Săptămâna trecută a fost adoptată, cu o majoritate consistentă, legea votului prin corespondenţă. Urmează să fie trimisă spre promulgare căci, probabil, UDMR nu va reuşi să strângă semnăturile necesare contestării la Curtea Constituţională. Are atât de multe defecte încât aş putea spune că singurul ei merit este acela că există.
Despre faptul că este discriminatorie, acordând posibilitatea de a vota prin corespondenţă doar cetăţenilor români din afara ţării, am mai scris, nu mai insist.
Impune numeroase şi, de cele mai multe ori, inutile restricţii celor care ar dori să voteze prin această modalitate. Cererea de a vota prin corespondenţă trebuie să ajungă la o ambasadă cu trei luni înainte de data alegerilor (deci la sfârşitul lunii august). Acest termen este fixat excesiv de devreme, mai ales că expedierea plicurilor cuprinzând instrumentele de votat se poate face cel mai devreme după ce candidaturile au rămas definitive şi s-a stabilit modelul buletinelor de vot, adică cu 35 de zile înainte de data alegerilor. Cererea trebuie să conţină, printre altele, acte care să ateste domiciliul, emise de statul de rezidenţă, care pentru mulţi cetăţeni sunt extrem de greu, dacă nu imposibil de procurat la timp. De exemplu, marea majoritate a studenţilor din străinătate nu ştiu şi nu pot dovedi cu acte, la sfârşitul lui august, unde vor locui în noiembrie.
Dar cea mai gravă deficienţă a legii este, în opinia mea, lipsa totală de control din partea cetăţeanului asupra votului său. Din momentul în care a semnat de primire pentru plicul care conţine documentele necesare votării, se consideră că cetăţeanul respectiv a votat şi nu o mai poate face prin modalitatea “clasică”. Lăsăm la o parte situaţia în care, dintr-o eroare a Poştei, din plicul primit lipseşte unul din elementele necesare votării.
Legea prevede că vor fi luate în considerare doar voturile ajunse la biroul electoral din Bucureşti cu cel puţin trei zile înainte de data votării. Dar Poşta este obligată doar să trimită documentele către alegători cu 30 de zile înaintea datei alegerilor. După aceasta, nu-şi asumă niciun termen privind livrarea plicurilor – nici a celui trimis alegătorului, cu documentele de vot, nici livrarea votului la biroul electoral. Practic, după ce a pus în cutia poştală plicul conţinând votul, cetățeanul nu mai are nicio garanţie că acesta ajunge unde trebuie şi că ajunge la timp. Nu va putea şti că votul său a contat nici măcar după încheierea alegerilor.
Dacă-mi spuneţi că e un risc inerent votului prin corespondenţă, voi spune că nu e aşa (eu însumi am depus o propunere de amendament, care însă a fost ignorată de către comisia parlamentară). Plicul expediat de către cetăţean cuprinde un “certificat de alegător” (nominal) şi un alt plic (anonim) care conţine buletinul de vot (votul propriu-zis). Primul plic se deschide atunci când ajunge la biroul electoral şi, pe baza certificatului de alegător, se înregistrază în Registrul electoral că persoana respectivă a votat; cel de-al doilea, în ziua votului. Ar fi fost simplu ca, pe baza unui cod de utilizator şi a unei parole primite odată cu documentele de vot, cel care a cerut să voteze prin corespondenţă să poată accesa prin internet Registrul electoral şi să verifice dacă votul său a fost înregistrat. Eventual, dacă plicul nu a ajuns în termenul legal, să poată vota în secţia de votare.
Senzaţia mea e că autorii legii au făcut eforturi pentru a simplifica sarcinile celor răspunzători de bunul mers al procesului electoral şi pentru a le complica pe cele ale alegătorului. Legea nu prevede niciun fel de sancţiune pentru eventualii vinovaţi de risipirea unor voturi. Dacă unul din românii din străinătate mi-ar cere sfatul, i-aş spune cam aşa: “Dacă eşti de părere că votul tău nu prea contează şi nu eşti foarte hotărât să-ţi exerciţi dreptul de a alege, utilizează votul prin corespondenţă sau pune-ţi votul într-o sticlă pe care arunc-o în mare cu speranţa că va ajunge unde trebuie – e cam totuna. Dacă însă crezi că votul tău contează şi vrei cu adevărat să ţi-l exerciţi, fă un efort, înscrie-te din timp (dacă poţi) în Registrul electoral şi în ziua alegerilor mergi la cea mai apropiată secţie de votare”. Până la urmă, faptul că, în ajunul votului din plenul Camerei, s-a decis ca votul prin corespondenţă să poată fi exercitat numai la alegerile parlamentare ar putea avea o parte pozitivă. Mă refer la faptul că preşedintele Iohannis nu poate considera că, promulgând această lege, şi-a îndeplinit promisiunea ca la viitoarele alegeri prezidenţiale să nu se mai producă haosul la care am asistat acum un an. El va fi obligat să-şi folosească pârghiile de care dispune pentru ca, după alegerile parlamentare de anul viitor, să fie amendată legea votului prin corespondenţă. Va fi o şansă ca, mai ales în urma deficienţelor care vor ieşi la iveală la scrutinul din noiembrie 2016, să fie produsă o lege cu adevărat operaţională pentru europarlamentarele şi prezidenţialele din 2019.
