Judecătoarea Ana Maria Dascălu de la Curtea Supremă, care și-a anunțat pensionarea, motiv pentru care procesele lui Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu vor fi reluate de la zero, a revenit în procesele lui Dan Șova și Sebastian Ghiță și va da sentințele pe 25 septembrie.
Cum este posibil ca un judecător care și-a anunțat pensionarea pe 1 octombrie să se retragă din procesele lui Dragnea și Tăriceanu, invocând exact acest motiv, dar să intre în procesele lui Șova și Ghiță, unde să judece și să anunțe chiar data pentru sentințe – 25 septembrie, cu cinci zile înainte de pensionare? Specialiștii din justiție nu au un răspuns precis. O explicație ar fi aceea că procesele lui Șova și Ghiță erau la sfârșit, la ultimele termene, în timp ce procesele lui Dragnea și Tăriceanu erau departe de a fi finalizate. Astfel, judecătoarea Ana Maria Dascălu ar fi preferat să se retragă din dosarele pe care știa că nu are timp să le încheie cu o pronunțare. Avocatul Daniel Fenechiu respinge această variantă. “Și procesul lui Dragnea era la sfârșit, lumea aștepta deja pronunțarea. Totul este o făcătură pentru a-i prelungi agonia lui Dragnea”, susține avocatul.
Judecătorul Cristi Dănileț, pe de altă parte, crede că de vină pentru această situație cel puțin ciudată este legislația. Sau mai degrabă lipsa ei.
“Situația aceasta nu este acoperită de legislația noastră. Avem problema asta de când am fost condamnați la CEDO, acum trei ani, în cazul Cutean contra România (CEDO a decis că deciziile într-un dosar ar trebui date de judecătorii care au fost prezenți și la procesul de administrare a probelor – n.r.) și de atunci și până acum niciun ministru al Justiției nu a îndreptat Codul de Procedură Penală, astfel încât să se spună în concret cum se procedează când unul din judecătorii unui complet este înlocuit. Nu scrie nicăieri. Nu scrie ce se întâmplă nici în cazul în care un proces este judecat de un singur judecător și el este înlocuit. Eu am avut cazuri în care am înlocuit un coleg și am mers mai departe, nu am reluat procesul de la zero“, a declarat judecătorul Cristi Dănileț pentru „România liberă“. „În acest moment, fiecare face cum îl taie capul. Eu la Cluj înlocuiesc un coleg și merg cu procesul mai departe, altul la București îl reia de la zero. Este strict la latitudinea președintelui de complet“, mai spune magistratul.
Cât despre cazul concret al judecătoarei Ana Maria Dascălu, Cristi Danileț este de părere că magistratul era obligat să intre în procese și să judece până la publicarea în Monitorul Oficial a decretului de eliberare din funcție. „Dacă se pensionează pe 1 octombrie, dânsa este judecător până la 30 septembrie și este obligată să judece până la această dată. E drept, cu anumite excepții, dacă este bolnavă, dacă este incompatibilă…“, concluzionează judecătorul Dănileț.
Șova e și acum „consternat“ de acuzații
Dacă din procesele lui Dragnea și Tăriceanu judecătoarea Ana Maria Dascălu s-a retras, pe cele ale lui Dan Șova și Sebastian Ghiță le-a continuat, completele de judecată stabilind, ieri, în ambele cazuri, data pronunțării pentru 25 septembrie.
În cazul Șova, completul este format din Ștefan Pistol, Ana Maria Dascălu și Cristina Geanina Arghir, adică același complet care a decis pe 5 septembrie ca dosarele lui Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu să fie reluate de la zero, cu reaudierea martorilor.
La ultimul termen de ieri, procurorul de ședință a cerut condamnarea lui Dan Șova la închisoare cu executare pentru trafic de influență. De asemenea, procurorul a cerut confiscarea de la fostul senator a 100.000 de euro, care ar reprezenta produsul traficării influenței, precum și menținerea sechestrului asigurător în vederea recuperării acestei sume. De asemenea, reprezentantul DNA a cerut condamnarea lui Mihai Bălan, fost director la CET Govora, pentru abuz în serviciu la închisoare cu executarea pedepsei, și obligarea acestuia să plătească 1,3 milioane lei despăgubiri.
În ultimul cuvânt în fața instanței, Șova s-a declarat nevinovat, dar și “consternat“ de ceea ce i s-a întâmplat de când a fost pus sub acuzare. “Pentru mine, tot acest dosar a fost una dintre cele mai dure lecții de viață. Am văzut care este în România statutul unui om acuzat. Am trăit o excludere din societate din 2015. Aceste acuzații nefondate mi-au distrus viața și cariera definitiv, pentru că suspiciunea care planează asupra mea e insurmontabilă în actuala societate. Trăiesc de doi ani de zile o consternare perpetuă cu privire la toată această desfășurare de forțe. Nu sunt avocat de penal, dar știu să mă uit pe un dosar. Cum e posibil să mergi în instanță cu un astfel de dosar? Cred că o să scriu o carte despre ce am trăit în acești ani. Toată nedreptatea, tot nejuridicul. Eram aici, în boxă, când onoratul reprezentant al Parchetului a propus prelungirea arestului, pentru că n-am recunoscut. Și am zis: Da! Prefer să stau șase luni. Îmi doresc să-mi recapăt demnitatea pierdută acum doi ani“, le-a spus Șova judecătorilor, potrivit Agerpres.
Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Șova a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la un denunțător, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA la acea vreme, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură.
Ghiță, din nou absent
În procesul lui Sebastian Ghiță, procurorul a cerut, de asemenea, pedeapsa maximă pentru fostul deputat, acuzat că l-a mituit pe fostul primar al municipiului Ploiești Iulian Bădescu. Procurorul a cerut și pentru Bădescu pedeapsa maximă, plus obligarea celor doi inculpați la plata în solidar a sumei de 1,5 milioane lei către Primăria Ploiești, dar și confiscarea sumelor de 1,1 milioane lei de la Ghiță și peste 900.000 lei de la fostul edil. Președintele completului care judecă dosarul lui Ghiță este aceeași Ana Maria Dascălu. La termenul din 20 iunie, judecătoarea a anunțat că instanța va amâna procesul pentru luna septembrie, pentru a da posibilitatea lui Sebastian Ghiță să vină în țară și să‑și spună ultimul cuvânt în sala de judecată.
Ieri, Ana Maria Dascălu a spus că la dosarul din instanță nu există nicio dovadă privind situația lui Sebastian Ghiță, astfel încât s-a trecut la dezbateri pe fond.
Potrivit DNA, în cursul anului 2013, Iulian Bădescu, în calitate de primar al Ploieștiului și ordonator principal de credite, instigat de Sebastian Ghiță, a acordat ilegal clubului CSU Asesoft Ploiești – controlat de Ghiță – o finanțare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local în sumă de 1.500.000 lei.