In dupa-amiaza zilei de 16 iulie, doi barbati pareau sa patrunda prin efractie intr-o resedinta eleganta aflata intr-un cartier select din Cambridge, Massachusetts. Alertat prin telefon, un politist a ajuns repede la locul infractiunii. A observat un barbat de culoare in casa si i-a cerut sa iasa. Omul a refuzat. A fost apoi invitat sa se identifice. Barbatul, refuzand in continuare sa iasa din casa, a spus ca e profesor la Harvard, si-a prezentat actele si l-a avertizat pe politist sa nu se puna cu el. A spus ceva despre faptul ca barbatii de culoare din America sunt automat suspecti si i-a cerut politistului – un alb – sa-i spuna numele si gradul. Politistul, insotit acum de mai multi colegi, l-a retinut pe profesor pentru tulburarea linistii publice.
Astazi stim ca profesorul fortase intrarea in propria locuinta, ajutat de soferul sau, pentru ca usa era blocata.
Neobisnuit in aceasta afacere nu este faptulca politistul a actionat in forta. Mai toti americanii stiu ca, daca dai o replica taioasa unor politisti, acestia adopta foarte repede o linie dura. Faptul ca barbatul era negru ar putea sa fi contribuit la viteza sporita cu care ofiterul a dus mana la catuse, dar nu e obligatoriu. Oricum, nici asta nu ar fi fost ceva iesit din comun.
Ceea ce face din acest caz unul special este ca Henry Louis "Skip" Gates este unul dintre cei mai distinsi profesori universitari din tara, celebru pentru cartile si articolele sale si pentru numeroasele aparitii televizate. E o megapersonalitate, un om care face si desface in lumea academica si cea a media, prieten cu presedintele Barack Obama. De aceea l-a avertizat pe sergentul James Crowley, un veteran in politia din Cambridge, sa nu se puna cu el.
Categoria sociala si rasa se intrepatrund in SUA. In acest caz, e imposibil sa tragi o linie de demarcatie intre ele. Gates, foarte constient de teribila istorie a relatiilor rasiale in aceasta tara – e chiar un specialist in materie –, a presupus instinctiv ca era o victima a prejudecatilor. Din cuvintele sale transpare si faptul ca era la fel de constient de lipsa acelui respect care i se cuvenea unui distins profesor la Harvard si unei celebritati media. Asa cum i-a explicat fiicei sale intr-un interviu publicat pe internet, "(Crowley) ar fi trebuit sa iasa si sa zica: «Imi pare rau, domnule, o zi buna. Imi place serialul dvs. (de televiziune). Mai vorbim!»".
Dar sergentul Crowley nu auzise niciodata de profesorul Gates. Om de prin partile locului, ai carui frati sunt cu totii politisti, antrenor de baschet amator, Crowley nu se invarte in aceleasi cercuri sociale ca Gates.
Oricum, acuzatiile au fost retrase rapid, iar cazul ar fi putut fi dat uitarii daca presedintele Obama, obosit si frustrat dupa saptamani de lupta politica pentru legea ocrotirii sanatatii, nu ar fi intervenit in favoarea "amicului" Gates, etichetand politia ca "stupida". Atat el, cat si Gates au vorbit apoi despre ce s-ar putea "invata" din acest incident. Gates ar putea chiar lua in calcul realizarea unui documentar TV despre prejudecatile rasiale in anchetele si actiunile politiei.
Un lucru care poate fi invatat, daca nu-l stiam deja, este cat de manifeste sunt sensibilitatile rasiale in viata de zi cu zi a americanilor, in pofida alegerii unui presedinte negru. Complexitatea furiei negrilor, a sentimentului de vinovatie al albilor si a anxietatii ambilor este atat de apasatoare, incat majoritatea americanilor prefera sa nu vorbeasca deloc despre rasa. Campul e prea minat. Una dintre marile realizari ale lui Obama este ca prin retorica sa brilianta si subtila a transformat problema rasiala intr-un subiect serios.
Si subiectul are de ce sa fie dezbatut: numarul grotesc de disproportionat al negrilor in inchisorile americane; lipsa oportunitatilor de educatie in zonele sarace, majoritatea populate de negri; sistemul de sanatate deplorabil; tratamentul brutal extrem de real aplicat de politisti unor persoane de culoare care nu au privilegiul unei legitimatii de serviciu de la Harvard. E probabil adevarat ca multi politisti albi, chiar daca sunt instruiti sa nu se lase influentati de prejudecatile rasiale in investigarea unui caz – asa cum era si sergentul Crowley –, trebuie sa fie convinsi ca un negru poate fi la el acasa intr-o resedinta eleganta in Cambridge sau in oricare oras american.
Dar este afacerea Gates modalitatea potrivita de a aborda aceasta discutie? Unii ar putea spune ca da. Daca nu episodul Gates, atunci care? Tocmai pentru ca este o personalitate, profesorul e in situatia de a atrage atentia natiunii asupra unui subiect serios. Daca acelasi lucru i s-ar fi intamplat unui necunoscut in Harlem sau in alt district sarac, cu populatie majoritara de culoare, nimeni nu ar fi auzit de incident. Faptul ca i s-a intamplat unui profesor de la Cambridge face ca toata lumea sa ciuleasca urechile.
Exista totusi pericolul sa apara un efect contrar in dezbaterea nationala atat de necesara despre chestiunea rasiala. Pentru ca a facut atata caz despre ceea ce de fapt a fost un incident minor, Gates ar putea fi acuzat ca duce in derizoriu episoade mult mai grave de abuz.
De fapt, nici macar nu stim cu siguranta daca am avut de-a face cu un astfel de episod. Crowley nu a facut nici o referire la culoarea pielii lui Gates. Nu s-a pus problema violentei. A fost vorba doar de nervi intinsi la maximum si de o hipersensibilitate la anumite urme de lipsa de respect, atat din partea profesorului, cat si din partea politistului. Sentimentul de revolta legat de un profesor cu care nu e bine sa te pui nu e cea mai buna abordare atunci cand trebuie discutate greutatile cu care se confrunta nenumarati oameni, saraci si anonimi, pe care cei mai multi dintre noi ii ignoram prea usor.
Ian Buruma a scris "Murder in Amsterdam: The Death of Theo van Gogh and the Limits of Tolerance" si preda democratie, drepturile omului si jurnalism la Bard College. Ultima sa carte este romanul "The China Lover".
Copyright: Project Syndicate, 2009. www.project-syndicate.org
