A trecut putin observat un eveniment recent, important pentru istoria romaneasca si pentru modul in care noi, cei de astazi, ne raportam la ea, intr-un eventual proces de rememorare si de refacere a legaturii cu trecutul: inaugurarea Cimitirului de Onoare Romanesc de la Tiganca, in Republica Moldova, situat la cateva zeci de kilometri de granita Prutului. Ceremonia a avut loc pe 1 iunie, in acest an Ziua Inaltarii Domnului si, implicit, Ziua Eroilor, care, printr-o lege adoptata in ultimii ani, are statutul de sarbatoare nationala. Nu intamplator, fiindca realizatorul intregului proiect de refacere si reconstructie a mormintelor eroilor romani de peste granita este Oficiul National pentru Cultul Eroilor, institutie a statului roman, (re)infiintata in 2004, al carei principal scop este reabilitarea locurilor de cinstire si de reamintire a celor cazuti in razboaiele ultimului secol, mai ales a celor aflate in strainatate.
Semnificatia zilei de 1 iunie 2006 a fost si mai bogata, pe langa aceasta ceremonie de deschidere a primului cimitir romanesc reconstruit de Oficiu, la aproape 65 de ani de la crancenele lupte care au insangerat acele campuri. Ea a marcat si prima vizita a Regelui Mihai I pe pamantul Basarabiei, nu numai dupa 1990, ci la 64 de ani de la singura sa prezenta in acest teritoriu atat de torturat, in 1942, cu prilejul tarnosirii Catedralei rezidite din Chisinau. Regele a asistat la ceremoniile oficiale de la Tiganca, insotit de Alteta Sa, Principele Radu, si de alti membri ai suitei regale, dand un plus de semnificatie si de importanta momentului.
Sa vedem mai intai care este profilul Oficiului National pentru Cultul Eroilor (www.once.ro), institutie a statului, putin cunoscuta, dar infiintata conform normelor din toate tarile civilizate si care isi propune un program ambitios de stergere si de inchidere (evident, din punct de vedere simbolic) a ranilor, prea multe, lasate de conflictele ultimului secol. Sediul Oficiului se afla pe strada General Candiano Popescu (minunata coincidenta, care arata ca exista, peste ani, ironii ale istoriei, imposibil de prevazut sau de impiedicat de catre subiectii ei!), la numarul 6, in superba cladire a Castelului Tepes. Este una dintre putinele constructii ramase din ceea ce a cladit Regele Carol I acum 100 de ani, in 1906, in zona actualului Parc Carol, cu ocazia expozitiei jubiliare, celelalte doua fiind Arenele Romane si biserica Cutitul de Argint.
Oficiul National pentru Cultul Eroilor (ONCE) este infiintat in baza Legii 379/2003 privind regimul mormintelor si operelor comemorative de razboi si a Hotararii de Guvern nr. 635/2004. Organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, Oficiul se afla in subordinea Ministerului Apararii Nationale si este condus de dr. Cristian Scarlat. ONCE are ca scop valorificarea, in plan educativ, a memoriei celor care au cazut pentru tara, precum si de a proteja mormintele si operele comemorative de razboi. Oficiul este continuatorul de drept al Asezamantului National Regina Maria pentru Cultul Eroilor, iar infiintarea sa reprezinta un pas important in alinierea, in acest domeniu, a legislatiei si practicii Romaniei la cele europene. In fiecare an, impreuna cu alte institutii abilitate, el elaboreaza programul manifestarilor prilejuite de Ziua Eroilor, potrivit legii sarbatoare nationala. Ele au loc, in general, la doi pasi de sediu, in Parcul Carol, acolo unde se afla si Mormantul Ostasului Necunoscut si (potentialul) Mausoleu al Eroilor, ambele la randul lor tinte ale unui ambitios proiect de restaurare al Ministerului Culturii si Cultelor, care ar trebui, daca da Dumnezeu, sa fie gata si inaugurabil la 1 Decembrie 2006! Data la care, dupa cum se stie, vom fi pe cale sa iesim din Anul Carol I si sa intram, peste o luna, in UE…
In ultimii 15 ani, presa si numerosi reprezentanti ai societatii civile au semnalat opiniei publice indiferenta autoritatilor statului fata de starea unor foste cimitire romanesti din Republica Moldova, in principal a celui de la Tiganca. Rudele celor cazuti, veteranii de razboi si, mai ales, putinii supravietuitori ai luptelor desfasurate in sudul Basarabiei au facut numeroase demersuri pentru cuvenita reparatie adusa peste ani memoriei celor care si-au jertfit viata la doar cativa kilometri de actuala frontiera de est a Romaniei. Oficiul National pentru Cultul Eroilor si-a propus, inca de la infiintare, in 2004, sa reabiliteze cele mai importante locuri de inhumare ale eroilor romani care au fost distruse dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial. Reconstructia Cimitirului de Onoare Romanesc de la Tiganca, ale carei lucrari au inceput in noiembrie 2005, dar au fost intarziate de vremea nefavorabila, a constat in: imprejmuirea acestuia, reamenajarea celor 9 gropi comune, instalarea a 142 de insemne de capatai (cruci crestine), amplasarea a 11 placi de marmura (pe 9 dintre ele fiind inscrise numele celor 830 de eroi romani identificati), amenajarea peisagistica si a cailor de acces, montarea unei troite, a unei porti monumentale traditionale, pe modelul celor maramuresene, si a candelelor ce vor arde pentru vesnica recunostinta a celor care s-au sacrificat pentru Tara.
4-19 iulie 1941
Dar, pentru ca putina lume (mai) stie, sa ne intrebam ce s-a intamplat, de fapt, acum 65 de ani, la Tiganca, si, mai tarziu, cu ceea ce ar fi trebuit sa fie un loc de pelerinaj crestin, de reculegere si de cinstire a mortilor? Istoricul locului si al cimitirului romanesc de aici este foarte agitat si semnificativ pentru destinul istoric al acestui colt de lume, ceremonia de la inceputul lunii incheind, practic, o densa pagina de istorie.
In contextul cresterii pierderilor inregistrate in luptele de la capul de pod de la Tiganca, duse in zilele de 4-19 iulie 1941, autoritatile militare romane au fost nevoite sa constituie „din mers” cimitire de campanie, cel mai adesea in interiorul sau in apropierea cimitirelor parohiale din localitati. In timpul luptelor, la marginea de nord a localitatii Tiganca a fost realizat un astfel de cimitir de campanie, in care au fost inhumati militarii cazuti pentru cucerirea Dealului Epureni si a altor obiective importante din zona. Faptul ca nu s-a avut in vedere, inca de la inceput, dramatismul luptelor si tributul de sange ce urma sa fie platit de catre trupele romane, rezulta din dimensiunile mai mult decat modeste ale acestui cimitir (de forma trapezoidala, cu baza mare de 20,5 m, baza mica de 17,2 m si laturile de 36 m) cu o suprafata de 700 mp. Coroborand aceste date cu prevederile „Regulamentului pentru aplicarea in timp de campanie a Legii asupra regimului mormintelor si operelor comemorative de razboi” din 1941, rezulta ca in acest cimitir puteau fi inhumati pana la 200 de eroi. In fapt, pana la incheierea luptelor din Capul de Pod de la Tiganca, aici au fost inhumati peste 300 de militari, iar in urmatorii 2 ani au fost adusi inca de doua ori pe atatia, astfel incat in luna iulie a anului 1943 numarul militarilor inhumati in acest cimitir de campanie ajunsese la 1.020. Eroii inhumati in Cimitirul de la Tiganca proveneau din: regimentele 1/2 si 2/9 Vanatori de Garda, 6 Infanterie Garda, 3 Artilerie Garda, 1, 11, 12, 17, 21 si 24 Infanterie, 5 si 30 Artilerie, 3 Artilerie Grea, 8 Calarasi, 5 Pionieri, Compania 40 Anticar si Flotila 1 Vanatoare. Cei mai multi eroi inhumati Ð din totalul celor 830 identificati cu sprijinul Serviciului Istoric al Armatei si Centrului de Studii si Pastrare a Arhivelor Militare Istorice Ð au apartinut regimentelor 24 Infanterie (237 militari), 12 Infanterie (184 militari), 11 Infanterie (179 militari), 1/2 Vanatori de Garda (95 militari), 6 Infanterie (72 militari), 21 Infanterie (18 militari) si 2/9 Vanatori de Garda (17 militari). Multi eroi cazuti in luptele de la capul de pod nu au fost inhumati in cimitirele din stanga Prutului, ci au fost adusi in tara si depusi cel mai adesea in cavourile familiilor apartinatoare sau in cimitirele de onoare din garnizoanele de dislocare a unitatilor din care au facut parte.
9 gropi comune
Dinamica luptelor si cresterea de la o zi la alta a numarului pierderilor inregistrate la capul de pod de la Tiganca (pana la urma, 24.396 de militari, morti, raniti si disparuti) au facut ca cei peste 1000 de eroi romani sa fie depusi in 9 gropi comune, cel mai adesea pe 2, 3 sau chiar 4 randuri suprapuse. Pe masura ce frontul a avansat spre est, Asezamantul National „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor a preluat ingrijirea si intretinerea cimitirelor de campanie, intre care si cel de la Tiganca. Prima descriere a acestuia este datata la mijlocul lunii ianuarie a anului 1942 si apartine plutonierului major Mihai Vasile, delegatul asezamantului. Din raportul pe care acesta il intocmeste la 20 ianuarie 1942, rezulta ca „in satul Epureni, pendinte de comuna Tiganca, este un cimitir de eroi format din 7 gropi comune lungi de cate 14-15 m (…). Cimitirul este situat pe islazul satului Epureni, pe o coasta, este imprejmuit cu 2 randuri de sarma ghimpata, are cruci de lemn de brad instalate de catre un locotenent din Regimentul 12 Dorobanti pe care este scris numele ostasilor din acest regiment; insa acestea nu sunt asezate la capataiul mortului al carui nume scrie pe cruce. Cimitirul este asezat pe o pozitie foarte frumoasa, unde poate fi amenajat definitiv”.
Adeseori, cand in cimitir n-au mai putut fi inhumati militari gasiti in zona, ramasitele pamantesti ale acestora au fost aduse in apropierea cimitirului de campanie de la Tiganca. Comandantul Regimentului 12 Dorobanti, colonelul Mavrichi Eugen, s-a ocupat ca, in iulie 1943, la 2 ani de la dramaticele lupte de la capul de pod de la Tiganca, in acest loc sa fie instalata o troita „ridicata cu contributia benevola a ofiterilor si subofiterilor Reg. 12 Dorobanti la cota 110 de pe Dealul Epureni pentru amintirea eroilor desrobitori de neam din acest corp”. Periodic, autoritatile militare si civile romanesti din judetul Cahul manifestau preocupari legate de starea cimitirului de campanie. O descriere mai detaliata a cimitirului apartine preotului capitan Alexandru V. Galea, confesorul garnizoanei Tecuci, care elaboreaza o prima schita a acestuia, lucrata la scara 1/100, precum si un plan al zonei. La 16 mai 1943, preotul paroh al Bisericii „Sfanta Treime” din comuna Tiganca a obtinut aprobarea distribuirii Ð catre cimitirele civile din zona Ð a crucilor din lemn rezultate prin inlocuirea acestora cu altele din beton. Solicitarea a fost avizata de catre delegatul asezamantului, care confirma faptul ca bolsevicii au distrus crucile din cimitirele parohiale, motiv pentru care cele 145 de cruci de lemn provenite de la Tiganca au fost donate parohiei locale.
Terenul pe care s-a amenajat cimitirul de campanie de la Tiganca a apartinut localnicilor Mihalcea Tiron si Stefan Comarzan, ambii din comuna Tiganca. Acestia au donat, cu titlu gratuit, o suprafata insumata de 3.150 mp comandantului Regimentului 12 Dorobanti Barlad „in scopul de a ridica pe el o troita in amintirea colonelului Niculescu, a ofiterilor si trupei cazuti in lupta pentru dezrobirea Basarabiei”.
Ceea ce nu a reusit sa distruga natura in primii trei ani de existenta a cimitirului au facut oamenii fara suflet si credinta, cei care nu aveau alt orizont decat cel al materiei din care suntem plamaditi, mai exact bolsevicii. Astfel, in primavara anului 1944, cand actiunile militare s-au mutat la vest de Prut, a inceput procesul sistematic de dezafectare a cimitirului. Cele 120 de cruci din beton instalate de catre Asezamantul National „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor in cimitirul de la Tiganca au fost scoase si folosite la realizarea fundatiei bazei de aprovizionare a unui sovhoz din zona. Ulterior, pe locul fostului cimitir au fost ridicate anexele unei crescatorii agrozootehnice, transformata in cele din urma in stana de oi!
Problema reglementarii statutului juridic al terenului in scopul redarii demnitatii fostului cimitir de campanie a fost reluata la sfarsitul anilor '90. Printr-o decizie din 7 octombrie 1999, Consiliul Comunal Tiganca a decis repartizarea a 2,15 ha pamant Parohiei Cania, „pentru amenajarea gropii comune a ostasilor care se afla in vecinatatea satului Stoianovca, in scopul unei constructii social-culturale”. In urma reorganizarii administrative a raionului, Consiliul Satesc Stoianovca „a examinat cererea epitropului Parohiei Cania cu privire la amenajarea cimitirului ostasesc” si a eliberat o decizie prin care „se permite amenajarea cimitirului ostasesc situat in satul Stoianovca de catre Parohia Cania”.
Inca inainte de declansarea proiectului de reconstructie a cimitirului de la Tiganca, ONCE a contactat institutii din administratia centrala si locala a Republicii Moldova care au atributii in domeniu. Proiectul de reconstructie a Cimitirului de Onoare de la Tiganca a fost lansat de catre ONCE pe data de 9 iunie 2005, de Ziua Eroilor, cand a avut loc aici o ceremonie oficiala de comemorare a celor cazuti in prima luna de campanie a Armatei Romane pe Frontul de Est, ceremonie asigurata de catre o garda de onoare a Armatei Republicii Moldova. La 29 septembrie 2005, proiectul tehnic si intreaga documentatie aferenta au fost prezentate Consiliului Raional Cantemir si specialistilor desemnati de catre acesta. In aceeasi zi, presedintele, vicepresedintele si arhitectul-sef al Raionului Cantemir s-au deplasat in locul unde urma sa inceapa reconstructia cimitirului si si-au dat Ð in prezenta reprezentantilor Oficiului si ai Ambasadei Romaniei la Chisinau Ð acceptul de principiu pentru realizarea acestui act reparatoriu peste timp. La 17 octombrie 2005, intre Oficiu Ð in calitate de initiator si finantator al proiectului Ð si parohia din Cania Ð detinatoarea dreptului de proprietate asupra terenului pe care se afla cimitirul dezafectat Ð s-a incheiat o conventie prin care „parohia isi da acordul si binecuvanteaza aceasta reconstructie, pe terenul sau”.
Proiectul tehnic de reconstructie a fost elaborat de catre o echipa de specialisti condusa de arhitectul Constantin Costache, din cadrul Centrului de Proiectari Constructii Militare. In urma unei licitatii internationale, executia lucrarilor a fost adjudecata de o firma din Chisinau, condusa de catre inginerul Ion Hanganu, care are o experienta relevanta in domeniu, intrucat a mai executat lucrari similare la Complexul Comemorativ Serpeni si la Cimitirul German din capitala Republicii Modova. Lucrarile au inceput efectiv in luna noiembrie a anului 2005 si s-au desfasurat conform graficului acceptat de ambele parti.
Ca acum 65 de ani
Important este ca reconstructia cimitirului respecta intocmai amplasamentul initial si dimensiunile pe care acesta le-a avut la infiintarea sa, in urma cu 65 de ani.
Imprejmuirea dinspre latura de nord este realizata printr-un gard din fier forjat, cu inaltimea de 2,2 m, realizat in stilul specific asezamintelor monahale si locurilor de inhumare ale eroilor. Fundatia din beton da trainicie acestui loc de odihna a eroilor, iar placarea cu piatra de Cosauti confera imprejmuirii maiestuozitate si grandoare. Celelalte 3 laturi ale cimitirului sunt imprejmuite cu un gard (cu inaltimea de 60 cm) care permite vizualizarea locurilor de odihna ale eroilor si protejeaza somnul de veci al celor cazuti pentru tara.
Cele 9 gropi comune (cu lungimea de 13-14.5 m si latimea de 2 m) sunt delimitate de o bordura din beton armat, placata cu piatra si respectand intocmai amplasamentul lor initial. In groapa comuna dinspre intrarea principala au fost reinhumate Ð in data de 6 mai 2006, in cadrul unei emotionante ceremonii crestine Ð ramasitele pamantesti care au fost scoase de catre suvoaiele de apa ce le-au risipit in toata valea sau au fost descoperite in timpul sapaturilor efectuate pentru reconstructia cimitirului.
Pe laturile de est ale gropilor comune sunt amplasate 143 de insemne de capatai (cruci crestine), realizate de catre o firma din Focsani. Pe crucile crestine sunt fixate placi metalice, pe care este turnat in relief textul „EROI ROMANI NECUNOSCUTI”, realizate de catre o firma din Baia Mare. Intrarea in cimitir se face printr-o poarta traditionala romaneasca (cu latimea de 5 m si inaltimea de 3,6 m), care a fost sculptata de catre mesterul popular Ilie Benta din Barsana, Maramures. Acesta a realizat si troita monumentala (cu inaltimea de 4 m), care strajuieste cimitirul din cea mai inalta parte a acestuia, ea fiind amplasata spre rasarit, asemeni altarelor din bisericile ortodoxe, ca simbol al credintei in invierea din viata de apoi.
La intrare au fost dispuse cele 11 placi comemorative (realizate de catre o firma din Slatina) din granit negru de Baia Mare; fiecare dintre ele are forma unei casete paralelipipedice inclinate spre vest. Pe prima dintre acestea este trecut, sub stema Romaniei, textul: „CIMITIRUL DE ONOARE AL EROILOR ROMANI”. Pe urmatoarele 9 sunt trecute Ð in ordine alfabetica Ð numele celor 830 de eroi identificati, fiecare din ei cu gradul si unitatea din care au facut parte. Pe ultima placa este inscriptionat insemnul specific celui de-al doilea razboi mondial, precum si un text cu datele istorice care definesc monumentul. Pe laturile de nord si de sud ale cimitirului au fost construite aleile de acces, fiecare din acestea avand cate 27 de trepte. Doua catarge, cu inaltimea de 8 m fiecare, strajuiesc troita crestina, iar pe acestea vor fi arborate in permanenta drapelele de stat ale Romaniei si Republicii Moldova. Iluminatul general al cimitirului este completat de reflectoare orientate spre placile comemorative si troita, iar crucile si gropile comune sunt puse in evidenta prin corpuri de iluminat joase. In fata fiecarei cruci a fost plantat cate un trandafir, laturile cimitirului au fost incadrate de arbusti ornamentali, iar spatiul verde a fost gazonat. Cimitirul dispune de sistem de alimentare cu apa, care va permite ca vegetatia din interiorul acestuia sa fie ingrijita si mentinuta in demnitate, pe intreaga perioada a anului.
Armata Romana „invadatoare”
Dupa cum spuneam, inaugurarea Cimitirului Romanesc de Onoare de la Tiganca a avut loc in data de 1 iunie 2006, Inaltarea Domnului Nostru Iisus Hristos Ð Ziua Eroilor. La ceremonia de inaugurare a primului cimitir romanesc reconstruit de ONCE peste granitele tarii au participat oficialitati, fosti combatanti, veterani de razboi, urmasi ai eroilor, pelerini veniti din Romania si (foarte multi) locuitori din zona. Si in primul rand Regele Mihai, revenit dupa 64 de ani pentru prima data pe bucata de pamant rupta de trupul tarii. Acesta a fost intampinat cu mult entuziasm de catre basarabenii prezenti, care au strigat „Traiasca Regele Mihai!” si „Traiasca Romania Mare!”. Impresie puternica faceau doi copii frumosi, in varsta de 10 ani, care tineau cu mandrie portretul Regelui Mihai si al Reginei Maria. Ni s-a spus ca, desi proprietarul lor a fost demult dus in Siberia, oamenii le-au pastrat pe ascuns, cu toate riscurile, de-a lungul anilor de prigoana. Au fost prezenti si au vorbit multi venerabili veterani de razboi, supravietuitori ai infernului de la Tiganca, printre care (atunci) sublocotenentul Teodor Halic, acum general in retragere, presedintele Asociatiei Cavalerilor Ordinului Mihai Viteazul, precum si fiul colonelului Gheorghe Niculescu, comandantul Regimentului 12 Dorobanti, cel care si-a dat viata in aceste lupte.
Sa nu ne facem iluzii, insa, din partea actualului regim „moldovean”. Desi de la noi au fost prezenti ministrul Apararii, plus aceasta vizita istorica a Regelui, cele mai inalte oficialitati de la Chisinau au fost viceministrii Culturii si Apararii, care au insistat in discursuri ca ceea ce a facut posibil momentul au fost Conventiile de la Geneva din 1949, care stipuleaza obligativitatea cinstirii mormintelor celor cazuti in razboi, indiferent de care parte, fata de statul-gazda, au luptat. In aceeasi zi, la Chisinau, presedintele Voronin afirma ca este obligat (?) sa sustina punctul de vedere al URSS, prin care Armata Romana a fost una invadatoare si ocupanta, adevaratii eliberatori fiind sovieticii…
Lucrurile, pentru ONCE, nu se opresc insa aici. In aceeasi zi, la Bucuresti, a fost inaugurata parcela de onoare din Cimitirul Reinvierea, in care sunt inhumati 1005 eroi romani necunoscuti, morti in anii primului razboi mondial, in prizonierat, restaurata si salvata astfel de la distrugere si profanare. Obiectivele propuse pentru anul 2006 cuprind, printre altele, amplasarea unor monumente comemorative la Erevan, Budapesta si Zwickau (Germania), elaborarea proiectelor de reconstructie a cimitirelor de onoare romanesti din Chisinau, Odessa si Cernauti, instalarea de insemne comemorative pe locurile unor foste cimitire romanesti de razboi din Federatia Rusa si multe altele.
Pana atunci, nu putem decat sa ne bucuram ca, la exact 65 de ani de la inceputul campaniei din Est (21-22 iunie 1941), de eliberare, in primul rand, a pamantului atat de chinuit si sfasiat al Basarabiei, o parte dintre cei care si-au dat viata atunci au, in sfarsit, un loc in care sa se odihneasca si o minima reabilitare, morala si simbolica, a memoriei lor.
