Andrei Pleşu îl atacă pe preşedintele interimar Crin Antonescu, într-un interviu acordat HotNews.ro.
„Ce mă deranjează la ora actuală pe scena noastră politică, şi nu fac diferenţă de partid, este o impostură generalizată. Eu aş defila prin tot Parlamentul României, printre toţi guvernanţii României, cu întrebarea ‘Ce ştii să faci?’,” spune Pleşu.
„Aş începe în primul rând cu domnul Crin Antonescu: ‘Bătrâne, ce ştii să faci?’ Arată-mi şi mie o dexteritate. Ştii să faci un scaun? Ştii să scrii un text de istoric, cum zici că eşti? Arată-mi ceva. Arată-mi că poţi şi altceva în afară de clămpăneală. Uitaţi-va la CV-ul lui Mitterrand, al lui de Gaulle, al lui Helmut Kohl. Sunt oameni care au crescut într-o anumită calificare umană şi profesională. Nu se poate să te trezeşti peste noapte conducând un stat şi spunând ‘Ich bin ein Berliner’,” spune Pleşu.