31.2 C
București
joi, 27 iunie 2024
AcasăSpecialVernisaj Maurice Mircea Novac

Vernisaj Maurice Mircea Novac

Casa de Licitaţii Goldart organizează marţi 8 mai, ora 18.00, la Galeria Goldart-Hilton vernisajul de pictură al artistului Maurice Mircea Novac.

Pictorul este unul dintre artiştii români cu o cotă foarte bună atât în ţară, cât şi peste hotare, iar lucrările lui amintesc, din punct de vedere al meşteşugului, de Breugel, Jan Vermeer sau Van Dyck.

Maurice Mircea Novac s-a născut în 1954 în judeţul Mehedinţi, a absolvit Institutul de Arte în 1978 şi face parte din Uniunea Artiştilor Plastici din 1986. A avut expoziţii în Belgia, Statele Unite, Argentina, Venezuela şi Olanda, unde a locuit multă vreme.  

“Novac se aşează ca un şlefuitor de lentile în faţa pânzei picturii. De aproape cinci ani, a trecut la pictura în ulei diluat mat, după ce a performat hiper-realist în tehnica tempera grasso, cu reuşite de vanitas manierist neerlandez.

E laborios cu deliciu şi miză interioară personală. E atent la focalizări de lectură vizuală, nu la gestica dispersiei emoţionale pe pânză. Tehnic vorbind, poate oricând adăuga, ca picanterie peste limpezimea imaginii, câteva pizzicato retorice, din laboratorul pensulei: adaosuri grunjoase, scurgeri sau răzuiri în pastă, precum şi intruziuni de trompe l’oeil”, spune Aurelia Mocanu, critic de artă. Tablourile sale vor putea fi admirate pe simezele Galeriei Goldart Hilton Athenee Palace până pe data de 1 iunie.

Cele mai citite

Fosta casă din Los Angeles a lui Marilyn Monroe a fost declarată monument cultural istoric

Fosta casă din Los Angeles a lui Marilyn Monroe, emblema Hollywood-ului, a fost declarată monument cultural istoric, împiedicând astfel demolarea ei de către actualii...

Polonia și Țările Baltice sunt tot mai îngrijorate de Rusia. Linie defensivă la granița cu aceasta și Belarus

Polonia, Lituania, Letonia și Estonia au cerut Uniunii Europene să construiască o linie de apărare de-a lungul graniței blocului cu Rusia și Belarus pentru...

Bulgaria vrea ca UE să intervină într-o dispută cu Macedonia de Nord

Bulgaria caută să implice Uniunea Europeană în disputa sa cu Macedonia de Nord în ce priveşte menţionarea etnicilor bulgari în preambulul Constituţiei ţării vecine,...
Ultima oră
Pe aceeași temă