34.6 C
București
joi, 20 iunie 2024
AcasăSpecialUn pacient s-a sinucis în incinta Spitalului de Urgență din Craiova. Polițiștii...

Un pacient s-a sinucis în incinta Spitalului de Urgență din Craiova. Polițiștii efectuează o anchetă

Un pacient internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova a murit, după ce, marți, el s-a aruncat de la etajul șase al clădirii. În acest caz, polițiștii efectuează o anchetă, potrivit Mediafax.

 

Pacientul, un bărbat în vârstă de 42 ani din judeţul Mehedinţi, suferea de o boală incurabilă şi era internat în spitalul craiovean. El fusese supus unei operații, vineri. Înainte să sară de la etaj, bărbatul și-a sunat familia, potrivit pacienților care se aflau cu el în salon.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Amelia Barbu, a precizat că acesta nu a murit imediat, iar medicii au încercat să îl resusciteze. 

Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Craiova se află la faţa locului şi efectuează cercetări. Potrivit sursei citate, cel care a văzut când bărbatul a sărit pe geam este un agent de pază care era de serviciu.

Cele mai citite

EURO 2024: Remiză între Scoția și Elveția 1-1 la Koln

Scoția și Elveția au remizat, scor 1-1, în al doilea meci al zilei din grupa A de la Campionatul European, transmis de postul Pro...

CE: Pachetul de primăvară al semestrului european oferă orientări de politică pentru a spori competitivitatea și reziliența UE și pentru a menține finanțe publice...

Pachetul de primăvară al semestrului european oferă orientări de politică pentru a spori competitivitatea și reziliența UE și pentru a menține finanțe publice solide. În...

Surse: Ciucă și Ciolacu discută la Guvern calendarul alegerilor

Preşedintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a venit, astăzi, la Palatul Victoria, pentru o discuţie cu premierul Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat...
Ultima oră
Pe aceeași temă