Sa ne trezim din somnul istoriei
Imediat dupa '89, unul din condeiele cele mai temute de catre puterea neocomunista instalata la carma tarii i-a apartinut lui Corneliu Buzinschi. Cunoscut ca romancier, ca autor de carti pentru copii – amintim doua romane ale sale care au atras atentia in anii '70, Nuanta albastra a caderii si Nuanta albastra a mortii, precum si o lucrare mai speciala Duhul pamantului, in care realiza un portret inedit al lui Ion Creanga – Corneliu Buzinschi a simtit imediat dupa revolutie ca adevarata vocatie se poate implini intr-o publicistica anticomunista, coroziva, deplin argumentata, care dadea dureri de cap fesenistilor si sustinatorilor acestora. Textele sale publicate in Dreptatea, Baricada, Romania libera biciuiau fara mila puterea iliesciana si, simplu spus, au incercat sa ne deschida ochii. Autorul lor a plecat din aceasta viata in 2001 poate cu mai multa amaraciune decat daca s-ar fi stins ceva mai devreme. Aceasta fiindca traise bucuria victoriei din alegerile lui noiembrie 1996, dar in egala masura si deceptia celor patru ani de guvernare CDR la sfarsitul careia aceasta nici nu a mai intrat in Parlament. Taranist fervent, Corneliu Buzinschi a fost martorul declinului acestui partid, ceea ce chiar prevazuse. PNTCD, infiltrat si torpilat de tot felul de „binevoitori” ai Securitatii, dar si victima propriilor slabiciuni, nu s-a mai putut redresa.
Sotia lui Corneliu Buzinschi, dna Florica Buzinschi a avut inspiratia de a aduna o suita de articole de-ale sotului ei, din perioada 1990-1997, le-a grupat tematic si, beneficiind de prefata si recomandarea lui Eugen Uricaru, le-a publicat la editura Oscar Print. Titlul cartii: Ocultism si harababura, ceea ce mira. Harababura ca harababura, fiindca de asa ceva am avut parte din belsug, dar de ce ocultism? De fapt, e vorba chiar de articolul lui Corneliu Buzinschi, publicat in Romania libera in decembrie 1990. Pentru autor persoanele care au sadit confuzie in mintile oamenilor apartineau vechiului aparat si de aici si natura lor oculta. Ceea ce a lucrat temeinic, in adancime, a fost ocult pentru a realiza „masluirea la fata a tarii”.
Incercat greu in viata personala, Corneliu Buzinschi a avut capacitatea sa-si limpezeasca mintea si sufletul ravasite de durere si sa puna pe hartie cuvinte care nu sunt doar cuvinte (words, words, words), ci avertismente teribile. Chiar daca vom intra in 2007 in Uniunea Europeana (in NATO suntem deja), asemenea carti de publicistica ne vor trezi mereu din somnul sau teroarea istoriei.
Dan Stanca
Uciderea pruncilor
Suntem in dupa-amiaza zilei de 4 aprilie 1987, in orasul Bacau. Copiii Rosu Marius, Mitofan Gabriel-Adi si Lovin Gabriel, elevi in anul I la Liceul Economic si buni prieteni, pleaca de acasa, lasand fiecare cate un bilet in care promit ca se vor intoarce a doua zi la pranz. Familiile, ingrijorate, dau telefon la militia orasului Bacau, explicandu-i ofiterului de serviciu ca niciodata copiii lor Ð cuminti si ascultatori Ð nu plecasera fara voie de acasa si ca se tem de un accident. In tot cursul zilei de 4 aprilie au tinut legatura cu ofiterul de serviciu, care i-a asigurat ca nu s-a semnalat nici un accident si i-a sfatuit sa astepte reintoarcerea copiilor.
5 aprilie 1987. Cele trei familii se prezinta la militia orasului Bacau, de unde primesc acelasi raspuns ca in ziua anterioara. Iesind de la militie, tatal unuia dintre copii, domnul Mitrofan are ideea sa mearga la Securitate (de fapt, in aceeasi cladire), unde cunoaste pe ofiterul de Securitate Mosnegut. Parintii dau cate o declaratie care cuprinde relatarea modului in care au plecat copiii si semnalmentele lor.
6 aprilie 1987, ora 23. In casa familiei Mitrofan suna telefonul. Doamna Mitrofan ridica receptorul. La telefon era Militia T.F. Galati si este rugata sa vorbeasca cu fiul ei, Gabriel Mitrofan. Gabriel vorbeste: „Mama, nu fii ingrijorata, eu cu prietenii mei Marius si Lovin Gabriel am plecat in expeditie sa vedem Dunarea, vapoarele si portul. Doar iti amintesti cat ne-a placut romanul lui Radu Tudoran „Toate panzele sus!”… Inainte de a raspunde, ofiterul din Galati ia telefonul si o asigura pe doamna Mitrofan ca baietii sunt sanatosi si sa n-aiba nici o grija. Imediat doamna Mitrofan suna la familia Rosu, relatandu-le convorbirea telefonica. Doamna Rosu Profira telefoneaza la Galati cumnatei sale, Botezatu Elena, explicandu-i situatia si rugand-o sa telefoneze la postul de militie T.F. Galati si sa-l roage pe plutonierul-major Murgu, cu care avusese o discutie inainte, sa-i retina pe cei trei copii pana ajung parintii, cu primul tren din Bacau spre Galati, ca sa-i aduca acasa. Ce i-a raspuns plutonierul-major Murgu, de la militia T.F. Galati, doamnei Botezatu?: „Marius, Gabriel-Adi si Gabriel sunt niste copii cuminti, chiar acum am discutat cu ei si parintii sa n-aiba nici o grija. Comandantul sau a hotarat ca cei trei copii, fiind minori, sa fie trimisi acasa, insotiti de un lucrator de militie de la T.F. Galati, cu trenul de ora 4 dimineata, Galati Ð Bacau”.
Dupa raspunsul cumnatei sale, Botezatu Elena, doamna Rosu Profira, nerabdatoare, suna la postul de militie T.F. Galati, cerand insistent sa-i vorbeasca copilului ei, Rosu Marius. Plutonierul Murgu ii raspunde ca cei trei copii vor fi urcati in trenul de ora 4 spre Bacau, insotiti de un lucrator al militiei pana in gara Bacau.
7 aprilie 1987, ora 9 dimineata, in gara Bacau. In gara, domnul Rosu si domnul Lovin asteapta intoarcerea celor trei copii. Fapt ciudat, in gara se afla si lucratorul de Securitate Mosnegut din Bacau, la care apelasera initial si care le luase declaratiile, impreuna cu sotia (probabil pentru a masca faptul ca se afla in interes de serviciu), dar dandu-le impresia ca participa afectiv la neplacuta intamplare. Familia lucratorului de Securitate Mosnegut le propune celor doi parinti sa astepte de partea cealalta a peronului, ca sa nu-i sperie pe copii, iar ei, nefiind in cauza, ii asteapta in fata peronului, cunoscand semnalmentele insotitorului copiilor, de la militia TF Galati. (Trebuie sa intelegem ca Securitatea si Militia cunosteau mai multe amanunte decat familiile?).
Trenul intra in gara Bacau, domnul Rosu si domnul Lovin asteapta pana coboara toti calatorii si revin in fata peronului, dar aici nu se afla nici copiii, nici insotitorul lor, si nici familia securistului Mosnegut. Precipitandu-se, ajung la iesirea din gara unde, spre stupoarea lor, ii vad pe sotii Mosnegut care se indepartau spre masina ce-i astepta. Acestia se scuza ca sunt grabiti si, le pare rau, dar copii n-au venit.
8 aprilie 1987, Bacau. Au trecut 4 zile de la disparitia celor trei copii, iar disperarea parintilor a ajuns la limita. La insistentele lor, atat la Militie, cat si la Securitate, primeau acelasi raspuns: sa astepte. Si iata, in aceeasi zi de 8 aprilie, familia Lovin (parintii copilului Lovin Gabriel) primesc o carte postala cu stampila de Tulcea, cuprinzand urmatorul mesaj: Noi suntem bine, sanatosi, cu semnatura fiecaruia dintre cei trei copii, Marius, Gabriel-Adi si Gabriel, si un semn de intrebare (?) sub ultima iscalitura. Acum, avand un element material, din partea copiilor lor, parintii nu se mai dezlipesc de la usile Militiei si Securitatii din Bacau, exprimandu-si categoric dorinta de a pleca pentru a-i aduce acasa, impreuna cu un reprezentant al organelor de ordine din Bacau, asa cum au cerut, de fapt, de pe data de 6 aprilie 1987, ora 23, cand s-a vorbit la telefon cu copilul Mitrofan Gabriel-Adi.
Bacau, 16 aprilie. Au trecut 12 zile fara ca parintii sa poata pleca spre Galati, opriti de catre Militie si Securitate. Si, deodata, in dimineata zilei de 16 aprilie 1987, li se comunica de la Militia Bacau sa se prezinte de urgenta la Militia Constanta (deci, totul mutandu-se de la TF Galati la Militia Constanta), pentru a identifica doua cadavre, atragandu-li-se atentia ca trebuie sa ia cat mai multi bani cu ei.
Cand si unde s-au produs crimele? (Cartea postala din 8 aprilie ne semnaleaza, prin iscalitura celor trei copii, ca acestia traiesc, numai semnul de intrebare este semnalul SOS a ceea ce se intampla, de fapt, cu ei).
Militia Constanta, 17 aprilie 1987. In fata ofiterului de serviciu, parintii Mitrofan, Lovin si Rosu asculta relatarea acestuia: „Pe data de 8 aprilie, cei trei baieti au fost cazati la o familie din Sfantu Gheorghe, Constanta. (Cum au ajuns baietii la Sfantu-Gheorghe de la Militia TF Galati, la data de 8 aprilie, la o zi distanta dupa 7 aprilie, cand parintii ii asteptau sa soseasca in gara Bacau, impreuna cu insotitorul lor, dupa afirmatia plutonierului-major Murgu, confirmata de securistul Mosnegut? Cum puteau cei trei copii, aflati sub escorta Militiei, sa ajunga de la Galati la Sfantu-Gheorghe?) Cei trei copii au furat barca gazdei (fara nume Ð n.n.) de la Sfantu-Gheorghe, au trecut Dunarea cu aceasta barca si au iesit in largul marii”.
Se pune intrebarea cum au reusit niste copii care nu au vaslit in viata lor, sa iasa cu o barca din Delta si sa infrunte apele marii unde, se cunoaste, nici pescarii care nu au pilot nu indraznesc aceasta aventura. (Sa nu uitam ca,in tot acest timp, copiii erau la Militia TF Galati).
Ofiterul de Militie de la Constanta le mai spune celor trei parinti ca baietii ar fi ajuns la Tuzla, unde au fost gasiti inecati si zvarliti pe plaja, dar numai doi dintre ei (Rosu Marius si Lovin Gabriel) si, minune!, o parte din haine erau aruncate de valuri chiar langa cadavre. Cel de al treilea copil (Mitrofan Gabriel) la acea data (17 aprilie) nici n-a fost dat parintilor, motivandu-se ca nu i s-a gasit cadavrul. „Marea descoperire” a Militiei din Constanta a fost dupa zece zile, cand, in acelasi loc, a fost gasit si cadavrul baiatului Mitrofan Gabriel-Adi. Tot la Constanta, la expertiza medicala, intr-un moment de compasiune, medicul legist marturiseste domnului Rosu Eugen (tatal lui Rosu Marius) ca toti cei trei copiii au avut o moarte groaznica, prin infarct, erau nemancati de patru zile, nu s-a gasit nici o picatura de apa in plamanii lor si erau morti de pe data de 10 aprilie. Pe domnul Lovin, tatal copilului Lovin Gabriel, medicul legist il intreaba daca baiatul facea sport, deoarece prezinta numeroase vanatai pe picioare.
Ajunsi la Bacau, domnul Eugen Rosu, desi sfatuit de catre medicul legist sa nu deschida sicriul copilului, acasa, in prezenta mamei copilului, o face inainte de a-l inmormanta, ingrozindu-se de aspectul copilului sau: zone tumefiate in jurul ochilor, maxilarul drept rupt, cateva unghii de la maini despicate, lovituri pe ambele picioare, parul de pe cap cazut pe o suprafata de marimea unei panglici. Fara a se fi inteles in prealabil, si celelalte doua familii, dorind sa-si vada copiii pentru ultima data, deschid sicriele: acelasi aspect de trup torturat prezinta si ceilalti doi copii (desi unul dintre ei a fost gasit cu zece zile mai tarziu). Oare aparatorii ordinii publice si securitatii Ð omului? Statului? Ð ca sa nu-si iasa din mana au experimentat si asupra acestor copii de 14 ani „metode de reeducare” folosite la Pitesti si Aiud?
Dupa ce copiii au fost inhumati, securistul Calin din Bacau a mers la majoritatea scolilor din orasul Bacau, tinand lectii de „morala comunista” in care acesti trei copii erau prezentati drept „tradatori de tara”, hoti si huligani.
Nici in ziua de astazi, nici Militia, nici Securitatea din Bacau, cu toate insistentele parintilor n-au binevoit sa descopere adevarul despre uciderea acestor copii. Surda la apelurile parintilor a ramas si Comisia Nationala pentru Rezolvarea Sesizarilor, care s-a multumit doar sa confirme primirea memoriului inregistrat cu nr. 1541 din 3 februarie 1990.
Ne intrebam cine a ucis si unde au fost ucisi acesti trei copii de 14 ani care, in naivitatea lor de preadolescenti, au vrut sa vada Dunarea, un port si un vapor.
Rugam Procuratura Generala a Romaniei sa reia acest caz si sa gaseasca drumul adevarului. Rugam presa din orasele Galati, Bacau, Tulcea, Constanta, Sfantu-Gheorghe sa se ocupe de cazul acestor copii ucisi si orice descoperire sa fie publicata si comunicata cotidianului „Romania libera”. (Romania libera, 23 mai 1990, p.2).
Corneliu Buzinschi
N.n.: cazul tragic al omorarii celor trei copii nu a fost clarificat nici pana astazi.
„OCULTISM Si HARABABURA” cuprinde articole publicate de Corneliu Buzinschi intre anii 1990 si 1997 in Romania libera, Dreptatea, Alianta Civica, Baricada, Cuget, Ateneu etc., selectate si grupate tematic si cronologic. Modul de structurare a volumului a incercat sa marcheze cateva dintre laitmotivele reflectiilor autorului: factori, situatii politice cu evolutii abrupte, stagnari si involutii in procesul greoi si mult intarziat de democratizare a tarii.
Optiunea scriitorului Corneliu Buzinschi de a se angaja sistematic, dupa 1989, in activitatea jurnalistica a izvorat din dorinta de a se adresa nemijlocit cititorilor. Cu constiinta datoriei implinite, scriitorul se va intoarce, dupa 1997, la uneltele sale.
Astazi, cand o parte dintre „pacalicii” primului deceniu post-revolutionar incep sa se indrepte, care mai incet, care mai iute, catre „lada de gunoi a istoriei” si numarul „pacalitilor” de acum 10 – 15 ani s-a redus simtitor, avertismentele lansate de Corneliu Buzinschi in timp real stau marturie graitoare vizionarismului sau.
Speram ca dincolo de valoarea documentara a articolelor reunite in acest volum, paginile sale de istorie recenta sa le ofere cititorilor – mai ales acelora care erau prea tineri ca sa fi inteles imediat dupa decembrie 1989 ca presupusi „oameni de bine” incercau sa transforme Romania in scena unei farse istorice – prilej de meditatie asupra datoriei de a spune adevarul atunci cand „regele este gol”.
Volumul de fata demonstreaza ca scriitorul-jurnalist Corneliu Buzinschi a reusit sa faca acest lucru. Pe de o parte, gratie capacitatii de a trece dincolo de epidemia aparentelor si de a patrunde realitatile romanesti ale anilor 1990 – 1997 pana „in maduva oaselor”. Pe de alta parte, dar nu in mai mica masura, gratie darului de a stapani „cuvantul ce rosteste adevarul”. Cititorul traieste retrospectiv evenimentele, cu satisfactia lecturii alerte, vii, rafinarea raului social si politic prin replica stilistica – cuvantul-forta cu scaparari de ironie neiertatoare – imbinand harul scriitorului cu observatia perspicace a ziaristului si facand posibile interesante niveluri de lectura.
Volumul „OCULTISM SI HARABABURA” atesta faptul ca in Romania tranzitia – adesea dramatica si, uneori, chiar tragica, prelungita nepermis de mult de inertia politica pe care au alimentat-o incercarile de infantilizare a opiniei publice – poate fi traversata numai daca ii sunt radiografiate lucid aberatiile. Si, nu in ultimul rand, prin angajarea intr-o batalie neobosita impotriva acestora.
Florica Buzinschi
