Iubitului nostru cler, cinului monahal si drept credinciosilor crestini, har, mila si pace de la Dumnezeu, iar de la noi arhieresti binecuvantari!
"Ziua Invierii, popoare, sa ne luminam! Pastile Domnului, Pastile! Ca din moarte la viata si de pe pamant la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi,cei ce-I cantam cantare de biruinta! (Irmosul I Canonul Invierii)"
HRISTOS A INVIAT!
Iubitii mei fii sufletesti,
Cu aceste inaltatoare cuvinte incepe minunatul Canon sau poem imnografic compus in cinstea marelui praznic al Invierii Domnului, la mijlocul secolului VIII de unul din marii Parinti ai Bisericii noastre Ortodoxe, Sfantul Ioan Damaschinul. Primele lui cuvinte: "Ziua Invierii, popoare, sa ne luminam!" Ð apartin insa unui alt mare Sfant Parinte al Bisericii Rasaritene: Sfantul Grigorie Teologul, din veacul al IV-lea. Cu aceasta proclamare isi incepea prima sa cuvantare (Cuvantarea 1 la Pasti 1, PG 35, 396.) de Pastile anului 362, in Nazianz, inaugurandu-si activitatea misionara si pastorala dupa faimoasa sa "fuga" de preotie si retragere in singuratate, care avusese loc dupa hirotonia sa ca preot de catre batranul sau tata, episcopul Grigorie, care l-a supus fara voie la "dulcea si buna tiranie" a ascultarii si smereniei.
Prin acest maiestrit poem pascal, Biserica isi exprima de veacuri bucuria negraita in fata minunatei lucrari mantuitoare savarsite in aceasta "mareata si sfanta zi" a Invierii. Biserica, insa, nu se limiteaza la simpla exprimare in cuvinte emotionante a bucuriei eterne in fata evenimentului unic al Invierii din morti a Domnului, ci ofera totodata si o talcuire, o interpretare teologica a sensului si semnificatiilor multiple pe care le are experienta crestina a tainei Invierii lui Hristos. Astfel, urmand Sfantului Apostol Pavel, care Il numeste pe Hristos: "Pastile nostru" (1 Cor. 5, 7), Sfintii Parinti care au alcatuit canonul Invierii numesc si talcuiesc Invierea Domnului nostru Iisus Hristos ca: "Pastile Domnului, Pastile cele mari si sfinte, Pastile cele noi, Pastile cele de taina, Pastile Hristos Ð Izbavitorul, Pastile izbavirea de intristare, Pastile care ne-au deschis noua usile raiului, Pastile ce sfintesc pe toti credinciosii" (Stihira I a laudelor).
Iubiti credinciosi,
Cuvantul "Pasti" este mostenit din Vechiul Testament (evr. Pesah) si inseamna trecere. Folosindu-l, Sfintii Parinti ai Bisericii noastre au vrut sa scoata in evidenta sensul si semnificatia teologica si duhovniceasca mai larga si mai adanca a Invierii Domnului nostru Iisus Hristos. In aceasta ei au vazut nu doar simpla sculare din morti a omului Iisus, ci minunata, reala si definitiva noastra trecere in Hristos Cel rastignit si inviat, de la moarte la viata, de pe pamant la cer, de la stricaciune la nestricaciune, de la intuneric la lumina, de la neascultare si vrajba la impacare cu Dumnezeu, de la robia pacatului la infiere si libertate, de la Adam-ul cel vechi la Adam-ul cel Nou, de la vrajmasie si ura la dragostea care-i imbratiseaza pe toti si pe toate, de la intristare si deznadejde, la bucurie si mangaiere. Asadar, Pastele crestin a fost talcuit in primul rand din perspectiva Pastelui iudaic al Vechiului Testament. Evreii numesc Pascha sarbatoarea anuala in amintirea iesirii lor din robia egipteana si a trecerii prin Marea Rosie, sarbatoare in care se mananca mielul pascal, azime si ierburi amare, care sa le aminteasca de necazurile si amaraciunile suferite in timpul robiei lor in Egipt. Cuvantul "Pasti" a trecut apoi si in crestinism, pentru ca sarbatorirea patimilor, a mortii si invierii Domnului coincidea cu pastele evreilor, dar Pastele crestin are cu totul alt continut, semnificatie si motivatie. La Pasti crestinii nu sarbatoresc o simpla trecere temporala spre o tara pamanteasca, ca evreii, ci o trecere fundamentala, spirituala a intregii lumi intr-un alt plan de existenta, la viata cea noua nepieritoare, de comuniune cu Hristos Cel inviat si in El si prin El, cu intreaga Sfanta Treime, asa cum am putut auzi in Evanghelia dupa Ioan citita la inceputul Deniei Sfintelor Patimi din Joia Mare (In. 13u).
Cina cea de Taina care s-a tinut in locul mesei pascale iudaice a devenit pentru crestini noul Paste, iar celebrarea ei inlocuia in Biserica crestina cina pascala iudaica. Mielul care era jertfit si mancat la masa pascala iudaica era doar o preinchipuire a lui Hristos Ð Mielul, Care S-a jertfit pentru pacatele omenirii. De aceea, Sfantul Apostol Pavel Il numeste: "Hristos Pastele nostru, Care S-a jertfit pentru noi" (1Cor. 5,7) si din acelasi motiv Apostolul ne indeamna pe noi: "sa praznuim pastile nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul rautatii si al viclesugului, ci cu azimele curatiei si ale adevarului" (1Co 5, 7Ð8).
Importanta sarbatoririi Pastelui crestin este subliniata apoi si de durata ei mai lunga de praznuire, timp de trei zile, in care preamarim, retraim si participam, intr-un mod mai intens, marele mister al mortii si invierii lui Hristos, pentru ca acestea nu sunt simple evenimente istorice de care ne amintim doar cu placere, ci sunt evenimente care se continua in viata noastra si la care participam real prin impartasirea de Hristos Cel rastignit si inviat in Sfintele Taine si intreaga viata liturgica .
Iubiti fii duhovnicesti,
Pastile evreilor, prin iesirea lor din Egipt si trecerea prin pustie in pamantul fagaduintei, nu realizeaza insa adevarata Trecere, ci orienteaza doar poporul evreu si toate popoarele spre adevaratul Paste-Hristos. Acest Paste nu-l putea realiza omul singur, intrucat era sub robia pacatului si a mortii. De aceea, omenirea a avut nevoie si a asteptat nu un nou Moise, ci pe Dumnezeu Ð Omul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu intrupat, Care S-a facut El Insusi Pastele nostru. Moise a indrumat poporul israelit pana pe Muntele Nebo, de unde Dumnezeu i-a aratat pamantul fagaduintei si apoi profetul a murit. Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, urca pe Golgota, ca Mielul fara de pacat, sa se jertfeasca pe Cruce pentru pacatele intregului neam omenesc si nu numai ca a intrat in pamantul fagaduintei, dar a si inviat din morti, trecandu-ne pe noi toti, vii si morti, din moarte la viata vesnica. Invierea lui Hristos este ultimul Pasti, pentru ca este ultima trecere, trecere desavarsita a tuturor celor ce cred, de pe pamant la cer, la viata de comuniune cu Sfanta Treime. Invierea lui Hristos este trecerea definitiva si totala a intregii creatii de la moarte la viata, este trecerea din robia pacatului si a mortii la viata lui Dumnezeu, plina de energiile necreate si indumnezeitoare ale harului Sau.
Hristos Insusi este Pastele nostru. Pentru ca in El si prin El se realizeaza aceasta trecere a noastra din moarte la viata. El insusi este Mielul nevinovat care ridica pacatele lumii, aducandu-se pe Sine jertfa lui Dumnezeu, asemenea mielului pascal. Dar spre deosebire de mielul din Vechiul Testament care nu ridica de fapt pacatul lumii, pentru ca jertfa lui nu era actul liber al unui om fara de pacat, si de aceea nu a putut obtine decat o trecere conjuncturala a fiilor lui Israel din robia egipteana la libertatea pamanteasca, Hristos a venit ca Mielul fara de pacat care S-a jertfit pentru noi, trecandu-ne din moarte la viata, pentru ca El Insusi a facut aceasta trecere in Sine ca om, pentru noi. "Ca un mielusel de un an, Hristos, de bunavoie pentru toti S-a jertfit", canta Biserica. "Hristos, Pastile cele noua, jertfa cea vie jertfita, Mieluselul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Stihul cantarii a 9-a).
Singur Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu intrupat, a putut realiza in Sine aceasta trecere a noastra de pe pamant la cer, pentru ca numai El a putut inlatura in Sine cele trei mari piedici sau obstacole care stateau in calea trecerii noastre la unirea cu Dumnezeu: firea noastra, pacatul si moartea, deschizandu-ne accesul la viata de comuniune a Sfintei Treimi. "De toate aceste trei piedici Ð zice Sfantul Nicolae Cabasila Ð Domnul ii da omului putere sa scape, ba inca si sa se uneasca cu Sine, dupa ce le-a inlaturat pe toate una dupa alta; pe cea a firii, prin intrupare, unind firea noastra omeneasca in chip ipostatic cu firea dumnezeiasca in persoana Sa, prin care nimiceste departarea de la om pana la Dumnezeu si se face punte de legatura intre amandoua firile; pe cea a pacatului, prin rastignire, nimicind pacatul prin jertfa Sa de bunavoie pentru pacatele lumii; iar zidul cel din urma al mortii, tirana, l-a surpat prin inviere, omorand moartea cu moartea Lui" (2)
Dar Iisus Hristos, Pastele nostru, in care s-a infaptuit aceasta trecere a noastra de pe pamant la cer, ramane in Biserica permanent ca sa putem trece toti, din orice timp si loc, impreuna cu El in planul invierii si al vietii vesnice. Biserica este astfel "marele laborator al Invierii", locul "trecerii" lui Dumnezeu la oameni si a oamenilor la Dumnezeu. Aceasta trecere trebuie inteleasa nu atat ca trecere dintr-un loc la altul, ci de la un mod de existenta pamantesc la un mod de existenta divin desavarsit, (3) la comuniunea de dragoste a oamenilor si intregii creatii cu Sfanta Treime. Iar, ca mijloace de anticipare si realizare inca de aici a trecerii de la moarte la viata, a misterului pascal, Biserica are Cuvantul dumnezeiesc al Scripturii, care contine marturia istorica a Invierii/trecerii, Liturghia Ð modelul cultic al Invierii/trecerii, si Poruncile Ð calea de realizare etica a Invierii/trecerii.
Prin primirea cu credinta a Cuvantului Scripturii despre Invierea lui Hristos, prin comuniunea cu El in Sfintele Taine si prin implinirea poruncilor Lui, viata crestina autentica devine un Paste permanent. Devine o viata pascala, nu doar ca sarbatoare a biruintei, ci si ca nevointa de impreuna-jertfa, moarte si inviere cu Hristos Cel rastignit si inviat, fara de care nu ne putem uni cu El. "Caci, pentru a ne uni cu Hristos Cel rastignit si inviat Ñ zice acelasi sfant Nicolae Cabasila Ñ va trebuit sa trecem prin toate cate a trecut El cu firea Sa omeneasca de la intrupare pana la inaltare, sa suferim si noi cate a rabdat si suferit El. Sa trecem si noi prin moarte la inviere. (…) Caci de aceea ne botezam si ne impartasim ca sa ne cuminecam cu insusi trupul si sangele pe care Hristos l-a luat, a patimit si inviat. Asa ca prin Taine noi ne facem una cu Hristos Care S-a intrupat, a murit si a inviat" (4).
Pentru noi, Pastele Domnului este un Paste continuu, nu unul comemorativ, o realitate vie, permanenta in sufletele tuturor celor ce se impartasesc cu Sfintele si Preacuratele Taine. Prin ele ne cuminecam cu insusi Trupul si Sangele lui Hristos Cel rastignit si inviat si astfel toate cele ale lui Hristos devin si ale noastre, adica moartea si invierea Lui, respectiv puterile invierii prin care a biruit pacatul si moartea. Desigur, toate aceste puteri ale Invierii pe care ni le insusim prin Sfintele Taine si prin credinta trebuie sa le punem apoi in lucrare prin implinirea poruncilor, murind cu totul pacatului si inviind cu totul lui Hristos, oferindu-ne pe noi insine ca jertfe vii, fara prihana, lui Dumnezeu. Fara aceasta continua moarte a pacatului si jertfire a gandurilor si voilor noastre pacatoase, puterile Invierii de care ne-am impartasit zac ascunse in noi, nevalorificate si astfel pacatul pune din nou stapanire pe noi, devenind iarasi "robi ai pacatului spre moarte" (Rom. 6, 16.). Dupa impartasirea cu Hristos, "vom mai ramane oare in pacat? Ñ se intreaba Sfantului Apostol Pavel. Nicidecum. Noi, care am murit odata pacatului cum vom mai trai in pacat? Oare nu stiti ca toti cati in Hristos Iisus ne-am botezat, in moartea Lui ne-am botezat. Deci ne-am ingropat cu El in moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, asa si noi sa umblam intru innoirea vietii. Caci daca am fost altoiti de El, prin asemanarea mortii Lui, atunci vom fi partasi si ai invierii Lui. stim ca omul nostru cel vechi a fost rastignit impreuna cu El, ca sa se nimiceasca trupul pacatului, ca sa nu mai fim robi pacatului… Cel ce a murit odata in Hristos, a murit pacatului o data pentru totdeauna, iar daca traieste, traieste lui Dumnezeu. Asa si voi, socotiti-va de acum inainte morti pacatului, dar vii pentru Dumnezeu in Hristos Iisus, Domnul nostru. Deci sa nu imparateasca pacatul in trupul vostru cel muritor, ca sa va supuneti poftelor lui. (…) Pentru ca plata pacatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viata vesnica in Hristos Iisus, Domnul nostru” (Rom. 6, 1Ð23).
"Pastile Domnului" trebuie traite, asadar, duhovniceste de fiecare credincios care s-a impartasit, pentru a deveni cu adevarat "Pastile credinciosilor", iesind adica din Egiptul patimilor si urcand de la cele de jos spre cele de sus, la pamantul fagaduintei, zice Sfantul Grigorie de Nazianz. Numai "cand sufletul trece cu adevarat de la pacat la virtute Ñ zice avva Dorotei (1) Ñ se savarseste Pastele Domnului". Caci "Pastele Domnului inseamna trecerea de la rautate la virtute", zice Cuviosul Evagrie (5).
Dar Pastele nu inseamna numai Invierea, ci si jertfa si moartea Mielului Hristos, prin care trupul Lui a ajuns la inviere. si Hristos chiar si inviat poarta mereu pe trupul Lui indumnezeit semnele ranilor, fiind pururea si in cer in starea de miel injunghiat, si asa ni se impartaseste pana la sfarsitul veacurilor, cu trupul Sau rastignit si inviat. De aceea, datori suntem si noi, zice Sfantul Apostol Pavel, "sa ne infatisam trupurile noastre ca o jertfa vie, sfanta si bineplacuta lui Dumnezeu, ca o slujire sau ofranda duhovniceasca" (Rom. 12, 1), adica nemaifacand "voile trupului si gandurilor noastre" (Ef. 2, 3.), ci de a "umbla cu duhul si a nu implini pofta trupurilor noastre" (Gal. 5, 16). Aceasta jertfa zilnica a credinciosilor o numeste Apostolul "jertfa vie, sfanta si bineplacuta lui Dumnezeu". Pentru ca daca in Vechiul Testament animalul murea indata ce era jertfit, credinciosii care se aduc pe ei insisi ofranda lui Dumnezeu se jertfesc in fiecare zi, murind pacatului spre a invia numai lui Hristos. Caci "cati sunt ai lui Hristos Ñ zice Sfantul Apostol Pavel Ñ si-au rastignit trupul impreuna cu patimile si poftele lui"( Gal 5, 24). Asa s-au omorat sfinti, ca sa traiasca numai lui Hristos, gasind odihna, pacea si bucuria invierii Domnului. Sfantul Serafim din Sarov saluta pe oricine intalnea cu cuvintele: "Bucuria mea, Hristos a inviat!" De unde aceasta multumire si bucurie nemarginita fata de toti si toate, daca nu din bucuria invierii Domnului?
Viata in pacat este o viata in stare de robie, de instrainare, o viata goala, lipsita de sens, ce sfarseste iremediabil in tristete si moarte. Singura viata in Hristos este o viata in care, biruind pacatul si orice forma de inrobire, sufletul se umple de lumina si bucuria invierii cu Hristos. Toate incercarile, necazurile, bolile, insuccesele si chiar moartea nu ne mai sperie, caci prin ele ajungem, de fapt, mai repede la Domnul. "stim, zice Sfantul Apostol Pavel, ca petrecand in trup, suntem departe de Domnul, si am vrea mai bine sa plecam din trup si sa petrecem la Domnul" (2 Cor. 5,6Ð8). "stim ca daca acest cort, locuinta noastra pamanteasca, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casa nefacuta de mana, vesnica in Ceruri. De aceea si suspinam in acest trup, dorind sa ne imbracam cu locuinta noastra, din cer" (2 Cor. 5,1Ð2). Si "chiar daca omul nostru din afara se vestejeste, cel dinauntru se innoieste din zi in zi" (2 Cor. 4,16). De aceea, "toate suferintele din vremea de acum nu sunt vrednice fata de slava viitoare care ni se va descoperi noua" (Rom. 8,18). Numai Invierea Domnului ne da aceasta certitudine, aceasta siguranta, liniste si bucurie, pe care nimeni si nimic nu ne-o poate da si nici lua de la noi.
Iubiti frati crestini,
In Hristos, Pastele nostru, s-a realizat, asa cum am vazut, trecerea noastra desavarsita si definitiva din moarte la viata si de pe pamant la cer. In El toata viata celor ce s-au impartasit cu adevarat cu Hristos Cel rastignit si inviat este o viata pascala, un Paste trait incontinuu, o moarte si inviere zilnica cu Hristos. Dar aceasta nu mai este o moarte a intristarii si deznadejdii, ci una in bucuria trairii plenare cu Hristos Cel inviat.
Sfanta Treime sa ne ajute pe toti sa nu mai zabovim in Egiptul voluptatilor sau pustia dezolanta a patimilor noastre, ci sa iesim cat mai grabnic, inca de pe acum din robia si captivitatile de multe feluri ale pacatului, ca sa ne invrednicim a intra, mai pe urma, si in Pastele cel vesnic si definitiv al vietii viitoare. Aceasta e viata cea adevarata deschisa de Inviere intru care, asa cum spunea Sfantul Maxim Marturisitorul, se descopera nu altceva decat "scopul pentru care a creat Dumnezeu lumea" (6), dupa cum minunat canta astazi Biserica in ultima strofa a marelui Canon al Invierii de la care am pornit cuvantul nostru:
"O, Pastile cele mari si preasfintite, Hristoase! O, intelepciunea si puterea si cuvantul lui Dumnezeu! Da-ne noua sa ne impartasim cu Tine mai adevarat in ziua cea neinserata a Imparatiei Tale! " Amin.
Sarbatori Fericite! La multi si fericiti ani!
Al vostru al tuturor, de tot binele voitor si pururea rugator catre Hristos, Biruitorul mortii si Domnul vietii,
