Legea partidelor politice a fost promulgatǎ, luni, de cǎtre Preşedintele Iohannis. A fost promulgatǎ cu tot cu contestatul articol 47, cel conform cǎruia un partid este radiat dacǎ nu activeazǎ cel puţin la nivel regional. Am argumentat pe larg, în urmǎ cu douǎ luni, tot în aceastǎ paginǎ (Diavolul din detaliile legilor electorale (II): radierea partidelor), faptul cǎ aceastǎ prevedere anuleazǎ, în bunǎ parte, pasul înainte fǎcut prin eliminarea restricţiilor de ordin numeric şi teritorial la înfiinţarea unui partid. Preşedintele a apreciat cǎ “se introduce prima dată în legislaţia românească noţiune[a] de partid local, lucru pe care îl găsesc bun.”
În ansamblu, forma actualǎ a legii este, incontestabil, un pas înainte faţǎ de cea veche, care impunea noilor partide cele mai restrictive condiţii de înfiinţare din întreaga Europǎ. Vom putea constata, chiar la alegerile locale de peste un an, odatǎ cu intrarea în joc a partidelor locale, impactul modificǎrii legii. Cǎ partidele respective vor avea de depǎşit obstacole artificiale, e la fel de adevǎrat, dar pasul fǎcut rǎmâne.
Din aceastǎ perspectivǎ, socotesc neîntemeiate criticile aduse organizaţiilor neguvernamentale care s-au implicat în modificarea legilor electorale: “efectul muncii Pfb [Politicǎ fǎrǎ Bariere] a fost acela de legitimare cu girul societăţii civile a unei înţelegeri politice între partidele mari în vederea conservării propriilor privilegii electorale” (Florin Poenaru, Plus ça change). O bunǎ parte din modificǎrile aduse legilor electorale (nu doar cea a partidelor, ci şi cea a finaţǎrii partidelor şi a alegerilor locale) corecteazǎ deficienţe grave. Cǎ partidele din Comisia pentru legile electorale (indiferent de orientare ideologicǎ) au fǎcut numeroase demersuri pentru a-şi pǎstra cele mai multe din privilegiile deţinute, e la fel de adevǎrat. Organizaţiile care au participat la lucrǎrile Comisiei au atras de fiecare datǎ atenţia asupra derapajelor (poate cǎ alertele ar fi fost mai eficiente dacǎ mass media ar fi fost atentǎ la ele). Alternativa, pentru a nu “legitima” înţelegerile politice, ar fi fost sǎ nu discutǎm cu reprezentanţii partidelor, sǎ nu participǎm la şedinţele Comisiei. Şi atunci chiar nu s-ar fi schimbat nimic (amintesc cǎ Legea Partidelor nici nu fǎcea parte din mandatul Comisiei, a fost introdusǎ la insistenţele ong-urilor). Aşa cum aratǎ acum legile promulgate, va fi mult mai uşor sǎ li se aducǎ, în viitor, noi corecţii.
Revenind la restricţiile impuse activitǎţii partidelor locale prin condiţiile de radiere, trebuie spus cǎ ele vin în contradicţie cu recenta decizie a Curţii Constituţionale prin care a fost admisǎ excepţia de neconstituţionalitate ridicatǎ de fondatorii Partidului Pirat – decizie care a declarat neconstituţional articolul care impunea criterii teritoriale (câte 700 de semnǎturi în 18 judeţe). Acest lucru a fost semnalat de câteva zeci de oraganizaţii (nu doar cele grupate în PfB), care au înaintat Preşedintelui solicitarea de a trimite articolul respectiv, spre verificare a constituţionalitǎţii, la CCR.
Preşedintele a promulgat legea fǎrǎ a da curs solicitǎrii organizaţiilor societǎţii civile, spunând: “Vreau să mă refer aici la o singură chestiune care mi s-a părut sensibilă, o sesizare venită din partea societăţii civile, care a fost de părere că sunt limitative sau restrictive prevederile la declararea unui partid ca inactiv. Eronat s-a înţeles că dacă este îndeplinită una din aceste condiţii partidul este automat desfiinţat sau radiat, ceea ce nu este adevărat, condiţiile sunt condiţii care pot fi găsite bune, iar un partid nu poate fi radiat administrativ, nici în această lege nu se prevede aşa ceva, ci numai prin hotărâre judecătorească.” Dar nu era vorba despre modalitatea, ci despre motivul radierii. E drept, radierea nu se face în mod automat, e nevoie ca Ministerul Public sǎ o solicite şi Tribunalul Bucureşti sǎ o încuviinţeze. Însǎ judecǎtorul nu va putea decât sǎ constate cǎ sunt îndeplinite condiţiile pentru radiere prevǎzute în lege.
La fel de adevǎrat e cǎ, în faţa tribunalului, partidul aflat în situaţia de a fi radiat va putea ridica o excepţie de neconstituţionalitate, referitoare la articolul 47. Se va ajunge în sfârşit Curtea Constituţionalǎ, care va stabili dacǎ este sau nu constituţional. Dar acest lucru se va putea întâmpla, în cel mai bun caz, abia peste doi ani. Între timp, vom avea o lege nu prea bunǎ, articolul respectiv funcţionând ca element disuasiv pentru eventualii doritori a se aventura în înfiinţarea unui partid local.
Dacǎ, în virtutea prerogativelor sale constituţionale, Preşedintele ar fi dat curs solicitǎrii ong-urilor şi Curtea s-ar fi putut pronunţa într-un fel sau altul, am fi avut încǎ de pe acum un lucru bine fǎcut.
