Guvernul Ucrainei prevede o contracţie economică de 3%, în 2014, după stagnarea înregistrată în 2013, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor, Olexandr Cilapak, relatează AFP, conform Mediafax.
Ucraina a reuşit să evite contracţia PIB în 2013 datorită creşterii din trimestrul al patrulea, după un an şi jumătate de recesiune, dar criza politică afectează economia şi veniturile bugetare.
Citeşte şi: Ce datorează Ucraina Rusiei după anexarea Crimeei?
Statul ucrainean este în pragul incapacităţii de plată, iar guvernul negociază cu FMI un program de ajutor de 15 miliarde de dolari, precum şi cu Banca Mondială, care s-a declarat pregătită să furnizeze până la 3 miliarde de dolari pentru finanţarea unor proiecte de investiţii.
Citeşte şi: Băsescu: UE dă Ucrainei imediat 1,6 miliarde de euro bani lichizi
O delegaţie de la Bruxelles, din care face parte şi comisarul pentru Extindere, Stefan Fule, este aşteptată marţi la Kiev pentru a discuta reformele necesare, atât la nivelul instituţiilor democratice, cât şi al economiei, potrivit unui comunicat al UE.