2.2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialUn nou consulat onorific, inaugurat în Germania

Un nou consulat onorific, inaugurat în Germania

Ambasadorul României în Germania, Lazăr Comănescu, a inaugurat oficial, la 25 noiembrie 2011, Consulatul Onorific al României la Neustadt an der Weinstraße, cu jurisdicţie consulară pentru landurile Rheinland-Pfalz, Nordrhein-Westfalen şi Saarland, potrivit unui comunicat al ministerului Afacerilor Externe.

În funcţia de consul onorific a fost numit Albrecht Hornbach, preşedintele concernului Hornbach Holding AG (activ şi în România). Albrecht Hornbach este, de asemenea, preşedintele Comisiei pentru comerţ a Asociaţiei Camerelor de Comerţ şi Industrie din Germania şi vicepreşedintele Camerei de Comerţ Pfalz.

Ceremonia de inaugurare a consulatului a avut loc la Neustadt an der Weinstraße, în prezenţa a peste 100 de invitaţi, între care: membri ai Bundestag, europarlamentari, reprezentanţi ai autorităţilor de land Rheinland-Pfalz, primarul general al localităţii Neustadt an der Weinstraße, reprezentanţi ai mediului economic, membri ai corpului consular, precum şi ai comunităţii româneşti din zonă. A participat şi consulul general al României la Bonn, Vlad Vasiliu.

Cu această ocazie, ambasadorul român a subliniat că landurile Rheinland-Pfalz, Nordrhein-Westfalen şi Saarland, cu o economie puternică, prezintă perspective importante pentru dinamizarea schimburilor economice cu România. A exprimat convingerea că activitatea noului consul onorific în această regiune puternic industrializată a Germaniei nu poate fi decât benefică pentru intensificarea relaţiilor economice cu România, la o pondere pe măsura potenţialului economic existent. Noul consul onorific va avea un rol important şi în dezvoltarea relaţiilor culturale, academice şi ştiinţifice. „Sunt sigur domnule Hornbach că vă veţi implica semnificativ în dezvoltarea de noi proiecte şi în domeniul contactelor academice şi ştiinţifice, precum şi în creşterea prestigiului şi a nivelului de cunoaştere asupra culturii româneşti în societatea germană”, a afirmat ambasadorul României, Lazăr Comănescu.

La rândul său, consulul onorific a afirmat că îşi doreşte ca prin contribuţia lui să aducă o valoare adăugată relaţiilor bilaterale. A arătat, totodată, că a acceptat această funcţie pentru că a cunoscut România şi doreşte să prezinte şi altora posibilităţile deosebite pe care ţara noastră le oferă investitorilor germani, precum şi din apreciere pentru trăsăturile principale ale poporului român: generozitate, ospitalitate, prietenie, spirit creativ, capacitate de lucru.

În cadrul manifestării s-a adresat participanţilor şi Norbert Schindler, membru al Bundestag, reprezentant al regiunii Pfalz, care a reliefat importanţa deschiderii consulatului onorific pentru această regiune din Germania şi rolul important pe care această instituţie îl poate juca în ansamblul relaţiilor bilaterale. A informat, totodată, că mai mulţi membri ai Bundestag-ului, din întreg arcul politic, privesc deosebit de favorabil inaugurarea acestui consulat onorific.

La finalul ceremoniei a fost vernisată o expoziţie a sculptoriţei germane de origine română Luana Kroner-Stasek, care s-a bucurat de aprecierea tuturor celor prezenţi

România are şase consulate onorifice în Germania: la Stuttgart (cu circumscripţia Baden-Württemberg), Stahnsdorf (Brandenburg), Kassel (Hessen), Hamburg (Hamburg, Bremen, Mecklenburg-Vorpommern, Niedersachsen, Schleswig-Holstein), Leipzig (Sachsen, Sachsen-Anhalt şi Thüringen) şi Neustadt an der Weinstraße (Rheinland-Pfalz, Nordrhein-Westfalen şi Saarland).

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă