Fostul premier Adrian Năstase a declarat, miercuri seara, la Realitatea TV, că ”aproape că a uitat” unele lucruri care îl privesc pe Băsescu, pentru că acesta este un om care nu mai are nicio importanţă pe scena politică.
”Traian Băsescu este ceea ce americanii numesc un lame duck (falit, în sensul de persoană care nu mai are importanţă pe scena politică – n. red.). Nu mai contează felul în care îl văd eu pe Traian Băsescu. Nu stau să mă gândesc la oameni pe care îi dispreţuiesc. Pentru mine, Traian Băsescu nu mai există. (Tot ceea ce mi s-a întâmplat – n. red.) a fost o vendetă a lui Băsescu. (…)”, a declarat Năstase, la Realitatea TV.
Citeşte şi Pesediştii evită nada întinsă de Năstase
Fostul şef PSD a vorbit şi despre perioada în care a fost premierul României şi a subliniat că Guvernul său a fost printre cele mai bune din istoria României, chiar dacă a fost aspru criticat în presă.
„Echipa cu care am lucrat a fost o echipă de profesionişti şi s-a văzut asta mai ales în negocierile cu Uniunea Europeană”, a precizat Năstase.
Politicianul a subliniat că el era ţinta ziarelor şi că niciodată nu a încercat să subjuge presa în timpul mandatului de premier.
”Eu eram în ţintă, în timp ce banii din ministere şi regii curgeau spre ziare. Nu am vrut niciodată să subjug presa”, a adăugat Năstase.
Adrian Năstase a vorbit şi despre condamnarea sa cu executare din dosarul „Trofeul Calităţii” şi a comentat atitudinea colegilor săi din PSD în perioada în care a fost la închisoare.
„M-a deranjat ceea ce eu am considerat, la un moment dat, o lipsă de solidaritate, mai ales prin faptul că condamnarea mea venea pentru o chestiune care ţinea de campania electorală parlamentară şi prezidenţială din 2004. A spus Liviu Dragnea, la un moment dat, că eu am plătit pentru toţi. Nu ştiu dacă trebuia să plătească cineva sau dacă era cazul să plătească cineva sau erau lucruri pentru care trebuia plătit în zona noastră. Dar ceea ce mie mi se pare foarte important este faptul că, în perioada în care eu, recunosc, aşteptam nu puncte de vedere individuale ale unor colegi, ci mai mult o reacţie de solidaritate”, a spus fostul premier.
Năstase a povestit şi despre perioada în care a fost închis:”Mă trezeam noaptea la trei sau la patru şi o fixam deasupra patului. Citeam, apoi mă culcam din nou şi mă trezeam pe la cinci şi jumătate. Se auzeau din megafoane melodii de la Magic Fm.(…) Pe urmă, la ora şapte era apelul, după aceea începeam să citesc, să scriu. Ziua trecea fragmentată. (…) Tot ceea ce am tipărit pe blog am scris întâi pe hârtie, apoi Andrei (fiul său -n. red.) punea pe Internet. Aveam o masă la care scriam pe hârtie, tot felul de idioţi comentau că am calculator. (…) Aşteptam vizita familiei, nu aveau voie să vină decât doi membri ai familiei. Dar am reuşit să obţin permisiunea să vină şi Dana ( soţia . n. red.) cu cei doi băieţi.(…) Mai ţineam şi cursuri deţinuţilor”.
În 2012, Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul Calităţii” şi a fost închis timp de nouă luni, fiind eliberat condiţionat în luna martie.
Citeşte şi MOTIVAREA judecătorilor: Adrian Năstase, ELIBERAT pentru comportament IREPROŞABIL
În dosarul „Zambaccian”, completul ICCJ a decis, în martie 2012, să-l achite pe Adrian Năstase pentru infracţiune de luare de mită şi să-l condamne la trei ani cu suspendare pentru cea de şantaj.
De asemenea, în 5 iunie 2013, Universitatea Bucureşti a hotărât să rezilieze contractul de colaborare cu Adrian Năstase, care activa ca profesor în cadrul Facultăţii de Drept. Universitatea Bucureşti a precizat, la acea dată, că a reziliat contractul lui Năstase pentru că politicianul a fost condamnat definitiv pentru corupţie.
Adrian Năstase a intrat în politică după 1989, iar în perioada 1991-1992 a fost ministru de Externe, apoi în 1992 a devenit preşedinte al Camerei Deputaţilor, iar între anii 2000-2004 a fost premierul României.
Citeşte şi: Adrian Năstase: Nicio faptă de-a mea nu se prescrie, conform regulilor DNA