„Charlie si fabrica de ciocolata”/”Charlie and the Chocolate Factory” – 2005, regia Tim Burton, cu: Johnny Depp, Freddie Highmore, David Kelly, Helena Bonham Carter, Noah Taylor, Missi Pyle, James Fox, Deep Roy, Christopher Lee. Distribuit de InterComFilm Romania.
La 40 de ani dupa aparitia romanului lui Road Dahl, „Charlie si fabrica de ciocolata”, cartea a fost ecranizata de singurul care avea imaginatia suficient de bine dezvoltata ca sa se incumete – Tim Burton. Iar rolul lui Willy Wonka, patronul acesteia, un amestec de copil mare si Michael Jackson tuns rotund ca Freddie Mercury (uneori), nu putea fi interpretat decat de Johnny Depp. A fost probabil o confluenta de bune energii, cum da impresia fiecare film al lui Burton, in care apar membrii familiei sale artistice sau reale. Iar aici au lucrat, pe langa Depp, si Helena Bonham Carter, compozitorul Danny Elfman, scenaristul (de la „Big Fish”) John August, Missi Pyle (fosta in „Big Fish”) si altii. De fapt, Burton nu e la primul contact cu opera lui Dahl, el fiind in 1996 producatorul filmului de desene animate „James and the Giant Peach”. De fapt, cel mai frumos lucru care leaga biografiile membrilor echipei de Road Dahl si de romanul lui este faptul ca scenaristul filmului, John August, e fan al scriitorului de mic copil. La 10 ani i s-a cerut la scoala sa trimita o scrisoare unei mari personalitati. In vreme ce colegii lui ii scriau lui Jimmy Carter, el i-a scris lui Road Dahl si chiar a primit raspuns, pe o carte postala expediata din Anglia. Din pacate, n-a apucat sa-l cunoasca, pentru ca Dahl a murit in 1990.
Dar sa lasam amanuntele de genul asta si sa spunem ca Tim Burton nu isi dezamageste nici de asta data fanii. „Charlie si fabrica de ciocolata” e un filme dulce, in care, pe de o parte, curg rauri de ciocolata si pana si iarba se mananca, iar pe de alta, personajele si situatiile sunt cu totul delicioase. Desi incepe cu imaginile exterioare ale fabricii de ciocolata, in care aceasta pare la fel de sumbra ca si castelul din „Edward Scissorhands”, o data ce patrundem inauntru imaginatia incepe sa curga valuri. Dar cum patrundem? Willie Wonka, patronul celei mai mari fabrici de ciocolata din lume, care de 15 ani lucreaza fara nici un fel de muncitor din afara, organizeaza un concurs pentru a selectiona cinci copii care sa-i viziteze imperiul. Pe langa cei patru rasfatati („rotten”) copii ai grupului (extrem de precis si de ironic creionati – unul e neamt si obez, o fata e crescuta sa fie invingatoare, alta e rasfatata si de bani gata, un alt baiat e violent, alimentat de jocuri pe calculator), Charlie Bucket n-are nimic neobisnuit. E un copil sarac, bine crescut, care locuieste intr-o casa stramba, alaturi de parinti si de doua randuri de bunici.
Un copil modest, invatat sa se multumeasca cu putinul pe care-l are, care nu e putin lucru din moment ce familia il iubeste. Fara a dori sa plaseze actiunea in vreo epoca anume, Tim Burton face un basm in imagini si gusturi, in care cei rai nu sunt rai decat pe termen limitat (copiii pedepsiti mai au timp sa se corijeze), iar lipsurile parintilor nu sunt ridiculizate (pentru ca nu parintii sunt in centrul atentiei). Cu precizia-i caracteristica, Burton nu scapa insa sa ia lejer la misto ideologia succesului si a vietii sanatoase propovaduite de societatea de consum, ori violenta juvenila indusa de televiziune. Fiecare „tara” e obiectul cate unei etape – fiecare din cei patru copii e rand pe rand eliminat din joc, pentru ca Wonka, asa rupt de lume cum e, e un mic Dumnezeu care stie din prima cine ce hram poarta. Parabola a copilariei frumos asumate si traite, filmul curge ca un rau de ciocolata printre glumele de zahar ars si melodiile care se topesc usor pe limba (Danny Elfman a compus de-a innebunit, trecand prin muzica hippie a anilor '60, prin funk si rock ' la Queen). Trimitand direct sau indirect la „Vrajitorul din Oz”, „Alice in Tara Minunilor” sau „2001 – Odiseea spatiala”, „Charlie si fabrica de ciocolata” face apel in esenta la papilele noastre gustative cele mai intime, cele care fac diferenta dintre iluzii si miracole, servindu-ne o portie mare de fantezie, ornata cu umor proaspat.
