9.5 C
București
sâmbătă, 26 octombrie 2024
AcasăSpecialValeni, "valea plangerii"

Valeni, „valea plangerii”

Consiliul Judetean Consultativ al Elevilor Constanta a organizat sub sloganul „E nevoie de noi” o actiune de ajutorare a copiilor din mediul rural. Acestia le-au pregatit micutilor pachete cu imbracaminte, incaltaminte si fructe. Elevii constanteni au fost pur si simplu socati de saracia in care traiesc majoritatea copiilor din mediul rural. N-au crezut pana acum ca se poate invata in clase friguroase, fara lumina, ai caror pereti stau sa se darame. Si totusi… aceasta este realitatea!
Chiar daca este greu de crezut, exista copii care au vazut pentru prima data in viata lor banane si portocale, fructe pe care nu au stiut cum sa le desfaca. Exista micuti pentru care singurele perechi de incaltaminte sunt papucii din plastic, rupti. Ei invata intr-o scoala ce mai are putin si cade, in clase extrem de friguroase, desi temperaturile de afara depasesc 22 de grade Celsius si fara lumina. Au ajuns in clasa a IV-a si nu stiu inca sa vorbeasca romaneste in mod corect. Nimeni nu le face cadouri si sunt mult prea preocupati – cu toate ca au o varsta frageda – de grijile zilei de maine, de munca la camp… copii care nu au copilarie! Toate aceste lucruri dure au fost descoperite de membrii Consiliului Judetean Consultativ al Elevilor Constanta in momentul in care au ajuns in Valeni. Ei le-au oferit copiilor din sat pachete cu haine si fructe, au stat de vorba cu invatatorii, parintii si au ascultat povesti triste despre o viata dura dintr-un sat izolat de lume.

Munca la camp, prioritara

Peste 80% din populatia satului Valeni este de etnie rroma. Sunt familii foarte sarace, cu cel putin patru copii fiecare, ajutorul social fiind pentru majoritatea unica sursa de venit. Din toti elevii de clasa a IV-a erau prezenti la scoala doar trei. Invatatoarele ne-au spus ca sunt plecati la camp sa-si ajute parintii. Educatia este lasata la urma, asigurarea traiului zilnic fiind primordiala pentru aceste familii. Sunt copii care nu stiu limba romana pentru ca acasa se vorbeste doar tiganeste si turceste. Satenii ne-au spus ca pana si vanzatoarea de la chiosc a fost nevoita sa invete limba rromilor iar profesorii se inteleg destul de greu cu elevii. Peste 90% din copiii din Valeni termina cu greutate, clasele I-IV, insa procentul de absolvire a opt clase scade. Cei care merg mai departe la liceu sau scolile de arte si meserii sunt… o raritate. Doar doi sau trei copii care merg la cursuri isi dau interesul sa invete. Acestia sunt si sustinuti de familiile asa-zise mai „instarite”. Toti oamenii de aici sunt preocupati de grijile financiare, foarte putini avand timp sa se ocupe si de educatia copiilor.

Materiale didactice
din banii invatatorilor

Personalul care isi desfasoara activitatea in scoala din Valeni este detasat din alte localitati. Am intalnit aici o invatatoare care vine zilnic din Medgidia. Pentru ca scoala nu are fonduri nici macar pentru igienizari, invatatorii scot bani din buzunar ca sa le asigure copiilor minimul materialelor didactice – carti, planse pentru diferite materii, creta sau harti. In conditiile in care salariile sunt foarte mici, pentru ei munca de invatator este practic o activitate de voluntariat.
Abia cand ajungi sa predai intr-un astfel de sat, cand te lovesti de aceasta realitate cruda iti dai seama cat de norocos esti ca ai cu ce sa-ti asiguri traiul. Aceasta este concluzia cadrelor didactice de la scoala din Valeni. Este extraordinar ca cineva s-a gandit sa-i ajute pe acesti copii.

Daruri pentru micutii din Deleni

Elevii constanteni le-au oferit ajutoare si micutilor din clasele I-IV ai scolii din Deleni. Rasplata a fost pe masura: un minispectacol in care copiii au cantat si au regizat o sceneta. Aici invata 18 copii a caror situatie financiara nu este deloc fericita. Directorul scolii, Maria Dobrescu, a declarat ca in comuna sunt foarte multi elevi ai caror parinti nu au unde sa munceasca si se descurca greu. Majoritatea traiesc din ajutorul social, iar consecintele acestor lucruri se rasfrang asupra micutilor. „Sunt lipsiti de posibilitatile pe care ar trebui sa le aiba un copil de varsta lor, insa vin la scoala si isi dau interesul sa invete cat pot de bine. Nu au renuntat la educatie si noi, impreuna cu Primaria si Consiliul Local, facem eforturi pentru a-i sprijini”, a mai precizat aceasta. Prin urmare, la ciclul primar si gimnazial nu s-au inregistrat situatii de abandon scolar. „La Scoala de Arte si Meserii exista o situatie speciala pentru ca aici avem si tineri care au depasit varsta de 18 ani. Au renuntat la scoala pentru a-si cauta un loc de munca, sa-si ajute parintii”, a afirmat directorul Maria Dobrescu. Actiunea Consiliului Elevilor a fost binevenita mai ales deoarece copiii care invata aici au realizat ca eforturile lor sunt rasplatite.

„Ar trebui sa urmeze o scoala speciala, dar…”

Caravana cadourilor s-a oprit la scoala din satul Sipote. Un alt copil le-a induiosat sufletele membrilor Consiliului Elevilor. Cu greu l-am convins pe acesta sa spuna numele si varsta. Este vorba despre Vasilica Sima. Are 7 ani si este in clasa I. Invatatoarea Anca Sandu ne-a spus ca el ar fi trebuit sa urmeze cursurile unei scoli speciale pentru ca micutul intelege si asimileaza informatiile mult mai greu decat ceilalti copii de varsta lui. Stie doar ca are un frate mai mic pe care il cheama George. Nu tine minte numele parintilor si nici unde locuieste. „Ar fi trebuit sa fie in clasa a II-a, insa a ramas tot in clasa I. Abia face diferenta intre literele alfabetului. Este un copil cu nevoi speciale care trebuie ajutat, insa parintii nu au bani pentru a se ocupa de el si a-l inscrie la o scoala speciala”, a declarat invatatoarea. Desi nu este comunicativ, Vasilica este o fire vesela, insa foarte timida si nu te priveste niciodata in ochi, de parca s-ar ascunde. Colegii de clasa au inteles ca el este diferit si incearca sa-l ajute cu temele pentru scoala. Elevii constanteni le-au mai oferit cadouri si celor din Bobromir si Oltina, localitati unde atat parintii, cat si copiii trebuie sa munceasca pentru a-si asigura existenta. Confruntandu-se cu aceste realitati destul de dure, membrii Consiliului Judetean Consultativ al Elevilor s-au intors acasa cu o alta viziune asupra vietii, cu ideea ca problemele pe care ei cred ca le infrunta la varsta lor – 15 pana la 18 ani – sunt egale cu zero in fata suferintei, saraciei si imposibilitatii de a spera ca maine vine o zi mai buna. Pentru sutele de copii pe care acestia i-au ajutat a fost prima zi din viata lor cand cineva s-a gandit la ei… prima zi in care au primit cadouri.

Cele mai citite

Bugetele locale administrează o treime din finanțele publice. Reorganizarea ar putea reduce cheltuielile administrației

Deși atenția publicului se îndreaptă adesea spre bugetul de stat și bugetele de asigurări, bugetele locale gestionează anual aproape o treime din veniturile bugetului...

Elon Musk sprijină campania lui Trump în statele-cheie cu contribuții de milioane de dolari

Elon Musk a donat în octombrie 44 de milioane de dolari către America PAC, un grup de susținere a campaniei lui Donald Trump în...

Bugetele locale administrează o treime din finanțele publice. Reorganizarea ar putea reduce cheltuielile administrației

Deși atenția publicului se îndreaptă adesea spre bugetul de stat și bugetele de asigurări, bugetele locale gestionează anual aproape o treime din veniturile bugetului...
Ultima oră
Pe aceeași temă