În cazul „P.K. împotriva Finlandei“, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că este posibilă schimbarea unui judecător în timpul procesului fără ca acesta să fie reluat.
În momentul în care s-a decis reluarea de la zero a proceselor lui Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, după pensionarea unei judecătoare din complet, a fost invocată o hotărâre
CEDO dată în cazul Cutean împotriva României. Acest caz este însă unul foarte particularizat, în care niciunul dintre judecătorii inițiali nu mai era prezent în momentul deciziei finale. Totodată, în acel caz au fost încălcate mai multe proceduri la toate instanțele pe la care a trecut dosarul. În decizia CEDO din cazul Cutean se face însă referire și la hotărârea luată în cazul P.K. împotriva Finlandei.
„Curtea reaminteşte că, în conformitate cu principiul nemijlocirii, într-o cauză penală hotărârea trebuie pronunţată de judecătorii care au fost prezenţi pe tot parcursul procedurii şi administrării probelor (a se vedea Mellors vs. Marea Britanie, 30 ianuarie 2003).
Totuşi, acest lucru nu poate fi considerat o interdicţie a schimbării componenţei completului de judecată în timpul cauzei (a se vedea P.K. vs. Finlanda). Se pot ivi situaţii de natură administrativă sau procedurală care să facă imposibilă participarea în continuare a unui judecător. Pot fi luate măsuri prin care judecătorului care continuă examinarea cauzei să i se asigure înţelegerea adecvată a probelor şi argumentelor, de exemplu, prin punerea la dispoziţia acestuia a transcrierilor declaraţiilor sau prin reascultarea argumentelor relevante sau a martorilor în faţa noului complet de judecată (a se vedea Mellors vs. Marea Britanie, P.K. vs. Finlanda, citate anterior)“, se arată în hotărârea CEDO.
Judecătorul care a audiat martorul principal, schimbat
Tocmai de aceea vom prezenta pe larg cauza P.K. împotriva Finlandei.
În acest dosar, reclamantul a fost un cetățean finlandez acuzat de trei fapte de fraudă în formă agravată și lipsa bunei credințe a debitorului. În același caz, alți șase inculpați au fost acuzați de diferite tipuri de infracțiuni economice. Pe data de 11 august 1994, a început procedura în instanța districtuală. Instanța a fost compusă dintr-un judecător și trei jurați (în cadrul tribunalelor districtuale din Finlanda, în anumite situații, există procese la care participă jurați, aceștia fiind desemnați de autoritățile municipale pe o perioadă de patru ani. Jurații nu pot proveni din rândul avocaților). La acel termen au fost audiați inculpații și patru martori. Au urmat apoi mai multe termene cu prezentări de probe și audieri de martori. La un moment dat, judecătorul a fost schimbat, iar noul magistrat desemnat a continuat procesul cu termenul din data de 18 ianurie 1995. Acesta a mai administrat probe și a mai audiat doi martori la termene diferite.
La 29 mai 1995, Tribunalul Districtual a constatat vinovăția reclamantului la CEDO în legătură cu o fraudă în formă agravată și lipsa bunei credințe a debitorului. El a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare cu suspendare și a fost obligat să plătească despăgubiri în valoare de 3,686,000 FIM, în solidar cu alți trei inculpați. Reclamantul a făcut apel la Curtea de Apel solicitând o nouă audiere. La 20 iunie 1996, Curtea de Apel a respins cererea de audiere și a confirmat condamnarea în ceea ce privește lipsa de bună credință a debitorului, dar a achitat reclamantul de frauda în formă agravată. Curtea de Apel a dispus ca unul dintre inculpați să nu trebuiască să mai plătească despăgubiri.
Pe 19 iunie 1997, Curtea Supremă de Justiție și-a pronunțat hotărârea și a schimbat decizia Curții de Apel în măsura în care aceasta se referea la limitarea daunelor care trebuie plătite de către co-inculpați la averea falimentului.
Curtea Supremă a constatat că această problemă nu fusese adresată Curții de Apel și, prin urmare, Curtea de Apel nu ar fi trebuit să o decidă.
Reclamația la CEDO
Reclamantul se plânge, în temeiul articolului 6 din Convenție, că nu a avut parte de un proces echitabil, deoarece judecătorul care a prezidat a fost schimbat în timpul procesului de la Tribunalul Districtual. Primul judecător a audiat majoritatea martorilor. După schimbarea acestuia, noul judecător nu i-a mai audiat și el. Hotărârea în cauză a fost, așadar, dată de magistratul care nu a audiat anumiți martori, în special unul pe a cărei mărturie instanța și-a bazat hotărârea. De asemenea, reclamantul susține că, în aceste condiții la Curtea de Apel ar fi trebuit să fie făcută o nouă audiere. Reclamantul a susținut și faptul că raționamentul Tribunalului Districtual nu a fost adecvat. Acest lucru a făcut dificil recursul, întrucât instanța nu a demonstrat că a luat în considerare toate aspectele invocate de apărare.
Răspunsul Guvernului finlandez
Guvernul a luat act de faptul că, la data faptelor, a fost posibilă suspendarea procedurilor penale de mai multe ori și că nu există dispoziții de lege care să impună judecătorului sau juraților să rămână aceiași componență la toate ședințele de judecată. În cazul de față, declarațiile martorilor au fost înregistrate și introduse cuvânt cu cuvânt în procesul verbal de ședință. Declarația scrisă a martorului H. avea 27 de pagini și era doar una dintre probele invocate de Tribunalul Districtual. Procesul-verbal al Curții districtuale a avut, în total, 303 de pagini. Astfel, judecătorul care a prezidat ședințele în care au avut loc ultimele patru audieri a avut acces la dosarele și casetele audierilor anterioare și a putut lua la cunoștință cu precizie declarațiile fiecărui martor.
Ce spune Curtea
Curtea arată că „în timp ce articolul 6 garantează dreptul la un proces echitabil, acesta nu stabilește nicio normă privind admisibilitatea probelor sau modul în care acestea ar trebui evaluate, acestea fiind, prin urmare, în principal reglementate de către dreptul național și instanțele naționale. (…)
În cazul de față, schimbarea președintelui instanței districtuale nu l-a privat pe reclamant de dreptul său de a contesta sau de a pune la îndoială pe oricare dintre martorii audiați de instanță, inclusiv martorul H., care a fost audiat de componența originală a districtului.
Cealaltă cerință menționată anterior, și anume principiul că o schimbare a judecătorului ar trebui să conducă la reluarea audierii unui martor important, nu a fost respectată în acest caz.
Chiar și așa, Curtea consideră că, în circumstanțele specifice ale prezentei cauze, acest lucru nu constituie o încălcare a articolului 6. În primul rând, în timp ce judecătorul a fost schimbat, cei trei jurați au rămas aceiași pe tot parcursul procedurii. În al doilea rând, credibilitatea martorului în cauză nu a fost contestată în niciun moment și nici nu există vreun indiciu în dosar care să justifice îndoielile cu privire la credibilitatea acestuia.
În aceste condiții, faptul că noul judecător care a deținut președinția a avut la dispoziție procesul-verbal al ședinței la care a fost audiat martorul (a se vedea Karjalainen v. Finlanda, cererea nr. 30519/96, decizia Comisiei din 16 aprilie 1998, nedeclarată) a compensat într-o mare măsură problema de procedură. În al treilea rând, condamnarea reclamantului nu s-a bazat doar pe mărturia lui H. (…)
În măsura în care reclamantul critică concluziile trase de noul judecător prezidat și ceilalți membri ai instanței pe baza probelor martorului H., Curtea, în loc să își exprime îndoielile cu privire la credibilitatea acesteia, reamintește rolul primordial al instanțelor naționale în evaluarea probelor.“
În final, CEDO a decis cu unanimitate că plângerea este nefondată și cererea a fost declarată ca fiind inadmisibilă.
Hotărârea CEDO P.K. vs Finlanda spune, practic, că procesul lui Dragnea nu ar trebui reluat de la zero.
