Preşedintele Traian Băsescu a avertizat săptămâna trecută că România ar putea fi împinsă în cea mai riscantă situaţie de la cel de-al doilea război mondial încoace. Ne aflăm deja acolo.
„Probabil că în afară de perioada de război, România nu a avut o perioadă mai riscantă decât acum, dincolo de comunism care a fost un sistem pe care nu-l discut, riscant-neriscant, a existat. Dar din punct de vedere al riscului, noi suntem la un punct de ieşire din criză de la care ne putem relua drumul normal sau putem să luăm o curbă în jos”, a spus el la B1TV. Preşedintele s-a referit astfel la faptul că FMI condiţionează acordul cu FMI de adoptarea a trei legi, legea bugetului pe 2011, legea salarizării unitare şi legea pensiilor, ultimele două cu termene iniţiale la finalul lui 2009.
Lăsând la o parte că nu toată lumea este foarte convinsă că politicile FMI ne vor scoate din criză, rămâne de menţionat faptul important că în lipsa acordului cu FMI, România se va împrumuta într-un ritm şi mai împovărător decât până acum. Deci ce şanse au cele trei legi să fie adoptate de Parlament?
Teoretic, cu o majoritate parlamentară extrem de precară, aceste şanse sunt mici. Şi premierul Boc ştie acest lucru de vreme ce s-a anunţat deja asumarea răspunderii pe legea salarizării unitare. Deci ca să reducă riscul ca România să nu ajungă într-o situaţie la fel de gravă ca în „perioada de război”, preşedintele ar putea negocia un armistiţiu cu partidele de opoziţie. Ce a făcut în schimb preşedintele?
În aproape aceeiaşi respiraţie cu semnalul de alarmă legat de cele trei legi, el insistat că PSD este la fel de mult la dispoziţia mogulilor ca pe vremea când partidul era condus de Mircea Geoană şi a adăugat referindu-se aluziv la Victor Ponta că este lipsit de caracter şi că „nu se uită că încă are caşul la gură din punct de vedere al maturităţii şi în viaţă şi peste tot, el are o singură pasiune vine şi îl atacă pe preşedinte. Ăsta nu e un politician”. Şi aşa să fie, deşi dacă ne uităm cu atenţie şi fără lentilele urii la cum e organizat PSD şi la cum e organizat PDL, mă cam îndoiesc, bună treabă a făcut preşedintele ostilizând suplimentar singurul partid care are suficiente voturi în Parlament ca să depună moţiuni de cenzură?
Te poţi gândi atunci că revenind la cartea jucată în 2004, preşedintele va încerca să se apropie de PNL. Nici vorbă. „Ce încredere să-mi inspire un şef de partid care astăzi declara că „nu ne ducem la Cotroceni decât la negocierea pentru Guvern, că altfel nu avem încredere”. Deci el (Crin Antonescu n.r.) nu vine decât la ciolan, da? Dacă la Cotroceni se dă o ciosvârtă vine şi zgârie în porţile Palatului. Eu ştiu că mogulii şi-au angajat alt politician pe care să-l proiecteze, dar să nu greşească”, s-a lăsat ca dus de val preşedintele.
Deci ce vrea Traian Băsescu? Să negocieze adoptarea celor trei legi sau se pregăteşte încă de pe acum să arunce povara eşecului în spinarea PSD şi PNL? Cu alte cuvinte, mai bine ne acuzăm unii pe alţii mai degrabă decât să rezolvăm problema?
De partea cealaltă, în zona opoziţiei, situaţia este şi mai absurdă. De unde până mai ieri, liderul Crin Antonescu se arăta gata să se asocieze cu PSD la guvernare, ca să scape ţara de haosul democrat-liberal, de câteva zile nu mai pridideşte să ne dea asigurări că „Traian Băsescu a fost adus la putere, înainte de toate, de lăcomia, de clientela, de hoţia, de demagogia PSD, a regimului Adrian Năstase. A regimului Iliescu-Năstase. Ponta, mai mititel, dar era şi el acolo”. Surprinzătoare dezvăluire! Oare Crin Antonescu nu-şi aduce aminte cât de tare şi-a dorit şi electoratul liberal în 2004 victoria lui Traian Băsescu contra regimului de fier al lui Adrian Năstase?! Nu a contribuit PNL cu toate armele şi cu totul sufletul la victoria actualului preşedinte în 2004 şi bine a făcut? Şi ciudată amnezie, ciudată rău! Oare nu şi-a dus Crin Antonescu toată floarea partidului în curtea PSD, în noaptea de 6 spre 7 decembrie 2009 ca să aplaude pseudo victoria lui Mircea Geoană la prezidenţiale? Nu-şi aduce aminte că de acel moment se bucurau şi mult prea urâtul Adrian Năstase şi veşnicul şi mult prea comunistul preşedinte de onoare Ion Iliescu?
Ce vrea să demonstreze de fapt liderul liberal? Că e anti-comunist? Dacă e aşa de anti-comunist, cum decide el peste noapte în partid să pună un prim-vicepreşedinte în capul conducerii liberale, fără ca funcţia să fie prevăzută de statut? Adică de constituţia partidului. Dacă e aşa dedicat democraţiei, cum de şi-a ales guvernul din umbră de unul singur şi acum se chinuie de mama focului să-l vâre pe gâtul bietului PNL? Sau vrea Crin Antonescu, lovind în PSD, să se apropie de anumite zone din PDL? Dacă e aşa, nu e cam târziu? Dacă e aşa, nu înseamnă că ar putea fi confirmată „profeţia” lui Sebastian Lăzăroiu de anul trecut cum că până în toamna lui 2010, PNL va accepta să se asocieze la guvernare chiar şi cu trădătorii din PDL? Dacă e aşa, nu a avut dreptate Traian Băsescu să-l contacteze în primul rând pe Călin Popescu Tăriceanu imediat după alegeri? Nu era mai bine să fi avut un Guvern normal încă de la sfârşitul lui 2009, şi nu stafia curentă hrănită de traseişti şi oportunism la cub? Sau a aflat Crin Antonescu că s-a dat startul în campania pentru anticipate şi a pornit deja la război de unul singur, cum îi şade bine unui lider dedicat pluralismului?
Scriind aceste rânduri, realizez cu stupoare că Adrian Năstase ar putea avea pur şi simplu dreptate să-l invite pe Crin Antonescu la Biroul Politic Central al PSD pentru un exerciţiu de democraţie. PDL n-ar putea lansa aceeiaşi provocare în aceste zile, şi nici acuzaţiile de corupţie exclusive nu mai sunt valabile ca armă politică din moment ce Antonie Solomon, inculpat într-un dosar de luare de mită, tocmai a fost reales în fruntea unei mari filiale PDL.
Or, explicaţia pentru decăderea dreptei este una singură: standardele NOASTRE au scăzut teribil de tare. Să se fi întâmplat un episod precum Solomon în 2001-2004, cât era Năstase de Năstase, cu ştirile lui pozitive de la RRA şi TVA, cu reclamele la stat din unele ziare şi lipsă în altele, şi tot am fi rupt cu dinţii şi colţii din Guvern.
Dar atunci ne târa Uniunea Europeană înainte; între timp, am uitat că 2 plus doi fac patru, indiferent spune asta chiar şi Ion Iliescu, şi ne-am prefăcut constant că 2 şi cu 2 fac 8 doar pentru că şeful de partid a decis cinic şi ineficient că asta înseamnă politică.
Acestea fiind zise, da, are dreptate Traian Băsescu atunci când spune că ne aflăm într-o situaţie la fel de riscantă ca cea de război. Din lipsă de repere şi valori, ne batem ca nebunii cu noi înşine. Mai contează cu adevărat cine a început? Sau contează cine se opreşte primul?
