Site-ul de partajare de fişiere video deţinut de grupul Google plănuieşte să lanseze un serviciu muzical premium, pe bază de abonament.
Utilizatorii YouTube vor putea să acceseze în continuare gratuit vastul catalog de piese muzicale şi videoclipuri de pe acest site, însă ei vor avea şi opţiunea să plătească pentru acest nou serviciu „premium”.
Acest nou serviciu de muzică nu va difuza publicitate şi le va oferi utilizatorilor posibilitatea să stocheze melodiile, pe care să le poată asculta chiar şi atunci când nu sunt conectaţi la internet.
Potrivit publicaţiilor The New York Times şi Billboard, citate de Mediafax, abonamentul lunar pentru accesarea noului serviciu muzical al YouTube ar urma să fie de 10 dolari. Totodată, acest nou serviciu de muzică va fi special conceput pentru a fi accesat de pe telefoanele mobile inteligente şi de pe tablete.
Crearea unui serviciu muzical cu plată va permite totodată YouTube să limiteze situaţiile de încălcare a drepturilor de autor, generate de încărcarea de videoclipuri muzicale în mod liber pe acest site. În prezent, YouTube le permite deţinătorilor de drepturi de autor să blocheze conţinutul postat ilegal sau să plaseze publicitate pentru a genera venituri.
Lansarea acestui serviciu muzical cu plată se înscrie în strategia companiei Google de creştere a veniturilor atrase de site-ul de partajare de fişiere video YouTube, pe care l-a cumpărat în anul 2006 pentru o sumă de 1,65 miliarde de dolari.
Creşte concurenţa
O dată cu lansarea noului serviciu, YouTube va concura cu nume consacrate precum Spotify, Deezer, Pandora şi Rhapsody.
Contactaţi de AFP, reprezentanţii YouTube nu au dorit să comenteze.
Pe de altă parte, YouTube a lansat în luna mai, în parteneriat cu câţiva producători şi distribuitori de conţinut, primele sale canale care pot fi accesate în baza unor taxe.
De asemenea, compania Google a lansat în luna mai, în SUA, serviciul Google Play Music All Access, care poate fi accesat în baza unui abonament de 10 dolari pe lună. Serviciul este disponibil din iulie şi în Australia şi Noua Zeelandă, iar din august în Marea Britanie, Austria, Belgia, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Portugalia şi Spania.
Google Play Music All Access permite accesul la un catalog cu milioane de melodii, care pot fi ascultate atât direct de pe acest portal, cât şi cu ajutorul telefoanelor inteligente şi al tabletelor.
În SUA, redevenţele plătite de site-urile de streaming au reprezentat circa 15% din veniturile totale ale industriei muzicale anul trecut, potrivit asociaţiei RIAA, citată de AFP.
72 de ore de înregistrări postate într-un minut
În ultimii ani, YouTube a investit în lansarea de noi canale în SUA, pentru extinderea şi dezvoltarea acestui site de partajare de fişiere video. În acest sens, YouTube a plătit peste 150 de milioane de dolari unor celebrităţi precum Jay-Z şi Madonna, care vor crea conţinut special pentru acest site.
În acelaşi sens, YouTube a încheiat parteneriate cu mari companii, precum Walt Disney şi Endemol.
Site-ul de partajare de fişiere video YouTube, proprietate a grupului Google, a devenit una dintre cele mai importante surse de informare din lume, potrivit unui studiu realizat de centrul de cercetare american Pew, publicat în Statele Unite în luna iulie 2012. Acest studiu a evidenţiat faptul că subiectele de actualitate au fost cele mai căutate pe YouTube într-o perioadă de 15 luni, între 2011 şi 2012.
Totodată, YouTube susţine că peste 72 de ore de înregistrări video sunt postate pe site în fiecare minut şi că peste patru miliarde de fişiere video sunt vizionate în fiecare zi. Google, proprietarul celui mai popular motor de căutare pe internet, a lansat în ultimii ani noi servicii pentru atragerea de noi utilizatori şi venituri. Totodată, în luna iulie, Bloomberg a relatat că Google discută cu companii media înfiinţarea propriului său serviciu de televiziune online.