5.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialUn elicopter Puma s-a prabusit in Lacul Golesti

Un elicopter Puma s-a prabusit in Lacul Golesti

Aparatul de zbor IAR 330 Puma Baza 90 Transport Aerian din Bucuresti, prabusit ieri in jurul orei 13.30 in lacul de acumulare Golesti, din marginea satului argesean Recea, la 10 km de Pitesti, executa un zbor de antrenament fara armament. Localnicii spun ca au auzit elocopterul survoland zona, iar martorii oculari existenti, doi la numar din primele cercetari, au vazut cum motorul s-a oprit pur si simplu iar aeronava s-a prabusit in lac, pe partea dinspre satul Recea, cu botul in jos. Se pare ca elicopterul, care zbura la mica distanta de luciul apei, a pierdut din altitudine si s-a prabusit fara sa se produca vreo explozie. Fortele deplasate la fata locului, jandarmi, pompieri, reprezentanti de la Directia Apele Romane, procurori militari, lucratori ai Inspectoratului de Urgenta, politisti, au incercat pana la lasarea intunericului recuperarea cadavrelor inca prinse in epava elicopterului, insa fara sorti de izbanda. Ironia sortii a facut ca printre cele trei victime sa se afle unul dintre cei mai experimentati piloti de elicopter Puma din Romania, respectiv comandorul Adrian Marinescu, 44 de ani, care efectuase pana in acel moment 2400 de ore de zbor, fiind ofiter din 1984, pilot clasa I, instructor de zbor in toate conditiile, incadrat pe functia de sef sectie la Statul Major al Fortelor Aeriene. In perioada aprilie-iulie 2006 Marinescu a indeplinit chiar functia de comandant al Aeroportului Kabul. Celelalte victime sunt locotenentul Adrian Cioarba, 27 de ani, si maistrul militar Constantin Hurchi, 39 de ani, mecanic de bord din 1990. Autoritatile s-au deplasat cu mai multe barci cu motor pana la locul indicat de martori, unde pluteau inca bucati din aparat, in speranta ca pot localiza pana la lasarea intunericului epava pe fundul lacului si reusesc recuperarea celor trei corpuri neinsufletite, insa eforturile au fost zadarnice. S-a reusit doar aducerea la mal a unor parti mai mici din fuselajul elicopterului, printre care un scaun, o bucata din cabina si o roata. Apa are o adancime in zona de circa 5-6 metri, fiind posibil ca parti din elicopter sa fie ingropate sub stratul de mal destul de adanc. Printre resturile plutitoare scafandrii au gasit si o pereche de incaltaminte ce se presupune ca i-a apartinut unuia dintre membrii echipajului. Ancheta desfasurata la fata locului este condusa de generalul Voinea si alti procurori militari. In jurul orei 18.30 generalul ne-a declarat ca au localizat si insemnat un perimetru destul de mare, de unde astazi se spera ca se vor recupera epava aparatului si cadavrele militarilor, fuselajul nefiind reperat pana la ora 21.00.
Cautarea are ca puncte prioritare recuperarea corpurilor si a „cutiei galbene”, respectiv aparatul care inregistreaza toate datele si parametrii de zbor. Voinea a precizat ca o data cu lasarea intunericului zona va fi pazita de forte de ordine care vor restrictiona accesul, la rasaritul soarelui cautarile urmand sa continue in ritm sustinut. In jurul orei 20.00 perimetrul si caile de acces direct pe malul apei au fost inchise, echipa de anchetatori a parasit zona, urmand sa revina in zori, iar cautarile vor reincepe la ora 10.00.

Elicopterul Puma

Elicopterul Puma a fost proiectat la mijlocul anilor '60, pentru misiuni de transport mediu. Destinat Armatei Franceze, acesta a fost construit sub licenta, cu numele IAR-330 Puma si de IAR Brasov. Primul zbor al prototipului a avut loc pe 15 aprilie 1965. In Romania au fost construite peste 163 de elicoptere atat pentru scopuri civile, cat si militare. Dintre acestea, 104 au fost fabricate pentru Fortele Aeriene Romane. Fortele Aeriene Romane au modernizat 24 de aparate IAR-330 Puma in varianta IAR-330 Puma SOCAT, destinata luptei antitanc, iar ultimul aparat din aceasta serie a fost livrat la inceputul anului 2005.

Cele mai citite

Fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei: „Al Treilea Război Mondial a început deja”

Valerii Zalujnîi, fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, a declarat că implicațiile directe ale aliaților Rusiei în războiul din Ucraina indică începutul celui...

Horoscop 23 noiembrie 2024. Balanțele au nevoie de un răgaz

Horoscop 23 noiembrie 2024. Planetele ne invită să privim cu atenție în interiorul nostru și să evaluăm direcția în care ne îndreptăm. Este o...

Motivul pentru care Erling Haaland ar putea face închisoare

Erling Haaland, celebrul atacant norvegian de la Manchester City, ar putea risca o pedeapsă cu închisoarea în Elveția, conform publicației Blick. Motivul pentru care Erling...
Ultima oră
Pe aceeași temă