De multe ori deschizand o carte la intamplare, descoperi o observatie care te pune pe ganduri si ramai multa vreme sub impresia ei… Iata bunaoara un scurt extras din romanul lui Heinrich Boll, Opiniile unui clovn… Un clovn care ajunge betiv decade mai repede decat se prabuseste de pe acoperis un tinichigiu beat… De regula trecem pe langa un asemenea fragment cu mare usurinta. Daca zabovim insa, constatam ca de la aceste randuri poate pleca multa intelepciune.
Ce vrea sa spuna de fapt celebrul scritor german? Vrea sa spuna ca din momentul in care ai dezechilibrul in tine, orice excitant te poate distruge. Cu alte cuvinte, betia nu e ceva strict adaugat, ci ceva purtat in noi insine care are nevoie din cand in cand de momente de exteriorizare, favorizate de o situatie sau alta. Clovnul este, desigur, una dintre cele mai nefericite fapturi. El sufera iar suferinta nu ii e cunoscuta mai de nimeni. Ca in Shakespeare el poate da glas unor temute adevaruri, dar iarasi nimeni nu-l ia in seama. Aceasta fiindca nu-l crede, fiindca toti, mai mult sau mai putin, suferim de prejudecata ca marile adevaruri sau intelepciuni nu pot sa iasa decat din gura celor seriosi si nu au cum sa vine dinspre niste saltimbanci.
Traim de altminteri intr-o civilizatie care, desi laxa, nu-i apreciaza deloc pe cei marginali si a caror conditie din diverse motive este din ce in ce mai deteriorata. Clovnul e o fiinta de rasul tuturor si de aceea, daca pune un strop de alcool pe limba, risca sa decada mai rau decat un burghez sau un proletar care se imbata zilnic strasnic dar statutul lor de persoana respctabila nu e deloc afectat. Ce mai spune Boll?
Ca acelasi lucru li se poate intampla unor calugari aflati in starea de contemplatie… Vedem asadar ca lucrurile se complica. Tot ceea ce nu intra in nomenclatorul clasic, tot ceea ce se afla alaturi – iar un calugar la cealalta extrema este de buna seama si el un clovn fiindca nu este inteles de oameni si poate de aceea in singuratatea sa sufera infiorator – in contact cu tentatiile acestei lumi profane poate sa decada foarte grav. Lucrul acesta poate fi valabil si pentru un poet. Culmea ca tocmai printre artisti alcoolul face ravagii. Probabil ca nici unul dintre cei care beau mai mult decat trebuie nu a citit randurle acestea din Boll si se iluzioneaza ca prin bautura ajunga sa-si sporeasca puterile. De aceea am si ales randurile de mai sus. Ca sa reliefez conditia speciala a unor fiinte mult mai vulnerabile decat grosul societatii. Artistii poarta deja in ei dezechilibrul si de aceea nu trebuie sa mai puna deasupra ceea ce deja le apartine. Alcoolul ca substitut paradisiac este destinat de aceea fiintelor inferioare, care ursuze si fara chef, au nevoie de putina bucurie in viata lor terna. Noi, ce sa mai vorbim….
