3.4 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSpecialVizitarea Casei Albe, restricționată pentru turiști străini, printre care și britanici, australieni...

Vizitarea Casei Albe, restricționată pentru turiști străini, printre care și britanici, australieni sau canadieni

Vizitarea Casei Albe a fost reluată tururile de vizitare a reședinței președintelui american, dar acest lucru este restricționat pentru anumiți turiști străini, printre care și britanici, canadieni sau australieni. Ambasadelor acestora li s-au transmis mesaje cum că asemenea vizite nu sunt posibile în prezent, potrivi Agerpres.

Deşi preşedintele Donald Trump şi Prima Doamnă, Melania Trump, au anunţat reluarea tururilor de vizitare a Casei Albe, Departamentul de Stat a comunicat că cetăţenii străni trebuie să contacteze ambasada statului din care provin pentru a depune o cerere pentru vizitarea Casei Albe.

Printre statele ai căror cetăţeni trebuie să contacteze ambasada pentru a fi asistaţi să depună o cerere pentru un tur de vizitare al Casei Albe se numără Marea Britanie, Australia, Canada şi Danemarca, informează presa britanică.

După un control de securitate intens, vizitatorii pot efectua un tur ghidat care durează 45 de minute.

Potrivit declaraţiei unui oficial de la Casa Albă, vizitatorii din Marea Britanie şi alte state pot solicita să viziteze reşedinţa preşedintelui american la ambasada statului de origine din Washington DC: ”Dacă doreşti să vizitezi Casa Albă şi eşti cetăţean al unui stat străin, te rog contactează ambasada ta din Washington DC pentru depunerea unei cereri pentru un tur de vizitare”.

Dar Ambasada Marii Britanii din capitala SUA a respins anunţul, citând Departamentul de Stat: ”Site-urile Casei Albe susţin că naţionalii străni ce sunt interesaţi de vizitarea Casei Albe ar trebui să contacteze ambasada (ţării din care provin, not.red) pentru a aranja un tur de vizitare. Cu toate acestea, Ambasada a fost sfătuită de Departamentul de Stat că acest lucru este suspendat. Nu putem deci procesa nicio aplicaţie în acest moment”.

Ambasada daneză a comunicat de asemenea: ”Deşi Casa Albă direcţionează naţionalii străini să-şi contacteze ambasadele pentru a organiza un tur de vizitare, am fost instruiţi de Departamentul de Stat că asemenea tururi nu sunt posibile în prezent”.

Ambasada Australiei a comunicat: ”Departamentul de Stat nu a facilitat tururile de vizitare a Casei Albe, sponsorizate de ambasadă, din 2011”.

Nu se cunoaşte dacă restricţiile de vizitare a Casei Albe sunt temporare sau permanente.  

 

Cele mai citite

Noua Comisie Europeană va fi votată în curând de Parlamentul European

Discuţiile între dreapta, centru şi social-democraţi "avansează" în Parlamentul European în vederea unui acord pentru aprobarea noii Comisii Europene, au declarat surse parlamentare pentru...

România primul loc în UE la exportul de grâu în 2024. Cum am depășit Franța și Germania la un loc

Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene de la începutul sezonului 2024/25, la 1 iulie, şi până la data de 17 noiembrie, au ajuns...

Benjamin Netanyahu spune că Hamas nu va mai conduce Fâșia Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, marți, în timpul unei vizite în Gaza, că Hamas nu va conduce enclava palestiniană după încheierea războiului și...
Ultima oră
Pe aceeași temă