Daca ne luam doar dupa simbolismul gesturilor, Romania pare sa inceapa o noua era pravoslavnica. Relatia politicului cu Biserica Ortodoxa, devenita biserica hegemona, pare sa indice o reconciliere reciproc avantajoasa. Intre clerul inalt si clasa politica s-a incheiat nu doar un pact de neagresiune, ci o adevarata armonie. Asa ca nu e de mirare ca preluarea formala a atributiilor de sef al ierarhiei ortodoxe de catre noul Patriarh Daniel s-a realizat cu un fast imperial. si, ca sa faca diferenta, Patriarhul nu a fost nici intronat, nici instalat, ci de-a dreptul "intronizat". Iar dupa aceea, dand Cezarului vremelnic ce e al Cezarului, noul lider religios, ce are inainte un "mandat" de decenii, a facut gestul recunoasterii statului, acceptand decorarea sa de catre presedinte. Iar presedintele tuturor romanilor s-a transformat intr-un credincios ortodox si a sarutat mana patriarhului sau.
Relatia lui Traian Basescu
cu BOR intriga. Departe de a ramane un politician neutru la chestiunile religioase, Traian Basescu se transforma intr-un fel de cruciat. Deja atunci cand a fost consacrat presedinte, pe 20 decembrie 2004, noul presedinte facea acelasi gest de umilinta simbolica ca pe 30 septembrie 2007: saruta demonstrativ mana Patriarhului Teoctist, neglijand restul fetelor bisericesti de alte confesiuni prezente la ceremonie. Sa fie demonstratia sa una eminamente politica sau dovada unui mandat asumat? Caci, daca jocul umilintei prezidentiale prinde la aceea Romanie rurala si pravoslavnica, actiunea sa politica in favoarea BOR a fost ilustrata de pozitia sa in privinta Legii cultelor. si daca aceasta lege a trezit nedumerirea sau chiar protestul unor occidentali, presedintele nu a auzit. Asa cum nu pare sa stie ca in aceeasi tara, chiar in timpul mandatului sau, chiar in teritoriul pastorit de actualul patriarh, a existat si un caz Tanacu. Dar noua alianta dintre stat si Biserica Ortodoxa, ceruta in cuvantul sau de noul patriarh, pare sa fie deja un fapt. In acest sens putem explica si socialismul pravoslavnic promovat fara nici o tresarire ideologica de Mircea Geoana, ori intentia initiala a ministrului Cristian Adomnitei de a transforma religia intr-o disciplina obligatorie de studiu.
Daca pentru BOR Traian Basescu s-a dovedit un aliat fidel, si viceversa a fost valabila. Atunci cand criza politica era la apogeu, in luna care a despartit suspendarea presedintelui de referendumul pentru revocarea sa, Biserica, prin vocea Mitropolitului Ardealului, si-a oferit serviciile pentru medierea conflictului. Ca urmare, la doar cateva zile dupa referendum, presedintele – aflat la la Sibiu pentru slujba de Rusalii – constata cu satisfactie ca "foarte putini inteleg ca in viata noastra de zi cu zi, dincolo de vointa noastra, trebuie sa mai asezi si vointa Domnului, iar poporul roman a exprimat vointa lui Dumnezeu pe 19 mai".
Incetul cu incetul, confuzia dintre stat si biserica a devenit regula. Statul de drept, acel spatiu neutru in care diferentele private – inclusiv cele religioase – sunt anulate, a ramas doar un exercitiu
retoric. Politicienii, cu ochii la sondajele de opinie, abandoneaza spatiul public si al interesului general, punand, mai mult sau mai putin voluntar, democratia la incercare. De la fatidicul articolul 13 din noua Lege a cultelor la afirmarea unui gen de confesionalism à la Roumanie drumul a fost scurt. si daca interzicerea prin lege a "ofensei publice aduse simbolurilor religioase" contravenea spiritului democratiei liberale, exteriorizarea confesiunii intr-o tara multietnica si multiconfesionala, in care toleranta ramane inca o lectie prea putin digerata, poate afecta neutralitatea statului. Iar, in absenta unui stat neutru, in conditiile unei confuzii bine intretinute intre public si privat, democratia nu va fi decat o alta forma fara fond.
Cristian Pirvulescu este analist politic si profesor la SNSPA
