Cei mai mulţi adulţi din ţările bogate deţin un smartphone, au conturi de Facebook şi îşi petrec zilnic mai mult de o oră online. În aceste condiţii, am putea presupune că, într-o proporţie covârşitoare, populaţia este alfabetizată digital.
Tehnologia digitală pătrunde în toate aspectele vieţii noastre, iar abilităţile digitale devin vitale în timpul Celei de-a patra Revoluţii industriale. Piaţa muncii este şi ea afectată, nu neapărat prin reducerea numărului de locuri de muncă, ci prin modificarea abilităţilor necesare ocupării unui loc de muncă.
Cu toate acestea, un sfert dintre adulţi nu pot utiliza un calculator. OCDE, o organizaţie formată din ţări bogate, a publicat recent un studiu privind competenţele adulţilor din primele 20 cele mai puternice ţări din punct de vedere economic, G 20. Cercetarea a luat în calcul următorii indicatori: capacitatea oamenilor de a înţelege un text, capacitatea de a lucra cu numere şi capacitatea de a rezolva diferite probleme.
Cea de a 4-a Revoluţie Industrială este atât de disruptivă şi produce schimbări atât de profunde încât este nevoie de o regândire a Eticii. Acest aspect a fost mai puţin mediatizat, accentul fiind pus pe cât de disruptivă este această nouă revolutie asupra serviciilor si modelelor de business, asupra modului în care se produce, a securităţii sistemelor informatice, sistemului de învăţământ, pentru a putea pregăti oamenii pentru a lucra cu noile unelte, pentru a putea stabili relaţii ….citește mai departe aici…
Alţi aproximativ 10% (9,6%), a refuzat să dea toate testele folosind computerul, în unele cazuri preferând să completeze formularele de hârtie, în ciuda faptului că, anterior, au susţinut că au mai folosit un computer.
Aproape 5% (4,7%) dintre adulţi nu a trecut testul de bază, care a inclus utilizarea unui mouse sau derularea unei pagini web.
Cei 75% care au rămas au fost împărţiţi pe patru niveluri de competenţă: subnivelul 1, nivelul 1, nivelul 2 şi nivelul 3. Doar 5% din populaţie a atins nivelul 3, dovedind eficienţă în utilizarea calculatorului, în cadrul activităţilor zilnice.
Unul din şapte (14,2%) au fost la subnivelul 1, adică la nivel de bază de competenţe. Acest lucru înseamnă că pot finaliza numai sarcini foarte simple, precum sortarea e-mailuri în dosare pre-existente.
Aproape o treime (28,7%) au fost la nivelul 1, ceea ce însemna că pot folosi un e-mail şi un browser pentru a rezolva o problemă, care necesită puţine competenţe sau chiar deloc în utilizarea unui computer.
Un sfert (25,7%) au fost la nivelul 2. Respondenţii au trebuit să rezolve o problemă, utilizând un formular online şi navigând pe mai multe pagini sau aplicaţii. O astfel de problemă a presupus căutarea unor informaţii într-un tabel (un document Excel) şi prin mai multe email-uri.
Numai 5,4% a atins nivelul 3, adică au rezolvat o problemă cu un grad mare de dificultate, ce a presupus mai multe operaţii în diferite etape.
În majoritatea ţărilor G20, foarte mulţi angajatori se plâng că nu pot găsi lucrători cu abilităţile necesare, pentru a-şi putea desfăşura activitatea în mod eficient. În plus, abilităţile slabe limitează drastic accesul oamenilor la locuri de muncă mai bine plătite şi care aduc şi satisfacţii mai mari.
Dezvoltarea competenţelor necesare în rîndul forţei de muncă se poate face în cadrul fiecărei organizaţii, prin căutarea de talente ascunse în rîndul angajaţilor deja existenţi, Asta presupune evaluarea cu regularitate a competenţelor angajaţilor şi încercarea de corelare a acestor competenţe cu cererea. Apoi, o organizaţie poate angaja oameni care posedă deja competenţe digitale avansate, astfel încât aceştia să-i ajute şi pe ceilalţi să şi le îmbunătăţească.
Lumea se orientează către Naționalism şi Trecut. În SUA se discută despre ”Make America Great Again”, dar nu se explică foarte clar ce înseamnă asta. Cum să fie America? Precum cea din anii 20, 60, sau 80? În Rusia, Vladimir Putin încearcă să revigoreze perioada imperială. În Europa, în tot mai multe țări se vorbeşte în termeni naţionalişti. În Israel, unele curente propovăduiesc construcţia de temple şi întoarcerea către viaţa de acum 2000 ani… citește mai departe aici …
Astfel de competenţe sunt vitale pentru dezvoltarea economiei unei ţări, deoarece veniturile şi, implicit, nivelul de trăi nu pot creşte fără o îmbunătăţire a productivităţii. Acest lucru nu se poate întâmpla decât dacă aducem cele mai noi tehnologii, iar aceste tehnologii nu pot fi utilizate decât de către angajaţi care au competenţe digitale.
Până acum, sistemul de învăţământ era axat pe instruirea unor oameni capabili să efectueze sarcini repetitive. Un soi de roboţi umani. Un astfel de sistem de învăţământ îşi are originea în perioada primei revoluţii industriale.
Odată cu apariţia noilor tehnologii este necesar să fim capabil să operăm cu noţiuni abstracte, să avem o gîndire analitică şi să deţinem competenţe digitale.
În România, deşi avem un sector IT destul de puternic, situaţia este destul de proastă. La concursul pentru ocuparea posturilor de directori în şcoli, majoritatea celor care au picat nu au răspuns tocmai la acest tip de întrebări ce presupunea o gîndire analitică. Situaţia este cu atît mai gravă cu cât aceşti oameni conduc şcoli, instituţii care ar trebui să pregătească tineri capabili să se integreze uşor pe piaţa muncii.
Un alt exemplu este concursul pentru angajarea în Ministerul de Interne, când au fost scoase la concurs câteva mii de posturi. Foarte mulţi nu au trecut testele psihologice, care nu verificau doar dacă recruţii au probleme psihice, ci dacă au gîndire analitică. Oricum, este un lucru foarte bun că Poliţia a ridicat ştacheta.
Cum putem îndepărta aceste deficienţe? Sistemul de educaţie trebuie să stimuleze mai mult gîndirea copiilor şi mai puţin pe memorarea mecanică de informaţii, cu care, ulterior, să nu fie capabili să opereze. Au fost făcuţi deja primii paşi, atât în sistemul de stat, dar în special în cel privat.
Există deja organizaţii care ţine cursuri pentru tineri folosind metodologia STEAM (ştiinţă, tehnologie, inginerie, artă şi matematică). De asemenea, în învăţământul de stat, există şcoli unde profesorii aplică aceste metode.
Competenţele digitale trebuie dezvoltate şi la adulţi, nu doar în cazul copiilor, iar aici un rol important îl au companiile, dar şi adulţii înşişi:
1. Manageriilor trebuie să li se insufle dorinţa de a-i antrena şi mentora pe angajati.
De-a lungul carierei lor, managerii au adunat multe cunoştinţe, abilităţi şi perspective, atunci când au fost, la rîndul lor, mentorati sau au participat la cursuri. În mediul de afaceri actual, foarte competitiv, rolul managerului este erodat, aceştia fiind supraîncărcaţi de responsabilităţi. De aceea, ei nu au timp să ofere coaching şi mentorat. Organizaţiile au nevoie să stimuleze managerii, pentru a face aceste lucruri.
2. Companiile să gestioneze necestitatea de învăţare şi de dezvoltare rapidă.
Eram obişnuiţi ca ceea ce am învăţat să ne folosească ani de zile. Astăzi, cunoştinţele şi abilităţile pe care le dobândim pot deveni depăşite în câteva luni. De aceea, nevoia de a învaţă rapid şi în mod regulat a devenit mai importantă ca oricând. Organizaţiile trebuie să-şi regândească modul în care se face instruirea angajaţilor. Dintr-o activitate, trebuie să se transforme într-una continuă. După cum sublinia într-un interviu Annette Thompson, Senior Vice President & Chief Learning Officer la Farmers Insurance, evitarea excesului de informaţii este vitală. Organizaţiile trebuie să găsească un echilibru între a da informaţia corectă, în loc de a da prea multă.
3. Angajaţii trebuie învăţaţi să-şi controleze singuri dezvoltarea carierei.
Programele de învăţare foarte structurate nu mai funcţionează. Indivizii trebuie să deţină controlul direct asupra dezvoltării personale. Cu toate acestea, ei nu pot face acest lucru singuri, şi nici companiile nu îşi doresc asta. Dezvoltarea personală este vitală pentru a asigura, pe termen lung, succesul, capacitatea de a inova şi a mări, astfel, productivitatea. Este un echilibru delicat, pe care Don Jones, fostul vicepreşedinte al Natixis Global Asset Management, l-a rezumat astfel: "Trebuie să avem soluţii" personalizate "pentru indivizi, oferind în acelaşi timp simultan scalabilitate şi reducerea costurilor în mod eficient în întreagă organizaţie".
4. Oferirea de opţiuni flexibile de învăţare.
A le spune angajatiilor care au nevoie să se implice în activităţi de învăţare şi dezvoltare, pe lîngă volumul ridicat de muncă, le va crea sentimentul că sunt copleşiţi şi vor fi măcinaţi de întrebarea "Când şi cum voi găsi timp?". Companiile trebuie să fie flexibile şi să ofere cursuri la cererea individului.
5. Satisfacerea nevoilor de învăţare ale mai multor echipe virtuale.
În prezent, din ce în ce mai multe organizaţii au angajaţi care lucrează la distanţă. Este, deci, nevoie de mai multă atenţie şi creativitate pentru a găsi un mod eficient de instruire a lor. Este vorba de tipuri formale de învăţare prin cursuri, dar şi tipuri informale (mentorat, coaching).
6. Construirea încrederii în leadership-ul organizaţiei.
Oamenii îşi doresc transparenţă, deschidere şi onestitate din partea liderilor lor. Din păcate, aceştia continuă să se confrunte cu probleme legate de încredere. Conform unui studiu realizat de American Psychological Association, unul din patru muncitori spun că nu au încredere în angajatorul lor şi doar jumătate cred că angajatorul lor este deschis şi proactiv cu ei. (Va daţi seama care-i situaţia în România, unde angajatul şi angajatorul sunt, de cele mai multe ori, pe poziţii antagonice).
Dacă liderii refuză să împartă ceea ce învaţă, fiind exclusiv preocupaţi de propria dezvoltare, cum să-i urmeze cu entuziasm proprii angajaţi? Dacă managerii doresc ca angajaţii să se implice în procesul de învăţare şi de dezvoltare, trebuie să demonstreze că ei înşişi fac acest lucru.
7. Adaptarea diferitelor opţiuni de învăţare la diferite stiluri de învăţare.
Cu cinci generaţii în mod activ în câmpul muncii, organizaţiile trebuie să restructureze modul în care angajaţii învaţă, precum şi instrumentele şi activităţile pe care le folosesc. Asta pentru a se potrivi diferitelor stiluri, preferinţe şi aşteptări ale angajaţilor. De exemplu, “Millennials”, generaţia anilor 2000, folosesc masiv telefoane mobile, computere şi console de jocuri video, astfel încât se aşteaptă să utilizeze aceste tehnologii, pentru a îi ajută în activităţile lor de învăţare.
(În articolul următor, vom detalia ce trebuie să facă sistemul de educaţie pentru a evita pericolul sub-profesionalizării angajaţilor. Ne vom axa pe sistemul privat, care este mult mai adaptabil noilor tendinţe în comparaţie cu învăţământul de stat.)
