Mugur Mihaiescu si Radu Pietreanu, umoristii grupului "Vacanta Mare", au incetat, luni, colaborarea cu Kanal D. Potrivit tabloidului Cancan, decizia a fost luata la finalul contractului pe care acestia il incheiasera cu cei de la Dogan, contract care ar fi putut fi prelungit daca productia acestora nu ar fi fost atat de costisitoare si daca in ograda turcilor nu ar fi poposit, recent, Luis Lazarus.
Zvonurile legate de plecarea grupului "Vacanta Mare" au inceput sa se auda pe holurile televiziunii inca de saptamana trecuta, una dintre cauzele fneprelungirii contractului fiind costul productiei acestora care nu se justifica in comparatie cu audientele.
In grila Kanal D va intra, de la inceputul lunii mai, Luis Lazarus cu al sau "Late night show", emisiune care va fi difuzata in locul scenetelor celor de la "Vacanta Mare".
Controversat pentru subiectele incendiare si modul direct de abordare a anchetelor si interviurilor sale, Lazarus promite sa realizeze emisiuni pline de originalitate, cu vedete sau oameni obisnuiti, confesiuni si declaratii bomba. Pregatirile pentru acest format sunt in toi, iar, pentru a surprinde, Lazarus a decis sa apeleze la un stilist care sa-i schimbe atat lookul, cat si stilul vestimentar.