30.5 C
București
sâmbătă, 29 iunie 2024
AcasăSpecialUPDATE. Explozie într-un bar din Târgovişte: Doi oameni sunt răniţi

UPDATE. Explozie într-un bar din Târgovişte: Doi oameni sunt răniţi

UPDATE

La orele 09.30, dispeceratul Distrigaz Sud Reţele a fost sesizat cu privire la o explozie produsă la adresa menţionată. Echipele de intervenţie ale companiei s-au deplasat imediat la faţa locului şi au luat primele măsuri de siguranţă, izolând perimetrul şi sistând alimentarea cu gaze naturale imobilului în cauză, relatează Distrigaz Sud Reţele prin intermediul unui comunicat de presă.

Nu au fost depistate scurgeri de gaze pe reţeaua de distribuţie în zona imobilului respectiv, în urma investigaţiilor tehnice efectuate de către echipele Distrigaz Sud Reţele.

Din primele cercetări, s-a constatat că explozia s-a datorat unor neconformităţi ale instalaţiei de utilizare a gazelor naturale (reşou racordat printr-un furtun neomologat) fapt ce contravine normelor tehnice de proiectare şi executare a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale.

Conform Distrigaz Sud Reţele, întreţinerea, exploatarea şi repararea instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale revine în sarcina consumatorului, el fiind responsabil de buna lor funcţionare, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

 

Doi bărbaţi au fost răniţi, astăzi, în urma unei explozii urmate de un incendiu care a avut loc într-un bar în care se aflau şi aparate de jocuri mecanice din municipiul Târgovişte. Primele cercetări ale pompierilor militari arată că deflagraţia a fost provocată de o acumulare de gaze, relatează Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, explozia a avut loc în momentul în care vânzătoarea localului a aprins bricheta.

În acel moment, în bar se aflau şi trei bărbaţi veniţi pentru a verifica aparatele de jocuri mecanice, iar doi dintre aceştia au fost răniţi uşor în deflagraţie.

Cei doi bărbaţi au arsuri pe mâini şi pe faţă şi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte.

În urma exploziei, care a fost urmată de un incendiu, plafonul fals din rigips al localului a căzut, iar uşa barului s-a desprins din perete.

La faţa locului, au intervenit pompierii cu o autospecială, iar focul a fost stins imediat.

Primele cercetări ale pompierilor arată că explozia a fost provocată de o acumulare de gaze de la o instalaţie improvizată între conducta de gaz şi aragazul din local.

La faţa locului au ajuns şi reprezentanţii E.On Gaz, care au oproit furnizarea gazului în bar.

Localul în care a avut loc explozia este situat în spatele Primariei Târgovişte, într-o construcţie aflată în curtea unei case, administratorii barului plătind chirie pentru acel spaţiu.

 

Cele mai citite

Laura Codruţa Kovesi, îngrijorată că noile prevederi adoptate de Austria ar putea împiedica anchetele Parchetului European

Procurorul-şef european, Laura Codruţa Kovesi, anunţă că analizează noile dispoziţii legale adoptate de Austria. Unele dintre acestea ar putea intra în contradicţie cu Regulamentul...

Democrații cer înlocuirea lui Joe Biden la alegerile prezidențiale din SUA, după dezbarea cu Trump

Performanța președintelui Joe Biden în dezbaterea pe scară largă împotriva fostului președinte Donald Trump a creat panică în rândul democraților. Actualul președinte al SUA...

Congres USR: Partidul își alege astăzi un nou Birou Național și candidatul la alegerile prezidențiale

USR îşi alege astăzi noua conducere a partidului, dar şi candidatul la prezidenţiale. Delegații USR se reunesc, la București, pentru Congersul partidului unde își vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă