16.7 C
București
marți, 28 septembrie 2021

Bucurie si tristete

Nu mai e un secret pentru nimeni ca de vreo zece ani incoace filmul romanesc prin tinerii regizori a spart piata internationala, a  capatat laurii unor festivaluri importante, nu mai este ceva local, lipsit de stralucire sau umflat sub forma unor superproductii istorice comandate de partid. Filmul nostru, chiar si sub asumarea uneori excesiva a minimalismului estetic, este acum autentic si puternic si vorbeste de la egal la egal cu productii straine. Ultimul succes este cel al lui Florin serban la Berlin, Eu cand vreau sa fluier, fluier, film despre delincventa minora, despre dragoste si violenta, un film simplu, nesofisticat, dar cu seva. si totusi filmul acesta, dincolo de ce a castigat in capitala Germaniei, de publicitatea formidabila care i s-a facut, de blitz-uri si interviuri, ascunde de fapt o mare tristete. Am simtit aceasta in momentul in care actorii si realizatorii s-au intors in Bucuresti.

 

Ii asteptau familiile, au fost imbratisati, erau fericiti, si cu toate acestea, cineva acolo era absent iar absenta lui durea. Cine lipsea? Tatal minunatei actrite Ada Condeescu, nimeni altul decat criticul si istoricul literar Dan Alexandru Condeescu, cel care din 1990 a preluat conducerea Muzeului Literaturii Romane, si care din nefericire a plecat din aceasta lume chiar de Adormirea Maicii Domnului a anului 2007. Imi inchipui sau vreau sa-mi inchipui ce ar fi fost in sufletul sau daca ar fi trait acum si ar fi vazut succesul fiicei sale. Probabil ca bucuria lui ar fi fost foarte mare, poate la fel de mare ca si in situatia in care ar fi fost vorba de persoana lui. Orgoliul personal ingenuncheaza in fata unei asemenea realizari. Daca din punct de vedere crestin ar trebui sa ne bucuram de succesele celorlalti tot atat de mult cat ne bucuram de ale noastre, cu atat mai mult, fiind vorba de propriul copil, sufletul vibreaza si traieste o sarbatoare speciala.

 

Moartea care l-a rapit pe Dan Condeescu la o varsta totusi tanara, 57 de ani, l-a frustrat si de posibilitatea acestei bucurii. A fost astfel de doua ori haina cu un om care avea tot dreptul sa traiasca. De aceea am spus ca venirea la aeroport a tinerilor artisti a fost umbrita de ceva petrecut cu trei ani in urma. Poate in acele momente ale savurarii succesului tanara actrita nu s-a gandit la tatal ei. Nu era, cum ar veni spus, obligatoriu. Dar oricand privirile in urma ne fac sa ne intoarcem spre cei care nu mai sunt si fara de care nici noi nu am fi fost pe lume. Poate nu ar mai fi nimic de spus, dar probabil ca o alta pelicula de succes ar putea pleca tocmai de la o asemenea intoarcere de la un mare festival cinematografic, incununat de lauri, dar descoperind acolo, pe aeroport, ca in intampinarea ta nu mai poate sa vina cineva foarte drag. si aceasta din simplul motiv ca a murit prea devreme. Totusi, cine are dreptul sa spuna cand e devreme si cand e tarziu?

Ultima oră
Pe aceeași temă