Naționala de volei feminin a Turciei a reușit să câştige ediţia 2023 a Campionatului European, după ce a învins Serbia cu 3-2 (25-27, 25-21, 22-25, 25-22, 15-13) în finala disputată la Bruxelles.
Serbia, campioana mondială en titre, a condus cu 1-0 şi 2-1, înainte de a se înclina la tiebreak în faţa echipei turce, din rândurile căreia s-a remarcat jucătoarea de origine cubaneză Melissa Vargas, autoarea a 41 de puncte.
Turcia, aflată pe prima poziţie în ierarhia mondială, a atins anterior semifinalele la precedentele patru ediţii ale Campionatului European, clasându-se pe locul secund în 2019.
Medalia de bronz a revenit Olandei, care s-a impus cu 3-0 (25-23, 28-26, 25-20) în faţa Italiei, în meciul pentru stabilirea ocupantei locului al treilea.
România a terminat pe locul 11, aceasta fiind cea mai bună clasare de la Europeanul din 2005. Naționala tricoloră a avut cea mai mică medie de vârstă dintre toate cele 24 de echipe care au luat startul la Campionatul European: 21 de ani și 8 luni.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!