatic national, din care au fost trecator si abuziv exilate. Atunci va reiesi adevarata valoare a pretinstilor „corifei” ai stiintei romane contemporane si se va alege graul de neghina. Pentru evitarea repetarii coruptiei stiintifice, una din sarcinile viitorimii va fi si aceea de a rezerva in Panteonul tarii un colt si pentru aceasta categorie distincta de escroci, vinovata de pervertirea tinerelor constiinte.
Evitarea infernului e inca posibila
Romania contemporana traverseaza una dintre cele mai complexe perioade ale istoriei sale de patru ori milenara. Ea mosteneste o zestre naturala cu caracter de dualitate: (1) grava dezechilibrare ecologica ca urmare a pulverizarii padurii, cel mai eficient scut protector la nivelul intregii tari, redusa la 1/3 din intinderea ei initiala (de la 75-80% la 26%) si cu 1/3 sub pragul optim de impadurire (40-42%), pe de o parte si (2) un corp multiprofesional de elita, capabil sa restaureze acest dezechilibru ecologic prin renaturarea domeniului funciar, pe de alta parte. In acest scop se propune public tuturor factorilor de decizie solidari cu viitorul natiunii romane: PROGRAMUL VERDE publicat in Analele Universitatii din Orade, Facultatea de Protectia Mediului Inconjurator, in anul 2002 (actualizat)
Perspective: Conservarea patrimoniului natural, cresterea calitatii vietii si avutiei nationale, combaterea eroziunii solurilor si ameliorarea terenurilor degradate, mentinerea si dezvoltarea fondului forestier, care ocupa recent abia 26,6% din suprafata tarii si scade continuu, pana la realizarea procentului optim de impadurire (40 – 42%), dezvoltarea de activitati conexe privind produsele accesorii ale padurii, reducerea somajului prin crearea de locuri de munca in mediul rural, atragerea de fonduri comunitare nerambursabile etc.
Solutie: Adoptarea unui „Program national pentru conservarea peisajului natural si redresarea ecologica a tarii”, prescurtat „Programul verde”. Acest program este in concordanta cu recentele prevederi guvernamentale ale „Strategiei nationale pentru dezvoltarea durabila” (iulie 1999) si cu conventiile si angajamentele internationale la care Romania a aderat sau este parte.
Experienta: Romania este tara in care inca din anul 1905 s-a elaborat planul si ulterior (1906 – 1935) s-a realizat crearea cu precadere in Baragan si Dobrogea pe mii de km a unor perdele forestiere de protectie si impadurirea nisipurilor din sudul Olteniei pe circa 8.000 ha. Abia mai tarziu s-au infaptuit perdeluirea campiilor din vestul SUA (Planul Roosvelt, 1935) si a Stepei de Piatra din URSS (Planul de transformare a naturii, 1948). Succesul fixarii dunelor mobile si ameliorarea conditiilor ecologice locale a determinat, in perioada interbelica, desfasurarea in Oltenia a Congresului international al salcamului si internationalizarea experientei obtinute. In Romania anilor 1949 – 1980 s-au impadurit 2.253.000 ha, din care 165.000 ha terenuri degradate, au fost refacute cu specii valoroase 405.000 ha arborete slab productive si s-au creat 48.000 km aliniamente de plopi de-a lungul drumurilor, astazi in cvasitotalitate defrisate.
Argument: Conservarea si dezvoltarea capitalului natural national, cu cea mai pretioasa componenta a acestuia, padurile virgine si cvasivirgine, este una dintre cele mai valoroase oferte ale Romaniei la integrarea sa europeana. Acest capital natural poate egala capitalul financiar occidental. Numai impreuna aceste doua capitaluri pot asigura baza ecologica pentru dezvoltarea durabila a Europei unite.
Scop: Programul verde vizeaza 4 teluri principale:
(1) conservarea biodiversitatii padurilor prin prezervarea celor circa 400 mii ha paduri seculare relictare, virgine si cvasivirgine si constituirea pana in anul 2005 de rezervatii naturale si parcuri nationale pe cel putin 10% din suprafata padurilor (reasezata, intre timp, prin Programul UE „Natura 2000 Romania” la nivelul de 15% din suprafata tarii pana in anul 2007);
(2) redresarea ecologica a tarii, cu soluri erodate in proportie de peste 1/3 din suprafata (8,4 mil. ha – 1968), astazi mult mai mare si cu tendinte de continua amplificare, din care: 2 mil. ha foarte grav erodate, 0,7 mil. ha afectate de alunecari de teren; 2.150 bazine hidrografice cu manifestari torentiale si alte suprafete despadurite cu risc de avalanse;
(3) prevenirea si tamponarea schimbarilor climatice;
(4) atragerea investitorilor interesati in: (a) dezvoltarea infrastructurilor; (b) promovarea turismului ecologic si cultural; (c) crearea de microferme si intreprinderi mici si mijlocii nepoluante intr-un cadru natural sigur, seducator si sanatos; (d) dezvoltarea mediului rural etc.
Avantaje: Spre deosebire de celelalte programe propuse pentru absorbtia fortei de munca, acesta nu distruge cadrul natural ci, odata cu patrimoniul natural, conserva integral si capitalul socio-cultural, indispensabil perpetuarii identitatii noastre nationale in Uniunea Europeana. In actuala perioada de preaderare, programul poate contribui la imbunatatirea imaginii Romaniei in lume, poate atrage noi surse internationale nerambursabile si poate constitui o experienta de urmat.
Anvergura: Programul verde este de lunga durata si vizeaza intreaga tara, poate fi etapizat pe perioade de cate cinci ani, declansat imediat si initiat cu prioritate in zone defavorizate.
Efecte imediate:
(1) utilizarea inteligentei si experientei profesionale romane existente; (2) crearea unei retele de parcuri nationale si alte categorii de arii protejate reprezentative la nivel national si european, actiune care, bine mediatizata, constituie o importanta sursa de atractie turistica si de imbunatatire binemeritata a imaginii de tara; (3) crearea, in structura parcurilor nationale, a unor zone de relaxare si centre de informare si educare ecologica a populatiei, potrivit normelor internationale, care vor contribui la adancirea constiintei ecologice si forestiere, componenta a constiintei nationale; (4) mentinerea si asigurarea de noi locuri de munca prin absorbirea cu prioritate a disponibilizatilor; (5) crearea de santiere demonstrative de nivel national si international si mediatizarea acestora; (6) utilizarea materialelor de reproducere existente in stoc in pepinierele Regiei Nationale a Padurilor; (7) recoltarea, completarea si diversificarea planificata de noi materiale de reproducere, valoroase biologic si ecologic corespunzator, in concordanta cu indicatorii programului; (8) redarea in circuitul economic a unor terenuri degradate sau slab productive; (9) obtinerea de produse accesorii (plante melifere si medicinale, fructe de padure, ciuperci, peste, vanat, melci, rachita, seminte si puieti de arbori si arbusti forestieri si ornamentali, pomi de Craciun etc.) si ca urmare a refacerii unor habitate naturale; (10) accelerarea inventarierii terenurilor degradate pe folosinte si proprietari si actualizarea balantei funciare din acest punct de vedere; (11) imbunatatirea continua a legislatiei, in general si a celei eco-protectoare, in special in concordanta cu normele internationale, adaptate specificului national, in vederea cointeresarii populatiei in redresarea echilibrului ecologic prin aplicarea programului etc.
Efecte de viitor:
(1) Tamponarea entropiei sociale prin mentinerea si crearea de noi locuri de munca prin: (a) reconversia fortei de munca disponibilizate; (b) dezvoltarea unei industrii turistice si artizanale traditionale (ceramica, arta plastica, produse manufacturate), inclusiv ecoturism; (c) atragerea spre parcurile nationale a unui important aflux turistic, inclusiv de elita, ceea ce impune dezvoltarea infra si suprastructurilor; (d) educarea ecologica a populatiei ca urmare a functionarii administratiilor parcurilor nationale si ariilor protejate; (e) intretinerea culturilor realizate si redresarea ecologica de noi terenuri degradate; (f) revigorarea firmelor si activitatilor de cercetare, de proiectare, de consultanta, de executie silvice, agricole, biologice, ingineresti, economice, juridice, bancare, tehnologice etc. prin implicarea personalului acestora in elaborarea solutiilor stiintifice si a proiectelor de executie; (g) implicarea directa a personalului de specialitate cu profil silvic, agricol, biologic, ingineresc, economic, juridic, bancar, tehnologic etc. in realizarea programului la cote superioare de calitate; (h) refacerea, majorarea si modernizarea retelei de drumuri pentru accesibilizarea santierelor si zonelor considerate; (i) crearea de colonii mobile de santier, la nivelul cerintelor actuale, ceea ce impune noi solutii, tehnologii si produse; (j) corectarea torentilor si ameliorarea terenurilor degradate; (k) repopularea raurilor si fondurilor de vanatoare, optimizarea efectivelor si valorificarea acestora pe piata interna si externa; (l) mentinerea si infiintarea de noi unitati, baze si microferme turistice; (m) initierea si dezvoltarea culturilor vegetale (livezi, vii, pepiniere horticole etc.), inclusiv a plantelor oleaginoase energetice (de tipul culturilor de rapita pentru combustibil) si produselor ecologice, etc.
(2) Tamponarea entropiei naturale prin: (a) gestionarea durabila a esantioanelor relictare de paduri virgine si cvasivirgine existente inca pe circa 350.000 ha, care sa serveasca ca etalon pentru gestionarea rationala a padurilor in acord cu legile naturii; (b) renaturarea si/sau refacerea padurilor din lunca Dunarii si din lunca raurilor interioare; (c) restaurarea forestiera a celor 4 milioane ha terenuri puternic degradate, situate cu precadere in apropierea zonelor celor mai populate si mai despadurite ale tarii, precum si a celor circa 150.000 – 200.000 ha de jnepenisuri si tufarisuri alpine defrisate in ultimele decenii; (d) reimpadurirea celor circa 15.000 ha de dune nisipoase mobile din sudul Olteniei defrisate dupa anul 1965; (e) reimpadurirea suprafetei de cel putin 30.341 ha de paduri proprietate privata abuziv defrisate dupa anul 1991; (f) refacerea sistemului national de perdele forestiere de protectie a campului si a cailor de comunicatie pe mii de km defrisate dupa 1962; (g) impadurirea zonelor din jurul oraselor si asezarilor din regiunea de joasa altitudine a tarii lipsite de padure; (h) refacerea aliniamentelor de arbori de-a lungul drumurilor pe zeci de mii de km, defrisate abuziv dupa 1990 etc. Realizarea acestor imperative va asigura: (i) mentinerea, refacerea si dezvoltarea biodiversitatii; combaterea eroziunii, acumularilor de aluviuni nedorite si alunecarilor de teren; (j) asigurarea de produse lemnoase si nelemnoase suplimentare si accesibile, concomitent cu reducerea presiunii asupra padurilor virgine si cvasivirgine; (k) reducerea ratei, suprafetei si marimii hazardelor naturale, in prezent cu tendinte de cronicizare si globalizare; (l) renaturarea zonelor afectate; (m) refacerea peisagistico-estetica a tarii si a fortei originare de seductie a acesteia; (n) normalizarea regimului hidrologic; (o) reducerea poluarii, inclusiv marirea ratei de fixare a carbonului atmosferic; (p) combaterea secetei; (q) prevenirea desertificarii etc,
Adoptarea acestui program este un act de datorie nationala si de solidaritate cu viitorul, care se impune oficializat cat mai rapid pentru a marca la reintegrarea europeana si calitatea Romaniei de furnizor de securitate ecologica.
