5 iunie va fi a șasea duminică după Paști. În Calendarul Ortodox va fi ziua în care Iisus Hristos îl va fi vindecat pe sărmanul născut orb. Vindecarea celui născut orb a a născut o întrebare cel puțin spectaculoasă – ale cui păcate le plătește acest om care nu apucase să păcătuiască?
Tema copiilor care plătesc pentru păcatele părinților poate stârni valuri de indignare în lumea modernă a celor care cred că spațiile mici sau lemnul înseamnă cunoaștere sau cultură. Sau poate trece indiferentă ca taxiul prin fața gării în (sub)lumea lipsită de temeri a celor care au ajuns la putere fără să-și fi meritat ascensiunea. Desigur, tema poate deveni și o bâtă cu blesteme la capătul ei și cu o lume indignată sau intransigentă la celălalt capăt. Ca întotdeauna, sunt mai multe opțiuni.
5 iunie va fi însă și ziua alegerilor locale. Cele peste 3.000 de localități din România – comune, orașe, municipii – își vor alege primarii și consilierii locali. Pe o a treia listă se vor regăsi candidații pentru consiliile județene. Față de alte momente electorale, de această dată nu mai sunt permise carnavalurile electorale. Străzile au locuri speciale pentru expunerea afișelor, candidații și echipele lor nu mai au voie să se echipeze cu însemnele electorale, cadourile sunt interzise cu desăvârșire, iar cheltuielile limitate și controlate de mandatari financiari. În mediul online este mai multă libertate, dar și acolo cheltuielile campaniilor sunt limitate. O dată cu strângerea zăbalei armăsarilor de pe hipodromul electoral a scăzut însă accesul publicului la informații. Așezarea competiției într-un singur tur a diminuat și aceasta interesul pentru alegeri. Nu este și nu va fi nimic spectaculos, câștigă cel aflat pe primul loc, iar favorizați sunt primarii aflați în funcție. Ei au alte instrumente de propagandă și nu ezită să le folosească. În toată țara, primarii în funcție atacă asfaltul, trotuarele, bordurile și fac curățenie pe străzi. Administrațiile s-au trezit din letargie și încearcă să compenseze tot ce nu au făcut vreme de patru ani. Chiar și Poliția Locală și-a spălat uniformele și păzește cu grație panourile cu afișe. Jocul s-a schimbat destul de mult din perspectiva comunicării, efortul electoratului este mai mare, ca să știe cu cine să voteze, trebuie să muncească mai mult decât în trecut. Într-un fel, nu e rău că e așa, privirea către viitor și simțul civic ar trebui să conteze în această perioadă pentru fiecare. Dar, într-un stat în cădere liberă, cu instituții compromise, cu politicieni care stau la rând la DNA pentru că au furat cu două mâini, această formulă de alegeri vine mănușă tocmai acestei clase politice. De parcă ar fi plănuit să se întâmple așa. Sau, cine știe, chiar au plănuit asta ca să mai rămână pe poziții… Povestea celui născut orb și vindecat de Iisus Hristos este subiect perpetuu pentru teologi și pentru credincioși. Vina comună, întinsă de-a lungul generațiilor, este o perspectivă greu de acceptat. De ce ar plăti cineva, ceva, pentru greșelile altcuiva? Dacă ne uităm la noi ca la un întreg, ca la un neam, nu ca la o adunare de suflete fărâmițate, vom înțelege de ce fiecare răspunde pentru fiecare și, nu în ultimul rând, de ce poporul plătește pentru păcatele conducătorilor.
Pe de altă parte, nu putem fi toți judecători și, chiar dacă scena de azi a politicii românești e rău compromisă, nici nu ne putem îngădui să stăm deoparte. Strada care s-a indignat până aproape de revoltă după tragedia de la Colectiv își manifestă acum disprețul față de politicieni ignorându-i. “Toți fură, toți sunt la fel”, sună vocea comună. Cercetările sociologice dedicate alegerilor arată că participarea va fi foarte mică. Cifrele sunt îngrijorătoare, aproximativ jumătate din cei care au dreptul să voteze nu se vor prezenta la urne. Capacitatea de vindecare stă în puterea noastră o dată la patru ani. Momentul votului nu este un miracol, dar este un bun moment de exprimare colectivă pașnică și fermă. În duminica vindecării orbului din naștere putem încerca să nu mai condamnăm generațiile viitoare la orbirea în care trăim de 26 de ani. Altfel, ne vom privi în ochii dezamăgiți ai copiilor noștri și vom ridica din umeri a neputință. Chiar dacă am fi putut face ceva.
