Scoția, una dintre cele mai bune echipe de rugby din lume, a învins România cu 84 – 0.
Meciul s-a jucat în Grupa B a Campionatului Mondial de Rugby, din anul 2023, care se desfășoară în Franţa. Partida România – Scoția s-a disputat în orașul Lille.
Meciul cu Scoția a adus cea mai severă înfrângere suferită de echipa României la această ediție a Campionatului Mondial. Anterior, România pierduse partidele cu Irlanda (82-8) și cu Africa de Sud (76-0). Echipa României își va juca ultimul meci cu Tonga, la 8 octombrie, la Lille.
În seara de 1 octombrie se joacă meciul Africa de Sud – Tonga. Înaintea acestui meci, în grupa României, pe primul loc este Irlanda.
Pentru România, prestația de la acest Campionat Mondial a fost slabă. Totuși, există și opinii conform cărora, în actualele condiții precare de finanțare pentru rugby, echipa României nu putea obține altceva.
„Să nu dăm în sportivi! Sunt ai noștri, așa cu valoarea pe care o au. Daca am fi avut vreo 10 echipe profesioniste, nu lălăiala ministerială de azi, poate avem un dram de valoare peste ce e acum. Nu vreau să mă leg de cea au pățit italienii, că nu e cazul să ne comparăm… Vom fi ca ei când vom avea două echipe care se vor bate an de an cu cluburile și francizele irlandeze, scoțiene, galeze și mai nou cu cele din Africa de Sud. La care se adaugă un campionat profesionist și niște tineri care vin tare din urmă”, scrie, pe facebook, Cristian Matache.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!