De ce nu ma mir de modul in care a fost primit, in Statele Unite, eroicul rezistent anticomunist si anticeausist Iulius Filip? (Am precizat dubla ipostaza a atitudinii politice a acestui luptator pentru democratie in Romania – necunoscut, ca multi altii, de publicul larg din pricina modestiei – fiindca, asa cum reiese din cutremuratorul interviu intitulat „Dumnezeu lucreaza in Istorie”, realizat de colegul Dan Stanca in „aldine”, nr. 291/21 oct. 2005, Iulius Filip nu a crezut nici o clipa ca dictatorul doar ar fi „intinat” idealurile comuniste). De ce nu m-am mirat cand mie insumi mi s-a refuzat viza de tranzit prin SUA, de tranzit, repet, nu de vizitare a acelui stat, eu fiind invitat la serbarile „Campului Romanesc” de la Hamilton. Canada? Am crezut, naiv, ca a raspunde corect la toate intrebarile din chestionarul primit la Ambasada Statelor Unite este o atitudine normala, singura atitudine normala. Nu-mi inchipuiam ca anormala era gandirea stramba, sucita a junei functionare cu expresie de o tampa suficienta de la ghiseu care, neintelegand ce inseamna „detinut politic”, mi-a spus sa-i aduc traducerea legalizata a sentintei. A doua zi, dupa ce s-a uitat indelung, ca curca-n lemne, cu o expresie care trada un dureros efort intelectual, la hartia intarita cu parafe nationale pe care scria, printre altele, ca sunt condamnat la 4 ani in calitate de „element descompus si ostil regimului democrat-popular din RPR… In perioada evenimentelor din Ungaria fiind prieten cu studentii ce au fost condamnati pentru activitate dusmanoasa regimului nostru, ii compatimea ca au fost descoperiti si in acelasi timp admira pozitia acestora care a avut-o (sic) la proces”, mi-a spus ca nu are nici o garantie ca nu vreau sa raman in State si mi-a refuzat, fara drept de apel, viza. Am adresat imediat o foarte dura scrisoare deschisa ambasadorului, pe atunci dl James Rosapepe, publicata tot in „aldine”. Mai tarziu m-am gandit ca vinovati de asemenea situatii sunt cei care trimit, printre membrii personalului diplomatic, functionari care habar n-au de istoria Romaniei, nu de cea de pe timpul dacilor si romanilor, ci de cea recenta, de pe vremea cand lagarele de exterminare si puscariile gemeau de naivii care crezusera ca vin americanii! Care nu stiu si nici macar nu-si pot inchipui ce a insemnat gulagul romanesc! Cat timp se scursese, de fapt, de la primirile oficiale facute cuplului dictatorial in SUA si Marea Britanie si momentele-limita traite de Iulius Filip, legat in lanturi in „camera cu belciug” de la inchisoarea Bucuresti sau transformat in leguma dupa injectii cu substante neuroparalizante, facute direct prin haine? (Puscaria din timpul lui Ceausescu e cvasinecunoscuta publicului larg, marturiile – precum cele ale exceptionalului publicist Aurel Sergiu Marinescu fiind, din pacate, rarisime). Daca nu m-am mirat de ceea ce mi s-a intamplat la ambasada SUA si nici ca dl. Filip a fost sfatuit in America sa-si tina gura, sa nu mai spuna ca a fost detinut politic in Romania bolsevizata, o curiozitate ma incearca, totusi: ce va fi scris, pentru uzul cerberilor de la ambasada, pe formularul de viza, Pavel Zubrinski, tortionarul de la Canal, fost reeducat si reeducator care, conform marturiilor celor schingiuti (sintetizate in cutremuratorul „Lexicon negru” al d-nei Doina Jela) era un ins deosebit de crud, supunandu-i pe detinuti unui regim de munca si infometare menit sa-i extermine? Prin 1994, Zubrinski, inca traia la New-York „unde plecase ca refugiat politic”.
Stefan Koller, „unul dintre responsabilii cu reeducarea” de la Pitesti, ucigas la Aiud (avansat in urma crimei), comandant la Vacaresti unde a instituit un crunt regim de infometare, a plecat fara probleme din tara unde comisese faradelegi slujind „constructia socialismului” in chiar tara-varf de lance a capitalismului, ajutat de insisi adversarii (declarati) ai comunismului: „Se pare ca o inalta oficialitate a Statelor Unite a intervenit la Ceausescu pentru urgentarea iesirii lui Koller din Romania” (op. cit. p. 156).
Tot in State s-a stabilit si Burdea (Burdan) Grigoriu, fost general de Securitate, fost procuror militar, anchetator al lui Ion Ioanid si Nicolae Margineanu. Cand marele scriitor Ion Ioanid, autorul lucrarii memorialistice „Inchisoarea noastra cea de toate zilele”, afla „ca un pasnic cetatean new-yorkez cu nume romanesc poate fi una si aceeasi persoana cu tortionarul roman din anii '50 si incepe pe cont propriu un fel de ancheta (…) fostul procuror comunist ii pune in vedere ca incalca legile statului american, astfel incat fostul "bandit" renunta la investigatii” (op. cit. pag. 60-61). (Deloc paradoxal, legile statului american nu au functionat si in cazul celebrului luptator anticomunist Viorel Trifa). Tortionarul de la Canalul Mortii, celalalt calau, de la Aiud si Vacaresti, ca si fostul general nu sunt singurii admisi pe teritoriul altor tari in pofida statutului lor de vinovati de crime contra umanitatii, iar SUA nu sunt singurul stat care le-a deschis bratele si portile. Liviu Pongratiu (sau Pongratz), care a executat sumar trei arestati pe cand era seful Securitatii de la Bistrita a emigrat in Germania. Este singurul caz cunoscut de securist emigrat in acest stat. In ce priveste Israelul, aflam din aceeasi sursa (incompleta, desigur, caci multe nume au fost falsificate) ca 11 (unsprezece) tortionari s-au stabilit acolo, la adapost de orice penalitate. (Precizam ca nu-i amintim decat pe emigranti, nu si pe cei care, precum faimosul Misu Dulberger alias Dulgheru, care l-a torturat pe pastorul Richard Wurmbrand, sau ca maiorul Jack Simon care-i spunea la ancheta arestatului Nicolae Steinhard ca a hotarat sa-l omoare cu mana lui, au ramas in R.P.R.). Printre aceia, unii pot fi pusi fara gres alaturi de monstrii nazismului sau ai NKVD. De pilda, Fritsch Jancsi de la Satu Mare care, impreuna cu seful lui, Weisz, a participat la impuscarea a patru locuitori ai comunei Odoreu la 16 august 1949″, Kaufman Lica, specialist in socuri electrice „in trepte”, fostul macelar Mayer de la Brasov care „cu o lovitura de picior i-a rupt rectul si i-a perforat intestinul gros profesorului universitar Alexandru Herlea, apoi operat la Peninsula de dr. Ahile Sari, asistat de dr. Brandusau (op.cit., p. 175).
Nici superdemocrata Canada nu se lasa mai prejos cand e vorba de a oferi adapost unor criminali comunisti. In acest sens pot cita cazul lui Teodor Cristea, comandantul de la Luciu-Giurgeni, sectia „Bac” („Gironde”) despre care am scris: „Locotenent-major imbatranit in grad, scund, gras, spalacit. Repezit la vorba. Era admirabil intregit de Tuca, tigan ca si maiorul Ioanitescu, si tot feroce, ba chiar mai de temut fiind in contact direct cu detinutii. Cand am intrat pe poarta noului lagar i-am si vazut, cu parii in mana, pe doua randuri, pe membrii "comitetului de primire". Dadeau ca-n fasole, zbierau, calcau in picioare traistele in care puscariasii isi tineau bietul lor avut, doua-trei carpe, dramul de hrana rece, o pereche de ciorapi, te miri ce si mai nimic. Loveau urland de sadica placere, cu cizmele, cu parul, cu pumnul, cu ce apucau, si numai faptul ca erau chiori de beti i-a salvat pe oameni de la grave fracturi, poate si de la mai rau” („Jurnal de ocna”, ed. Albatros, Buc., 1994, p. 251). La 13 decembrie 1989, deci cu noua zile inainte de caderea lui Ceausescu, Teodor Cristea, bland pensionar „militar”, a plecat definitiv in Canada pentru reintregirea familiei: odrasla teribilului aparator al cuceririlor socialismului, proaspat ofiter de marina comerciala, „ramasese” acolo chiar de la primul voiaj.
In fond, de ce scriem despre lucruri care apartin trecutului? Fiindca doar aparent apartin unor vremi revolute. Vanatoarea de nazisti continua cu aceeasi indarjire ca in anii '50 in timp ce omologii lor intr-ale crimei, sceleratii lagarelor comuniste si ai politiilor politice din statele ex-socialiste, se bucura de o marsava potectie, la adapostul careia isi bat joc de supravietuitori, acuzandu-si victimele de calomnie prin tribunale, creand vinovatii prin jocul dosarelor, distrugand reputatii.
Pe fondul acestei situatii anormale, infractori de drept comun deosebit de periculosi ajung sa se erijeze in persecutati politic, profitand de balbaielile, de indecizia, de neprofesionalismul unor institutii ale statului roman si de credulitatea neghioaba a altor state. Iar acesta tine nu de trecutul mai mult sau mai putin indepartat, ci de stricta actualitate.
